Glas de clopote anunţă lumii întregi vestea cea bună a nașterii Mântuitorului. E cel mai fericit eveniment pe care istoria l-a putut înregistra, căci întruparea Fiului lui Dumnezeu înseamnă pentru noi, oamenii, dezrobirea din păcat și restabilirea raportului firesc faţă de Dumnezeire. Prăznuirea amintirii lui reclamă o deosebită pregătire sufl etească. Creștine, fă un popas în mijlocul preocuprilor tale zilnice! Elimină din sufletu-ţi multiplele griji create de neînţelesele pretenţii ale secolului, cu ce mândrie se laudă a fi secolul culturii! Acestea poartă greaua vină de atâtea ori ai călcat peste glasul conștiinţei, săvârșind lucruri condamnabile? Acestea te-au împiedicat să auzi glasul de chemare al Bisericii, spre o viaţă frumoasă și demnă de suprema creatură a lui Dumnezeu. Acestea te vor împiedica și de astă dată a înţelege adâncul mister al cuvintelor: „azi S-a născut Hristos.”
Mântuitorul revine din nou la fiecare dintre noi, aducându-ne acea viaţă a harului, care numai în El singur își are izvorul. El știe că numai întru atât putem fi bineplăcuţi Tatălui ceresc, întrucât vede în noi pe propriul Său Fiu. Bate la poarta inimii noastre, cerând iertare. Dacă Îi deschidem, Își stabilește o locuinţă durabilă în noi, schimbând întreg felul nostru de a fi, încât se poate spune împreună cu Apostolul Pavel: nu noi suntem cei care viem [trăim], ci Iisus viază în fiecare din noi (cf. Gal. 2, 20). Dacă în schimb, lăcașul sufletului a rămas necurăţit, intrare nu află Cel nou născut. Am pierdut un moment preţios al mântuirii, sortit a continua o viaţă împovărătoare și fără un scop bine definit în viitor. Să-I pregătim calea intrării Lui în suflete, împiedicând toate piedicile câte I se pun în cale. Să-I pregătim un locaș de adăpost, mai curat și mai frumos decât ieslea din Betleem. Ce nu vom putea face călăuziţi fiind de singura dorinţă, dorinţa mântuirii noastre? Muntele mândriei se mută din loc, prăpastia lipsei de curaj se astupă în faţa voinţei de a primi în suflet pe Dumnezeu Fiul. Zelul nostru o clipă să nu scadă, câtă vreme știm că cei drepţi, prin venirea Lui vor progresa în viaţa spirituală, iar cei păcătoși vor fi smulși morţii și redaţi vieţii. Astfel, numai Nașterea Domnului este sărbătoarea bucuriei creștinătăţii.
Prof. Dr. G. L. Munteanu, „Hristos se naște, întâmpinaţi-L”, în Renșterea XI (1933), nr. 51-52, p. 3.
