Hramul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca

de | mai 21, 2021 | Actualitatea religioasă

În ziua de prăznuire a Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, vineri, 21 mai 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca.

Cu prilejul hramului bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ciprian Ilie Mișin și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre convertire, explicând că ea este de fapt permanenta noastră transformare.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Dorin Lucian Falub. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Leurda, din Protopopiatul Dej.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

La finalul slujbei, preotul paroh Ciprian Mișin a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare. Totodată, în semn de prețuire și respect, i-a oferit o icoană cu Sfinții Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii parohiei.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, situată pe Calea Moților, a fost înființată în anul 1922, fiind a doua parohie ca vechime din municipiul Cluj-Napoca.

Actualul lăcaș de cult a fost construit între anii 1995-1998, fiind sfințit de vrednicul de pomenire Bartolomeu Anania.

Comunitatea parohială este păstorită de preotul Ciprian Ilie Mișin, începând cu data de 11 ianuarie 2021, după pensionarea preotului Marcel Sabău.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Un mărișean, la Viena

Un mărișean, la Viena

Îmbrăcat în straie moțești, încălțat cu opinci, cu straița pe umăr, cu tulnicul de trei metri într-o mână și cu fluieru-n cealaltă, etnologul Răzvan Roșu pare desprins dintr-o poveste despre frumoșii munților de altădată, țăranii „coborâți de pe Columnă” anume ca să...

Spectacol folcloric „Salvăm biserica lui Mihai Viteazul!”

Spectacol folcloric „Salvăm biserica lui Mihai Viteazul!”

Mai multe instituții de cultură clujene se alătură inițiativei de salva un edificiu religios din județ, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul clujean Lujerdiu, una dintre puținele ctitorii din Ardeal atribuite lui Mihai Viteazul. În acest scop va...

Deşi pare oarbă, credinţa e lumină | Ioan Ianolide

Deşi pare oarbă, credinţa e lumină | Ioan Ianolide

Ioan Ianolide: „Deşi pare abstractă, credinţa e concretă. Deşi pare imposibilă, credinţa e reală. Deşi pare grea, credinţa e uşoară. Deşi pare oarbă, credinţa e lumină. Deşi are origini divine, credinţa se plineşte prin oameni. Deşi are o eshatologie transcendentă,...

Sfinţii Împărați Constantin și Elena, cinstiţi la Mănăstirea Dobric

Sfinţii Împărați Constantin și Elena, cinstiţi la Mănăstirea Dobric

Mănăstirea Dobric și-a sărbătorit hramul istoric, în ziua prăznuirii Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, sâmbătă, 21 mai 2022, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...