Hramul Parohiei Șomcutu Mic, Protopopiatul Dej

de | iun. 27, 2019 | Activități parohiale

Biserica parohiei Șomcutu Mic a trăit în ziua de 24 iunie momente de aleasă bucurie duhovnicească: frumoasa biserică zidită între anii 1990-2004 și închinată Sfântului Ioan Botezatorul și-a sărbătorit hramul.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți ce l-a avut în frunte pe Arhim. Nicolae Moldovan, starețul sfintei Mănăstiri Nicula. Din sobor au mai făcut parte: Protos. Teofan, starețul mănăstirii de la Cetatea Ciceului, pr. Ciprian Mișin, pr. Iuliu Leah, pr. Mihai Koblicska, pr. Vlad Ciceo, fiu al satului, pr. Alexandru Man, pr Călin Lazăr, pr. Rareș Cojan, pr. Cristian Cârlogea, alături de părintele ierodiacon Gavriil de la mănăstirea Nicula.
La sfârșitul slujbei, părintele protosinghel Teofan a rostit un frumos și înălțător cuvânt de învățătură, vorbind despre virtuțile Sfântului Ioan Botezătorul, care trebuie, în mod obligatoriu, practicate de fiecare creștin.
Bucuria Sfintei Liturghii a fost intregită și de numărul mare de credincioși care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.
Programul liturgic dedicat hramului a început duminică seara cu slujba Vecerniei Mari cu Litie, la care a slujit părintele Cristian Cârlogea din parohia Suarăș, rostind apoi și un frumos cuvânt de învățătură.
La acest popas duhovnicesc, au participat și credincioși din parohiile învecinate, din orașul Dej, din județul Bistrița-Năsăud, dar și din municipiul Cluj-Napoca.
Totodată, vreau sa menționez că ne-am bucurat împreună cu toți cei ce au venit în număr atât de frumos la Sfânta slujbă, iar prin implicarea comitetului parohial, am avut grijă să organizăm și o agapă frățească.

Ultimele articole

Zilele Școlii Primare ”Sfântul Stelian” Bistrița

Zilele Școlii Primare ”Sfântul Stelian” Bistrița

Școala Primară ”Sfântul Stelian„ Bistrița a sărbătorit zilele școlii în săptămâna 21-25 noiembrie, o sărbătoare încheiată cu pomenirea Sfântului Stelian (26 noiembrie), ocrotitorul copiilor și al familiilor și patronul spiritual al școlii. Au fost organizate diferite...

Creștini din Căianu-Mic, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Creștini din Căianu-Mic, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Un grup de 60 de credincioşi din Parohia Ortodoxă Căianu Mic, Protopopiatul Beclean, împreună cu preotul parohul Alexandru Gherghel, au participat sâmbătă, 23 noiembrie, la un  pelerinaj la mănăstirile din judeţul Maramureş. Pelerinii au vizitat mănăstirea de la...

Zi de sărbătoare, la Moara de pădure-Muntele Săcelului

Zi de sărbătoare, la Moara de pădure-Muntele Săcelului

Praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, sărbătorit în fiecare an pe 21 noiembrie, a fost un prilej de mare sărbătoare pentru  creștinii ortodocși din filia Moara de pădure-Muntele Săcelului, din comuna Băișoara, județul Cluj. Ca urmare a unui proiect de...