Hramul Parohiei Șomcutu Mic, Protopopiatul Dej

de | iun. 27, 2019 | Activități parohiale

Biserica parohiei Șomcutu Mic a trăit în ziua de 24 iunie momente de aleasă bucurie duhovnicească: frumoasa biserică zidită între anii 1990-2004 și închinată Sfântului Ioan Botezatorul și-a sărbătorit hramul.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți ce l-a avut în frunte pe Arhim. Nicolae Moldovan, starețul sfintei Mănăstiri Nicula. Din sobor au mai făcut parte: Protos. Teofan, starețul mănăstirii de la Cetatea Ciceului, pr. Ciprian Mișin, pr. Iuliu Leah, pr. Mihai Koblicska, pr. Vlad Ciceo, fiu al satului, pr. Alexandru Man, pr Călin Lazăr, pr. Rareș Cojan, pr. Cristian Cârlogea, alături de părintele ierodiacon Gavriil de la mănăstirea Nicula.
La sfârșitul slujbei, părintele protosinghel Teofan a rostit un frumos și înălțător cuvânt de învățătură, vorbind despre virtuțile Sfântului Ioan Botezătorul, care trebuie, în mod obligatoriu, practicate de fiecare creștin.
Bucuria Sfintei Liturghii a fost intregită și de numărul mare de credincioși care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.
Programul liturgic dedicat hramului a început duminică seara cu slujba Vecerniei Mari cu Litie, la care a slujit părintele Cristian Cârlogea din parohia Suarăș, rostind apoi și un frumos cuvânt de învățătură.
La acest popas duhovnicesc, au participat și credincioși din parohiile învecinate, din orașul Dej, din județul Bistrița-Năsăud, dar și din municipiul Cluj-Napoca.
Totodată, vreau sa menționez că ne-am bucurat împreună cu toți cei ce au venit în număr atât de frumos la Sfânta slujbă, iar prin implicarea comitetului parohial, am avut grijă să organizăm și o agapă frățească.

Ultimele articole

Duminica a 4-a după Rusalii în Parohia Chețiu, Protopopiatul Beclean

Duminica a 4-a după Rusalii în Parohia Chețiu, Protopopiatul Beclean

În Duminica a VI-a după Rusalii în localitatea Bozieș filie a Parohiei Chețiu cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”  Protopopiatul Beclean, a avut loc un eveniment deosebit, s-a organizat ediția a II-a a campionatului de mini-fotbal, sportul este viață După terminarea...

Pelerinaj al credincioşilor din Parohia Dumitra în Cetatea Marii Uniri

Pelerinaj al credincioşilor din Parohia Dumitra în Cetatea Marii Uniri

Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a adus multă bucurie duhovnicească credincioşilor Parohiei Ortodoxe Dumitra, din Protopopiatul Năsăud, care şi-au cinstit vineri, 29 iunie 2018, ocrotitorii spirituali.  Manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea...

TÂRG DE PRĂJITURI LA PAROHIA „SFÂNTUL ILIE”,  DIN  CLUJ-NAPOCA

TÂRG DE PRĂJITURI LA PAROHIA „SFÂNTUL ILIE”, DIN CLUJ-NAPOCA

Duminică 1 iulie, credincioșii Parohiei Sfântul Ilie din Cluj-Napoca au fost întâmpinați la ieșirea de la Sfânta Liturghie cu o bogată ofertă de...prăjituri. Este vorba despre ”Târgul de prăjituri” aflat la a treia ediție. Inițiativa și întreaga organizare  aparține...

Zi de sărbătoare în Parohia Batin, Protopopiatul Dej

Zi de sărbătoare în Parohia Batin, Protopopiatul Dej

În Duminica a V-a după Rusalii, Parohia Ortodoxă Batin din Protopopiatul Dej a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii, în frunte cu păstorul lor sufletesc, au organizat și hramul bisericii, care îi are ca ocrotitori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În prezența...

SFINȚIREA NOULUI CLOPOT, ÎN PAROHIA ORTODOXĂ CHEȚIU

SFINȚIREA NOULUI CLOPOT, ÎN PAROHIA ORTODOXĂ CHEȚIU

În Duminica a V-a după Rusalii în Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Chețiu, Protopopiatul Beclean, a avut loc un eveniment deosebit, s-a sfințit un clopot de 70 de kg. Invitat special la acest eveniment, Protopopul de Beclean Pr....

OASPEŢI DE SEAMĂ ÎN PAROHIA BERCHIEŞU

OASPEŢI DE SEAMĂ ÎN PAROHIA BERCHIEŞU

În fiecare an în perioada verii, Parohia Ortodoxă Berchieșu, protopopiatul Turda, are bucuria de a primi un grup de turiști din toate colţurile lumii, aflaţi într-un voiaj etnografic în Transilvania, fiind pentru a opta oară în mijlocul nostru, prin bunăvoinţa...