Hramul şcolilor teologice, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare

de | ian. 31, 2020

Joi, 30 ianuarie 2020, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia hramurilor şcolilor teologice, în fruntea unui sobor de preoţi. Amintim că hramul Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare a fost ţinut marţi, 28 ianuarie 2020, când a fost săvârşită Sfânta Liturghie în biserica din incinta unităţii de învăţământ. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Domeniului Teologic „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar Nord din Baia Mare, dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Stan, şi Corul „Angelli” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijat de Pr. Prof. Dr. Andrei Baboşan.

Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a rostit un cuvânt de învăţătură despre importanţa celor Trei Ierarhi, care rămân modele pentru noi, pentru elevii, seminariştii şi studenţii teologi.

„Trebuie să avem demnitate şi curaj să mărturisim și să ne apărăm credinţa, pentru care moşii şi strămoşii noştri şi-au dat viaţa pentru ca noi, astăzi, să trăim în libertate”.

 

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Maica Domnului a fost declarată ocrotitoarea oraşului Negreşti Oaş

Maica Domnului a fost declarată ocrotitoarea oraşului Negreşti Oaş

Duminică, 9 februarie 2020, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Sfânta Liturghie Arhierească în...

Mănăstirea maramureșeană Moisei și-a sărbătorit hramul de iarnă

Mănăstirea maramureșeană Moisei și-a sărbătorit hramul de iarnă

Duminică, 2 februarie 2020, de praznicul Îmtâmpinării Domnului, cea mai veche mănăstire din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, și-a sărbătorit hramul de iarnă. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al...

Hramul Liceului Teologic Ortodox din Satu Mare

Hramul Liceului Teologic Ortodox din Satu Mare

Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare și-a sărbătorit hramul în avans, marţi, 28 ianuarie 2020. Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica de lemn „Sfântul Nicolae” a instituției de învățământ...

Hramul mănăstirii maramureșene Scărişoara Nouă

Hramul mănăstirii maramureșene Scărişoara Nouă

Marţi, 7 ianuarie 2020, de Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la Mănăstirea Scărişoara...