Iaşi: Peste 50.000 de pelerini s-au întâlnit cu Sf. Parascheva şi Sf. Gheorghe Pelerinul

de | oct. 13, 2021 | Patriarhia română

Peste 50.000 de pelerini au venit de vineri până acum în Iaşi la întâlnirea cu Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Gheorghe Pelerinul, ale căror moaşte sunt aşezate în curtea Catedralei Mitropolitane.

Sfânta Liturghie de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva va fi oficiată joi, începând de la ora 09:30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

Primul pelerin sosit anul acesta a fost însuşi Sfântul Gheorghe Pelerinul. Moaştele sale au fost aduse de la Mănăstirea Văratec la Catedrala Mitropolitană din Iaşi cu ocazia hramului.

El a făcut minuni şi vindecări atât în timpul vieţii pământeşti, cât şi după moarte. Datorită vieţii sale sfinte, Sfântul Sinod l-a trecut în rândul Sfinţilor, cu zi de pomenire în 17 august.

Anul acesta, în 13 iunie, s-au împlinit 380 de ani de când Domnitorul Vasile Lupu al Moldovei a adus la Iași moaștele Sfintei Parascheva. Astfel, acesta este al 380-lea hram al Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași.

Foto credit: Doxologia / Flavius Popa

Sursa: basilica.ro / Iulian Dumitrașcu

Ultimele articole

Victor Babeș – „un pas înainte pentru cercetarea medicală românească, însă , un pas înapoi pentru marele savant, pe scena lumii ştiinţifice europene.”

Victor Babeș – „un pas înainte pentru cercetarea medicală românească, însă , un pas înapoi pentru marele savant, pe scena lumii ştiinţifice europene.”

Victor Babeș s-a născut la 28 iulie 1854 în  Viena. A fost al  doilea din cei nouă copii ai familiei. Mama Sofia Goldscheider, făcea parte dintr-o familie aristocrată vieneză, iar tatăl, originar din Banat, numit Vincenţiu Babeş era avocat şi militant pentru...

04 iulie – Sf. Ier. Andrei, arhiep. Cretei; Sf. Cuv. Marta

04 iulie – Sf. Ier. Andrei, arhiep. Cretei; Sf. Cuv. Marta

Sfântul Andrei Criteanul este cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă și mai prolifici creatori de canoane și imne, deosebite prin frumusețea formei și profunzimea gândirii. Sfântul Andrei Criteanul este menționat în izvoarele istorice începând cu secolul al IX-lea....

Mai multe din Patriarhia română
Raportul-sinteză al Anului omagial şi comemorativ 2021

Raportul-sinteză al Anului omagial şi comemorativ 2021

În cadrul ședinței solemne a Sfântului Sinod, vineri, 17 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a prezentat raportul‑sinteză intitulat „Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor...