În Sfintele Evanghelii, referire la acest eveniment fac Sfinţii Evanghelişti Marcu (16, 14-19) şi Luca (24, 36-53), de asemenea detalii despre momentul Înălţării ne este prezentat şi în Faptele Apostolilor (1, 9-12).

Sărbătoarea de origine apostolică, la început a fost celebrată odată cu Rusaliile, iar mai apoi, la sfârşitul secolului al IV-lea şi la începutul celui viitor, s-a despărţit de cea a Pogorârii Duhului Sfânt, deoarece în timpul Fericitului Augustin sărbătorirea ei în ziua a 40-a după Sfintele Paşti era generalizată în întreaga lume creştină.^[1]

În ceea ce privește iconografia praznicului, cele dintâi reprezentări provin încă din veacurile al V -VI-lea.

Erminia de la Athos ne descrie scena pentru a sta drept model iconografic: deal, măslini mulţi şi deasupra apostolii privind în sus şi întinzându-şi mâinile cu uimire; şi în mijlocul lor, Născătoarea de Dumnezeu, uitându-se şi ea în sus; şi de o parte şi de cealaltă parte a ei, doi îngeri (arhanghelii Mihail şi Gavriil), purtând veşminte albe, arătând în sus pe Hristos, apostolilor şi ţinând în mâini câte o hârtie şi în hârtia unuia zice: „Bărbaţi galileeni, ce staţi căutând spre cer?”, iar în hârtia celuilalt zice: „Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum L-aţi văzut mergând la cer!” Şi deasupra lor, pe nori, Hristos şezând (în cearcăn, ţinut de arhanghelii Rafail şi Uriil), cu alai şi cu îngerească cinste, petrecându-se de către îngeri cu trâmbiţe şi alte instrumente de muzică, merge în sus, la ceruri (binecuvântând cu mâinile ridicate)^[2].

***

Icoana Înălțării Domnului ce aparține colecției Muzeului Mitropoliei Clujului, este datată la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui viitor și prin stilul ei pare să se înscrie în varianta niculenă, tratată aluziv celor de la Iernuțeni. O dovadă a existenței acestei școli de icoane pe sticlă aflăm în cartea soților Dancu, dar și din cercetările întreprinse anterior de Ioan Apostol Popescu și Atanasie Popa, ce menționează de zugravul Popa Sandu ce a activat în jurul lui 1800 la Iernuțeni și ar fi pictat icoane și pe sticlă și pe lemn[3]. Cu toate acestea, studiile ulterioare au demonstrat că principala școală de icoane pe sticlă din nordul Transilvaniei ar fi fost cea binecunoscută de la Nicula, iar cele de la Iernuțeni ar fi de fapt cele mai vechi icoane niculene.

Compoziţia icoanei are o structură clară și unitară; ea se rânduieşte pe două planuri paralele, inegale, așezate sus, jos. În cel de sus e Domnul flancat de doi îngeri în zbor (în proporții mai mici), iar în cel de jos și în mijloc este înfățișată Maica Domnului, Apostolii și alți doi îngeri. Chiar dacă structural-compoziţional se poate despărţi în cele două registre menționate, terestru şi celest, ele rămân unite şi nedespărţite prin Hristos.

Icoana Înălţării Domnului are profunde asemănări cu altă icoană, cea a Judecăţii de Apoiprin faptul că în centrul său îl vedem pe Mântuitorul în Slavă; astfel sensul profetic ne prevesteşte cea de a Doua Venire întru slavă a Domnului Nostru Iisus Hristos.

Mântuitorul, cu ambele mâini deschise, parcă ne binecuvântează, fiind înveșmântat cu odăjdii roșii, culoare dominantă și prezentă în vestimentația celorlalte figuri.

Cele zece figuri ce compun lucrarea, de proporții distincte, prin desenul liniar, dinamic prin gesturi și expresii, mai cu seamă Apostolii grupați doi câte doi, exprimă poate şi varietatea şi multitudinea limbilor la care vor ascende în ziua Cincizecimii.

Un chenar decorativ mărginește doar cele două laturi verticale și partea de sus, ultima fiind împodobită cu un motiv de puncte decorative de culoare albă. În partea de jos, decorul vegetal realizat cu un fel de smocuri de iarbă și linii unduitoare, ne duce cu gândul la ideea de muntele Măslinilor, de unde s-a înălțat Mântuitorul.

Fondul cu foiță de aur, presărat cu cele două flori și titlul icoanei Înălțarea lui IC XC, sunt și ele detaliile ce ne amintesc de tradiția bizantină a temei iconografice.

În spaţiul Bisericii Ortodoxe, tema o întâlnim reprezentată pe arcul absidal, între naos şi Sfântul Altar, precum şi în rare exemple pe bolta altarului; aşa o vedem la Suceviţa şi la Dragomirna^[4]. Icoana ne apare, de asemenea, în ciclul prăznicar, în registrul al doilea al iconostasului.

Troparul aminteşte cuvintele Scripturii cu privire la Înălţarea Domnului:

„Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeule, bucurie făcând Ucenicilor Tăi, prin făgăduinţa Duhului Sfânt, încredinţându-se prin binecuvântare că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii”^[5].

 Fie ca de praznicul Înălţării să ne ridicăm gândurile spre Hristos cel înviat şi să ne salutăm precum strămoşii noştri: Hristos S-a înălţat!

Înălțarea Domnului, tempera pe sticlă, sec.  XIX-XX, Muzeul Mitropoliei Clujului

[1] Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală cu noţiuni de artă bisericească, Ed. I.B.O.B.OR., Bucureşti, 1985, p. 223.

[2]Dionisiee din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, Bucureşti, 2000, p. 119.

[3] Iuliana Dancu, Dumitru Dancu,Pictura ţărănească pe sticlă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975,

64. 64.

[4]Mănăstirea Suceviţa,Ed. Tipo Dec 95, p.17.

[5]Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, pp. 124-125.