Hristos vine să ne recapituleze pe toţi şi să ne salveze

de | dec. 5, 2020 | Spiritualitate

Atunci când l-a creat Dumnezeu pe om, l-a creat tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor. Era o făptură perfectă, creată de Dumnezeu pentru viaţă; nicidecum pentru moarte sau pentru suferinţă.

Solomon, în cartea Înţelepciunii sale, în primul capitol, în versetul 13 ne spune: „Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii”. Totuşi, iată că omul pe care Dumnezeu l-a creat tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, devine bolnav, neputincios şi încovoiat.

Sfânta Evanghelie ne spune că femeia despre care ni se istoriseşte era în starea aceasta de multă vreme, era gârbovă de optsprezece ani. De atâta vreme, din cauza bolii, nu se putea uita în sus nicidecum. Omul tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, ajunge bătrân, bolnav, suferind, încovoiat, urât şi muritor. În versetul 12 al pericopei evanghelice de astăzi, aţi auzit că Domnului Hristos I s-a făcut milă când a văzut-o aşa, a chemat-o la Sine şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”. Ea avea de optsprezece ani un duh de neputinţă, era gârbovă şi nu putea să se ridice în sus.

Logic, ne punem întrebarea: „Dacă Dumnezeu l-a creat pe om tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, de unde vine această stare de neputinţă, de gârbovire, de aplecare înspre suferinţă şi până la urmă înspre moarte?” Răspunsul la întrebare ni-l dă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, în capitolul 5, versetul 12, unde ni se spune lucrul următor: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el”. Înşiruirea logică a neputinţelor la care suntem supuşi este aceasta: păcatul aduce suferinţa, suferinţa aduce boala, iar boala, până la urmă, are ca urmare moartea. Moartea a trecut asupra tuturor, prin acela unul în care toţi au păcătuit. Şi atunci, imediat, ne este limpede soarta omului pe pământ, a omului păcătos care este supus la tot felul de neputinţe. Această bătrânică încovoiată, de optsprezece ani era legată de un duh de neputinţă care nu o lăsa să se ridice în sus.

Iubiţi fraţi şi surori, noi ne găsim acum în Postul Crăciunului şi la Crăciun ne aducem aminte că Domnul Hristos S-a întrupat, a venit pe pământ. Şi să ştiţi că n-a venit fără un scop precis. A venit cu scopul pe care ni-l arată Sfântul Apostol Pavel, chiar în pericopa ce se citeşte în ziua Crăciunului. În Epistola către Galateni, în capitolul 4, versetul 4, citim: „Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea”. A venit Domnul Hristos şi şi-a asumat firea noastră neputincioasă expusă bolilor, suferinţelor, necazurilor şi până la urmă, morţii. Tocmai această fire a lui Adam cel vechi, însuşindu-şi-o, a răscumpărat-o, a tămăduit-o, a preamărit-o. Acest lucru ni-l spune şi colindul:

„A venit să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască”.

A venit Hristos să ne scape din această stare de neputinţă şi pe noi, nu numai pe bunica încovoiată care era ţinută de un duh de neputinţă de optsprezece ani şi pe care Domnul a văzut-o în sinagogă.

Înspre lauda ei, chiar dacă era încovoiată şi neputincioasă, n-a rămas acasă în zi de sărbătoare, ci a venit la sinagogă unde L-a întâlnit pe Domnul Hristos, care a dezlegat-o de neputinţa ei. La „plinirea vremii”, Domnul Hristos a venit, şi-a asumat fi rea noastră, făptura noastră suferindă datorită păcatului şi a tămăduit-o. După naşterea Domnului Hristos, după patima şi învierea Lui, viaţa noastră, a creştinilor, primeşte o altă traiectorie. De fapt, cu duh proorocesc, David, în Psalmul 102, spune un lucru extraordinar, care ne aduce curaj nouă, tuturor. În versetele 3 şi 4, citim: „Dumnezeu curăţeşte toate fărădelegile tale, vindecă toate bolile tale, izbăveşte din stricăciune viaţa ta şi te încununează cu milă şi cu îndurări”. Aceasta este lucrarea pe care a făcut-o Domnul: S-a întrupat, şi-a asumat firea noastră suferindă, ne-a curăţit de fărădelegi, pentru că păcatele sunt cauza suferinţelor, ne-a vindecat bolile şi a izbăvit din stricăciune vieţile noastre.


Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ips-andrei/" target="_self">Mitropolitul Andrei</a>

Mitropolitul Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ultimele articole

Mai multe din Spiritualitate
Omul milostiv

Omul milostiv

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă, ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim. - Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă...

Creştinul care-i iubeşte pe toţi oamenii şi mai ales îi iartă pe cei ce i-au făcut rău merită să primească răsplată de la Dumnezeu. Căci dacă împlinim toate faptele bune, dar nu-l iubim pe aproapele, nu facem nimic. Suntem un zero, un nimic! Iubirea, fraţii mei, iubirea o cere Dumnezeu de la noi!

Mai mult

Iubirea o cere Dumnezeu de la noi

Creştinul care-i iubeşte pe toţi oamenii şi mai ales îi iartă pe cei ce i-au făcut rău merită să primească răsplată de la Dumnezeu. Căci dacă împlinim toate faptele bune, dar nu-l iubim pe aproapele, nu facem nimic. Suntem un zero, un nimic! Iubirea, fraţii mei,...

Darul lui Onufrie

Darul lui Onufrie

Pe la vârsta de şapte ani mergea singur la trapeză şi cerea în fiecare zi o bucăţică de pâine. Apoi mergea la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe şi punea bucata de pâine înaintea icoanei, zicând: - Şi Tu eşti mic, dar nu mănânci niciodată. Poate Ţi-o fi...

Dragostea faţă de aproapele

Dragostea faţă de aproapele

Când fratele nostru face o greşeală, noi trebuie să-i suportăm ispita. Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru. Fără sacrificiul din partea noastră, dacă-l judecăm pe fratele nostru care a păcătuit, îl facem să cadă şi mai jos. Şi...

Nemurirea sufletului

Nemurirea sufletului

Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor: - Vedeţi cum merge acest ceas? Ca şi un om care trăieşte, tot...

Una este complexul de inferioritate şi alta smerenia

Una este complexul de inferioritate şi alta smerenia

Ascultarea duce la smerenie, smerenia la discernământ, discernământul la intuiţie şi intuiţia la clarviziune. Să fim smeriţi, dar să nu discutăm asupra smereniei. Discuţiile asupra smereniei sunt o capcană a diavolului, şi duc la deznădejde şi la inerţie...