Hramul Parohiei Șomcutu Mic, Protopopiatul Dej

de | iun. 27, 2019 | Activități parohiale

Biserica parohiei Șomcutu Mic a trăit în ziua de 24 iunie momente de aleasă bucurie duhovnicească: frumoasa biserică zidită între anii 1990-2004 și închinată Sfântului Ioan Botezatorul și-a sărbătorit hramul.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți ce l-a avut în frunte pe Arhim. Nicolae Moldovan, starețul sfintei Mănăstiri Nicula. Din sobor au mai făcut parte: Protos. Teofan, starețul mănăstirii de la Cetatea Ciceului, pr. Ciprian Mișin, pr. Iuliu Leah, pr. Mihai Koblicska, pr. Vlad Ciceo, fiu al satului, pr. Alexandru Man, pr Călin Lazăr, pr. Rareș Cojan, pr. Cristian Cârlogea, alături de părintele ierodiacon Gavriil de la mănăstirea Nicula.
La sfârșitul slujbei, părintele protosinghel Teofan a rostit un frumos și înălțător cuvânt de învățătură, vorbind despre virtuțile Sfântului Ioan Botezătorul, care trebuie, în mod obligatoriu, practicate de fiecare creștin.
Bucuria Sfintei Liturghii a fost intregită și de numărul mare de credincioși care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.
Programul liturgic dedicat hramului a început duminică seara cu slujba Vecerniei Mari cu Litie, la care a slujit părintele Cristian Cârlogea din parohia Suarăș, rostind apoi și un frumos cuvânt de învățătură.
La acest popas duhovnicesc, au participat și credincioși din parohiile învecinate, din orașul Dej, din județul Bistrița-Năsăud, dar și din municipiul Cluj-Napoca.
Totodată, vreau sa menționez că ne-am bucurat împreună cu toți cei ce au venit în număr atât de frumos la Sfânta slujbă, iar prin implicarea comitetului parohial, am avut grijă să organizăm și o agapă frățească.

Ultimele articole

Campania „Dăruind vei Dobândi” | ASCOR CLUJ

Campania „Dăruind vei Dobândi” | ASCOR CLUJ

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Cluj-Napoca, desfășoară și anul acesta, în perioada 20 Noiembrie – 11 decembrie, campania „Dăruind vei Dobândi”. Aceasta este o invitație de a lua parte la bucuria autentică a unor copii aflați în nevoie, dar și...

Ziua copilului, în parohia clujeană  “Adormirea Maicii Domnului”

Ziua copilului, în parohia clujeană “Adormirea Maicii Domnului”

Sâmbătă, 30 mai 2015, copiii care participă la activitățile programului organizat săptămânal în parohia “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur au avut parte de mai multe surprize, activitatea din această sâmbătă fiind dedicată Zilei Copilului....

Parohia Bobâlna, în sărbătoare

Parohia Bobâlna, în sărbătoare

În a doua zi de Rusalii, de sărbătoarea Sfintei Treimi, parohia Bobâlna din Protopopiatul Dej a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii, în frunte cu preotul paroh Marius-Vasile Abrudan, au sărbătorit hramul locașului de cult. În aceast an, la Sfânta Liturghie au...

Ziua Copilului, serbată în parohia Dej II

Ziua Copilului, serbată în parohia Dej II

Ziua Copilului a început în parohia Dej II cu o zi mai repede, în duminica Rusaliilor, când toți copiii care participă la biserică au fost felicitați și au primit diplome și pachete cu dulciuri. Aceasta a avut loc la finalul Sfintei Liturghii și tot atunci, elevul de...