Hramul Parohiei Someșul Cald

de | ian. 31, 2020

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi.

Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de credincioși din parohie, fi ai satului și din satele limitrofe. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Mihai Bogdan de la Parohia Săcel, care a evidențiat viața duhovnicească a celor trei mari ierarhi și rolul lor deosebit pe care l-au avut în viața Bisericii și a societății din acea vreme. După Sfânta Liturghie s-a săvârșit un parastas pentru ctitorii bisericii trecuți la Domnul, iar la final preotul paroh Cosmin Bucșa a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru această zi binecuvântată și preoților și credincioșilor pentru împreună slujire.

Hramul Parohiei Someșul Cald

În perioada regimului comunist, mai exact în anul 1983, vechiul sat Someșul Cald a fost inundat și a dispărut în spatele barajului ridicat pe cursul inferior al râului Someșul Cald, dimpreună cu vechea biserică parohială, iar locuitorii lui au fost strămutați în localitățile din împrejurimi, Someșu Rece și Gilău, dar și în cartierul Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca sau în județul Bistrița-Năsăud, astfel că hramul bisericii este și o sărbătoare a fiilor satului, care se reîntorc pe meleagurile natale și se revăd cu mare bucurie, chiar și pentru câteva ore, petrecând împreună un timp binecuvântat de Dumnezeu. Din vechea localitate se mai păstrează azi doar câteva case situate pe malul drept al lacului de acumulare. Actuala așezare este constituită preponderent din construcții noi, majoritatea case și vile de vacanță, amplasate pe ambele maluri ale lacului. După 1989, puținii credincioși rămași în sat doresc să aibă din nou propria lor biserică, ceea ce se va și realiza, iar în anul 2002 noua biserică va fi sfințită, semn că viața duvovnicească de pe aceste meleaguri începea să renască. (Pr. Ștefăniță Elefteriu, corespondentul Radio Renașterea în Protopopiatul Huedin)

Hramul Parohiei Someșul Cald

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui...

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

În Duminica Samarinencei, după programul religios, s-a desfășurat la Moara din localitatea Corpadea un eveniment cultural - artistic. "Joc la șură" este una dintre tradițiile care  animau viața sătenilor de odinioară. Evenimentul s-a realizat în baza  parteneriatului...

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

Tabăra „Zi de poveste la Jucu” tinde să devină o tradiție în Parohia Ortodoxă Jucu de Sus, al cărei păstor este Preacucernicul Părinte Abrudan Marius Vasile. Sub coorodonarea acestuia, cu ajutorul lui Dumnezeu și a voluntarilor ATCOR, deunăzi a avut loc a treia ediție...