Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia a ajuns, sâmbătă seara, la Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Mănăștur din Cluj-Napoca, în cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Hramului.
Este pentru prima dată când acest odor de mare preț al Mănăstirii Rohia ajunge în Cluj-Napoca, momentul fiind unul deosebit pentru comunitatea parohială din Mănăștur și pentru credincioșii clujeni.
Delegația maramureșeană, condusă de părintele stareț arhimandritul Macarie Motogna, a fost întâmpinată pe esplanada din fața bisericii de soborul preoțesc și de credincioșii mănăștureni. Ulterior, icoana Maicii Domnului a fost așezată în biserică, lângă baldachinul cu racla în care se găsesc părticele din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
În continuare, a fost săvârșită slujba Vecerniei Mari cu Litie, iar la final părintele stareț Macarie Motogna a rostit un cuvânt duhovnicesc.
Părintele paroh Dan Cismaș a numit venirea icoanei la Catedrala Mănăștur un moment istoric pentru comunitatea parohială.
„Moment istoric pentru comunitatea noastră. În această seară, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia a ajuns pentru prima dată în Cluj-Napoca”, a transmis preotul paroh Dan Cismaș.
Toți credincioșii care s-au închinat icoanei au fost binecuvântați cu untdelemn sfințit și au primit în dar câte o iconiță.
Credincioșii clujeni sunt invitați să vină la biserica din Mănăștur pentru a se închina icoanei Maicii Domnului de la Rohia, care va rămâne aici până luni, 29 iunie, la ora 21:00.
Icoana Maicii Domnului de la Rohia este strâns legată de istoria mănăstirii maramureșene. Potrivit tradiției locului, Mănăstirea Rohia a fost ridicată de preotul Nicolae Gherman, la îndemnul fiicei sale, care i s-ar fi arătat în vis cerându-i să ridice o „casă Maicii Domnului” în Dealul Viilor. Icoana a fost dăruită mănăstirii la sfințirea bisericii, în anul 1926, fiind pictată în Sfântul Munte Athos, pe lemn de chiparos, de călugărul Nicanor.
De-a lungul timpului, icoana a fost cinstită de credincioși ca izvor de binecuvântare, mângâiere și ajutor. În tradiția Mănăstirii Rohia sunt consemnate mai multe mărturii despre ocrotirea Maicii Domnului, inclusiv în timpul unor încercări prin care a trecut mănăstirea.
Zilele Hramului de la Catedrala Mănăștur continuă duminică, 28 iunie, în ajunul hramului, cu Sfânta Liturghie, de la ora 10:00. Va sluji și va predica arhimandritul Macarie Motogna, starețul Mănăstirii Rohia. De la ora 18:00 va avea loc Vecernia Mare cu Litie, iar de la ora 19:00, părintele profesor Stelian Tofană va susține conferința „Ce ne-ar spune Sfinții Apostoli Petru și Pavel, azi?”.
Luni, 29 iunie, în ziua hramului bisericii, programul va începe la ora 9:30, cu întâmpinarea ierarhului, urmată, de la ora 10:00, de Sfânta Liturghie arhierească. Va sluji și va predica Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. De la ora 12:00 va avea loc un moment tradițional în curtea bisericii, iar seara, de la ora 18:00, va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu. La ora 21:00, icoana Maicii Domnului va pleca spre Mănăstirea Rohia.






