Hristos vine să ne recapituleze pe toţi şi să ne salveze

de | dec. 5, 2020 | Spiritualitate

Atunci când l-a creat Dumnezeu pe om, l-a creat tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor. Era o făptură perfectă, creată de Dumnezeu pentru viaţă; nicidecum pentru moarte sau pentru suferinţă.

Solomon, în cartea Înţelepciunii sale, în primul capitol, în versetul 13 ne spune: „Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii”. Totuşi, iată că omul pe care Dumnezeu l-a creat tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, devine bolnav, neputincios şi încovoiat.

Sfânta Evanghelie ne spune că femeia despre care ni se istoriseşte era în starea aceasta de multă vreme, era gârbovă de optsprezece ani. De atâta vreme, din cauza bolii, nu se putea uita în sus nicidecum. Omul tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, ajunge bătrân, bolnav, suferind, încovoiat, urât şi muritor. În versetul 12 al pericopei evanghelice de astăzi, aţi auzit că Domnului Hristos I s-a făcut milă când a văzut-o aşa, a chemat-o la Sine şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”. Ea avea de optsprezece ani un duh de neputinţă, era gârbovă şi nu putea să se ridice în sus.

Logic, ne punem întrebarea: „Dacă Dumnezeu l-a creat pe om tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, de unde vine această stare de neputinţă, de gârbovire, de aplecare înspre suferinţă şi până la urmă înspre moarte?” Răspunsul la întrebare ni-l dă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, în capitolul 5, versetul 12, unde ni se spune lucrul următor: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el”. Înşiruirea logică a neputinţelor la care suntem supuşi este aceasta: păcatul aduce suferinţa, suferinţa aduce boala, iar boala, până la urmă, are ca urmare moartea. Moartea a trecut asupra tuturor, prin acela unul în care toţi au păcătuit. Şi atunci, imediat, ne este limpede soarta omului pe pământ, a omului păcătos care este supus la tot felul de neputinţe. Această bătrânică încovoiată, de optsprezece ani era legată de un duh de neputinţă care nu o lăsa să se ridice în sus.

Iubiţi fraţi şi surori, noi ne găsim acum în Postul Crăciunului şi la Crăciun ne aducem aminte că Domnul Hristos S-a întrupat, a venit pe pământ. Şi să ştiţi că n-a venit fără un scop precis. A venit cu scopul pe care ni-l arată Sfântul Apostol Pavel, chiar în pericopa ce se citeşte în ziua Crăciunului. În Epistola către Galateni, în capitolul 4, versetul 4, citim: „Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea”. A venit Domnul Hristos şi şi-a asumat firea noastră neputincioasă expusă bolilor, suferinţelor, necazurilor şi până la urmă, morţii. Tocmai această fire a lui Adam cel vechi, însuşindu-şi-o, a răscumpărat-o, a tămăduit-o, a preamărit-o. Acest lucru ni-l spune şi colindul:

„A venit să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască”.

A venit Hristos să ne scape din această stare de neputinţă şi pe noi, nu numai pe bunica încovoiată care era ţinută de un duh de neputinţă de optsprezece ani şi pe care Domnul a văzut-o în sinagogă.

Înspre lauda ei, chiar dacă era încovoiată şi neputincioasă, n-a rămas acasă în zi de sărbătoare, ci a venit la sinagogă unde L-a întâlnit pe Domnul Hristos, care a dezlegat-o de neputinţa ei. La „plinirea vremii”, Domnul Hristos a venit, şi-a asumat fi rea noastră, făptura noastră suferindă datorită păcatului şi a tămăduit-o. După naşterea Domnului Hristos, după patima şi învierea Lui, viaţa noastră, a creştinilor, primeşte o altă traiectorie. De fapt, cu duh proorocesc, David, în Psalmul 102, spune un lucru extraordinar, care ne aduce curaj nouă, tuturor. În versetele 3 şi 4, citim: „Dumnezeu curăţeşte toate fărădelegile tale, vindecă toate bolile tale, izbăveşte din stricăciune viaţa ta şi te încununează cu milă şi cu îndurări”. Aceasta este lucrarea pe care a făcut-o Domnul: S-a întrupat, şi-a asumat firea noastră suferindă, ne-a curăţit de fărădelegi, pentru că păcatele sunt cauza suferinţelor, ne-a vindecat bolile şi a izbăvit din stricăciune vieţile noastre.


Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ips-andrei/" target="_self">Mitropolitul Andrei</a>

Mitropolitul Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ultimele articole

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Mai multe din Spiritualitate
Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Ne mântuim, ajutându-i pe alţii să se mântuiască

Pericopa Evanghelică pe care am citit-o astăzi, înainte de a începe Postul Crăciunului, ne provoacă să medităm la o realitate foarte serioasă, anume aceea că nu ne putem mântui singuri. Oamenii de pe vremea Mântuitorului, ca de altfel şi cei din ziua de astăzi, în...

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea...