Icoana Maicii Domnului cu Pruncul „Maica milelor”, pictată de preotul Luca din Iclod, care se află în Muzeul Mitropoliei Clujului, a fost dusă, cu ocazia hramului, în parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur. Timp de aproape o săptămână, credincioșii se pot ruga și închina la aceasta icoană, zugrăvită în urmă cu aproape 350 de ani.
Icoana, care mai bine de 60 de ani s-a aflat în vechea biserică a acestei parohii, biserica de la Calvaria, a fost dusă spre închinare marți seara, 23 iunie 2020, și așezată în lăcașul de cult cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, ridicat în memoria Eroilor Revoluției de la 1989, unde va rămâne până luni, 29 iunie, în ziua hramului. Cu acest prilej, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei a oficiat slujba vecerniei, în sobor de preoți și diaconi.
„Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit, avem bucuria și mângâierea ca, în această perioadă premergătoare hramului bisericii, să avem prezentă Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, soră a Icoanei Maicii Domnului de la Nicula”, a spus la final preotul paroh Dan Cișmaș.
Icoana Maica Domnului cu Pruncul a fost pictată în anul 1673 de preotul Luca din Iclod, cel care a zugrăvit și Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula. Această icoană a fost dăruită bisericii din localitatea Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud).
Inscripţia păstrată pe rama icoanei are datarea şi consemnează donatorii: „Robul lui Dumnezeu Matei şi soţia sa Aniţa şi copiii lui, Griga, Ştefan, Ioana, au făcut această icoană şi au dat-o la biserica Sfântului Ioan, în satul Ilişua. Anul domnului 1673, luna februarie”. De asemenea, fiul comanditarului (cel care a comandat icoana), Stanci Simon, dă mărturie despre faptul că a foat dăruită de răposatul său părinte, bisericii din Ilişua: „Icoana cu pricina a fost făcută la cererea tatălui meu, Stanci Griga, pe vremea când era încă fecior, de un iconar pe nume Luca”.
Potrivit documentelor vremii, această icoană a lăcrimat de două ori, în 1717 și 1729. Un an mai târziu, icoana a fost dusă în capela castelului contelui Kornis de la Benediug și a rămas aici până în perioada dintre cele două războaie mondiale. În anul 1947, icoana a fost dusă şi amplasată în biserica de la Calvaria, din cartierul clujean Mănăștur. În anul 2011 a fost transferată în Muzeul Mitropoliei Clujului, amenajat sub catedrala ortodoxă din Piața Avram Iancu.
FOTO: DARIUS ECHIM