Hramul Parohiei Șomcutu Mic, Protopopiatul Dej

de | iun. 27, 2019 | Activități parohiale

Biserica parohiei Șomcutu Mic a trăit în ziua de 24 iunie momente de aleasă bucurie duhovnicească: frumoasa biserică zidită între anii 1990-2004 și închinată Sfântului Ioan Botezatorul și-a sărbătorit hramul.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți ce l-a avut în frunte pe Arhim. Nicolae Moldovan, starețul sfintei Mănăstiri Nicula. Din sobor au mai făcut parte: Protos. Teofan, starețul mănăstirii de la Cetatea Ciceului, pr. Ciprian Mișin, pr. Iuliu Leah, pr. Mihai Koblicska, pr. Vlad Ciceo, fiu al satului, pr. Alexandru Man, pr Călin Lazăr, pr. Rareș Cojan, pr. Cristian Cârlogea, alături de părintele ierodiacon Gavriil de la mănăstirea Nicula.
La sfârșitul slujbei, părintele protosinghel Teofan a rostit un frumos și înălțător cuvânt de învățătură, vorbind despre virtuțile Sfântului Ioan Botezătorul, care trebuie, în mod obligatoriu, practicate de fiecare creștin.
Bucuria Sfintei Liturghii a fost intregită și de numărul mare de credincioși care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.
Programul liturgic dedicat hramului a început duminică seara cu slujba Vecerniei Mari cu Litie, la care a slujit părintele Cristian Cârlogea din parohia Suarăș, rostind apoi și un frumos cuvânt de învățătură.
La acest popas duhovnicesc, au participat și credincioși din parohiile învecinate, din orașul Dej, din județul Bistrița-Năsăud, dar și din municipiul Cluj-Napoca.
Totodată, vreau sa menționez că ne-am bucurat împreună cu toți cei ce au venit în număr atât de frumos la Sfânta slujbă, iar prin implicarea comitetului parohial, am avut grijă să organizăm și o agapă frățească.

Ultimele articole

Campanie de donare de sânge, la Protopopiatul Ortodox Gherla

Campanie de donare de sânge, la Protopopiatul Ortodox Gherla

A doua ediție a campaniei Asociației Filantropia Ortodoxă – filiala Gherla „Și tu poti fii erou – donează sânge”,  desfășurată la sediul Protopopiatului Ortodox Gherla a ajuns la final. Acțiunea organizată în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj...

Activități de primăvară, la Miceștii de Câmpie

Activități de primăvară, la Miceștii de Câmpie

Venirea primăverii a fost întâmpinată în Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din comuna bistrițeană Miceștii de Câmpie cu o frumoasă activitate desfășurată în atelierul nostru de creație. Prin intermediul activității,  copiii și-au pus în aplicare...

Activităţi destinate tinerilor, la Mintiu Gherlii

Activităţi destinate tinerilor, la Mintiu Gherlii

În luna februarie, în comunitatea parohială din Mintiu Gherlii, Protopopiatul Gherla, au debutat primele acţiuni, din acest an, destinate copiilor şi tinerilor.                                          Astfel că, în fiecare joi, de la ora 16.00 în cadrul  grupului de...