Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula, în procesiune în orașele Cluj-Napoca și Bistrița | Comunicat de presă

de | apr. 22, 2020

Pentru a oferi o mângâiere sufletească bolnavilor, care suferă în spitale sau la casele lor de pe urma noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care muncesc în spitale pentru ușurarea suferințelor fraților noștri, Arhiepiscopia Clujului va scoate în procesiune Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, în ziua de vineri, 24 aprilie 2020, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Icoana va fi purtată în procesiune, într-o mașină, în spațiul deschis din spate, în municipiile Cluj-Napoca, în intervalul orar 10:00-12:00, și Bistrița, în intervalul orar 15:00-17:00, mergând fără oprire în zona spitalelor și a principalelor biserici.

Credincioșii, medicii, personalul medical, precum și pacienții sunt rugați să respecte cu strictețe măsurile de siguranță sanitară și de distanțare, să nu iasă din case sau spitale, ci să urmărească întreaga procesiune de la ferestre, rugându-se Maicii Domnului.

Prin acest gest, Arhiepiscopia Clujului vrea să-i asigure pe toți de întreaga solidaritate sufletească, de rugăciunile ierarhilor și ale preoților pentru tot sufletul creștinesc cel necăjit și întristat și mai ales de binefăcătoarea mijlocire a Sfintei Fecioare, prin icoana sa făcătoare de minuni, care aduce mângâiere în credință și întărire în nădejde.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

Pr. Bogdan Ivanov


Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

Patriarhia Română împlinește duminică 99 de ani de la înființare. Întrunit în ședința de lucru din 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a luat hotărârea de înființare a Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul începuse imediat după Marea Unire din 1918. Istoric La finalul...

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 3 februarie 2024, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...