Numele Maicii Domnului e cel mai frumos nume de făptură omenească din lume pentru că numele Domnului Iisus Hristos „care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 9) este nume de Om și Dumnezeu. Numele Maria, Miriam, este nume feminin foarte des întâlnit în lumea iudaică și înseamnă „cea bine mirositoare”, cea plăcută, „Doamnă”, „Stăpână”, „Steaua mării”[1].
Înțeleptul Solomon, pe care-l tâlcuim duhovnicește, se întreabă: „Cine-i aceasta […], care ca zarea strălucește și ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de luminoasă și ca oastea de război temută?” (Cântarea Cântărilor 6, 10).
Iar Sfântul Ioan Teologul, pe când era răpit în cer, printre alte descoperiri, o vede și pe aceasta: „Și s-a arătat din cer un semn mare: O femeie înveșmântată cu soarele, și luna era sub picioarele ei, și pe cap purta cunună din douăsprezece stele” (Apocalipsă 12, 1). Noi realizăm că-i vorba de Maica Domnului.
În tradiția populară se cântă această priceasnă: „Marie, nume preasfânt, / În ceruri și pe pământ / Când aud numele tău, / Tresaltă sufletul meu”. Oricum, e clar că acest nume este chintesența tuturor virtuților.
Maica Domnului s-a născut din părinții Ioachim și Ana și a fost unicul lor copil, adus pe lume la bătrânețe. De mică au închinat-o Domnului și au lăsat-o la templu, de la trei ani. Prin ei, ea se trăgea din neamul împărătesc al lui David, care, în calitate de profet, a numit-o dinainte ca pe o împărăteasă stând de-a dreapta Domnului (Psalmul 44, 11), cu haină aurită și preaînfrumusețată. Isaia proorocise că ea va zămisli fiind fecioară (Isaia 7, 14; Matei 1, 23) și că va naște pe Emanuel, care se tâlcuiește „Cu noi este Dumnezeu”; iar proorocul Iezechiel afirmă că Fecioara va rămâne și după naștere fecioară; „Ușa prin care va intra numai Dumnezeu va rămâne închisă” (Iezechiel 44, 2)[2].
Bunavestire va avea loc în Nazaret. Iar nașterea Domnului Hristos se va petrece în Betleem. Maica Domnului L-a însoțit la misiune, iar după Răstignire, Înviere și Înălțare rămâne inima Bisericii, fiind prezentă și la Cincizecime. Tradiția ne spune că a mai trăit 11 ani după Pătimirile Domnului. Biserica i-a închinat trei sărbători: Nașterea sa, la 8 septembrie, Intrarea în Biserică, la 21 noiembrie, și Adormirea ei, la 15 august.
Spunem că numele ei, Maria, este chintesența tuturor virtuților. Alexandru Lascarov-Moldovanu i-a închinat o carte întreagă intitulată „Laudă vieții Maicii Domnului” și, când ajunge la numele ei, se oprește la cele cinci litere, fiecare fiind începutul numelui unei femei virtuoase din Vechiul Testament. Le vom lua și noi pe rând. Pentru că în Maica Domnului sunt adunate toate virtuțile.
Prima literă este M și ne duce cu gândul la Mariam, sora lui Moise, care era fecioară și proorociță. Citim în cartea Ieșirii că „atunci a luat Mariam proorocița, sora lui Aaron, timpanul în mâna sa, și au ieșit după dânsa toate femeile cu timpane și dănțuind” (Ieșire 15, 20). Dacă Mariam a fost fecioară și proorociță, Maica Domnului e de-a pururea fecioară și proorociță pentru că ne-a proorocit: „Mărește sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Luca 1, 46-48).
A doua literă este A și ne duce cu gândul la Ana, soția lui Alcana și mama lui Samuel. Ana nu avea copii și s-a rugat insistent lui Dumnezeu, la cortul Lui din Șilo, și Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. Dăm o frântură din rugăciunea Anei: „Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale și-Ți vei aduce aminte de mine și de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da Ție” (1 Regi 1, 11). Ana era o mare rugătoare. Ori, Maica Domnului, este pururea rugătoare pentru noi.
A treia literă este R, aducându-ne aminte de Rahila, soția patriarhului Iacov, o femeie frumoasă din cale afară. Rahila este mama lui Iosif. „Și zămislind ea a născut lui Iacov un fiu și a zis Rahila: «Ridicat-a Dumnezeu ocara de la mine». Și a pus copilului numele Iosif, zicând: «Domnul îmi va mai da și alt fiu»” (Facere 30, 23-24). Rahela e frumoasă, dar Maica Domnului e frumusețea absolută.
Litera a patra este I și ne aduce în gând pe Iudita, văduva lui Manase, o femeie vitează în lupta cu răul. Iudita a învins pe Olofernul cel pământesc, căpetenia asirienilor a căror rege era Nabucodonosor, și izraeliții au biruit. Maica Domnului îl biruiește pe Olofern cel spiritual și creștinii ies biruitori. Ne relatează cartea Iuditei că viteaza aceasta „apropiindu-se de pat, a prins pe Olofern de păr și a zis: «Întărește-mă, Doamne, Dumnezeul lui Israel, în ziua aceasta!». Apoi îl lovi peste gât de două ori din toate puterile și-i reteză capul” (Iudita 13, 7-8). Vitejia Maicii Domnului în lupta cu răul este greu de relatat.
Ultima literă, din cele cinci, este A. Ea ne pune în față începutul numelui lui Abigail, soția lui Nabal, care este milostivă. Noi știm că Născătoarea de Dumnezeu este preamilostivă. Abigail, citim în Cartea întâia a Regilor, capitolul 25, că și-a arătat mila atunci când David era fugar, ajutându-l pe el și pe soldații lui. Ori, Maica Domnului, este milostivirea întruchipată.
Cele cinci femei pomenite au avut fiecare o virtute sau mai multe. Maria, Maica Domnului, însă le încununează pe toate. Ea este fecioară, este proorociță, este rugătoare, este frumoasă, este vitează și este milostivă. Și alte multe virtuți ar putea fi adăugate.
Dar sfinții părinți o văd pe Maica Domnului și mai presus decât îngerii. Sfântul Nicolae Cabasila ne spune că „fericita Fecioară e mai sfântă decât înșiși îngerii, arhanghelii, heruvimii și serafimii. Căci dacă premiul sfințeniei e Dumnezeu și el se dă în chip asemănător tuturor, dar îl dobândește mai ales cel ce are o mai bună pregătire… Așadar, Dumnezeu a fost prezent în Fecioara într-un mod cu atât mai limpede decât în heruvimi, mult mai mult decât se poate spune, cu cât era în chip necesar mai sfântă și sfințită decât ei” [3].
Iar Teofan al Niceei ne învață că „niciun membru nu poate să ajungă la împărtășirea puterii de viață care coboară din Cap, nici să se unească cu Capul altfel decât prin Gâtul dumnezeiesc, așa cum nu poate veni la Capul lui Hristos, la Dumnezeu și Tatăl, decât prin Hristos Capul nostru”[4]. Este vorba aici de Trupul mistic al Domnului, Hristos este Capul, iar Maica Domnului Gâtul.
Născătoarea de Dumnezeu este prezentă în cărțile noastre de slujbă și sfinții părinți se întrec în metafore pentru a-i sublinia virtuțile ei. Zice cântarea de la Sfântă Mărie: „Cu adevărat pe tine ca pe o făclie luminoasă a Focului celui fără de materie; ca pe cădelniță de aur a Cărbunelui celui dumnezeiesc; ca pe o năstrapă și toiag și tablă de piatră de Dumnezeu scrisă; ca pe un sicriu sfânt și ca pe o masă a pâinii vieții, în Sfânta Sfintelor te-a sălășluit Fecioară, Cel născut al tău”[5].
Admirând și noi virtuțile ei, ne folosim de exclamația femeii credincioase din Evanghelia după Luca, adresată Domnului Iisus Hristos: „Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt!” (Luca 11, 27).
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
[1] Preot Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1984, p. 286.
[2] Ibidem.
[3] Diac. Ioan I. Ică jr., Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Sibiu, Editura Deisis, 2008, p. 486.
[4] Ibidem, p. 545.
[5] Mineiul pe August, E.I.B.M.B.O.R., București, 2003, p. 185.
Foto credit: Darius Echim / Arhiva Mitropoliei Clujului
