Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Paramythia”, adusă spre închinare la Cluj-Napoca

de | sept. 13, 2021 | Actualitatea religioasă

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Paramythia (Mângâietoarea) din Sfântul Munte Athos, care se află în patrimoniul Parohiei „Sfântul Nicolae”- Dintr-o zi, din București, a fost adusă spre închinare la Cluj-Napoca.

Icoana a ajuns astăzi, 13 septembrie 2021, la biserica parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur, adusă de parohul bisericii bucureștene, preotul Vasile Ioana, și va rămâne spre închinare credincioșilor până miercuri dimineață.

Potrivit preotului parod Dan Cismaș, în această perioadă, în biserica situată pe strada Primăverii nr 1A, sunt oficiate slujbe speciale:

MARȚI, 14 septembrie – ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI

Ora 09:00  -Acatistul Sfintei Cruci și Paraclisul Icoanei Maicii Domnului „Paramythia”

Ora 10:00 Sfânta Liturghie (slujește și predică pr. Vasile Ioana)

Ora 18:30 Procesiune până la Troița aflată la intersecția principalelor artere din cartierul Mănăștur – Primăverii, Calea Florești și Calea Mănăștur – (slujește și predică pr. Vasile Ioana)

21:00-02:00 Priveghere în cinstea icoanei Maicii Domnului „Paramythia” (slujește și predică protos. Natanael Zamfirache; răspunsurile liturgice vor fi date de membrii grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava

MIERCURI, 15 SEPTEMBRIE

08.00 Sfânta Liturghie și slujbă de mulțumire

În jurul orei 10:00, Icoana Maicii Domnului va fi dusă din nou la biserica din capitală.

 

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Paramythia”, adusă spre închinare la Cluj-NapocaDenumirea icoanei, în traducere, „Mângâietoarea”, provine de la o minune care s-a săvârșit, prin mijlocirea Maicii Domnului, la începutul secolului al XIV-lea. Icoana originală este o frescă, pictată pe zidul exterior al bisericii mari a Mănăstirii Vatoped. La această icoană se așezau mereu cheile mănăstirii (în tradiția athonită mănăstirile se deschid la răsăritul soarelui și se închid la apus, iar cheile se așază la o icoană a Maicii Domnului, în semn de încredere în purtarea ei de grijă).

 

 

Ultimele articole

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

În cea de-a doua zi de Rusalii, la biserica Sfânta Treime din Zalău a fost prăznuit hramul acestui locaș de cult. Este deja o tradiție ca an de an Liturghia de hram să fie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. La slujbă a participat...

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Pentru al cincilea an consecutiv, clujenii au participat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh la tradiționala procesiune organizată de Arhiepiscopia Clujului. Alături de un sobor de peste 100 de preoți și în ciuda ploii torențiale, credincioșii au ieșit astăzi, 31 mai...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a fost prăznuită cu bucurie de credincioșii cartierului zălăuan Porolissum. Ziua de Rusalii este ziua în care aceștia își serbează hramul bisericii, prilej cu care au fost prezenți în număr mare la biserică. Cu această ocazie,...