Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia, adusă la Catedrala Episcopală din Baia Mare

de | mart. 1, 2017

Icoana Maicii Domnului de la Rohia, făcătoare de minuni, va fi adusă, în cursul zilei de vineri, 3 martie 2017, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia Duminicii Ortodoxiei, zi deosebită în care se cinstesc Sfintele Icoane.

Aceasta va rămâne spre închinare până luni, 6 martie, când va fi dusă înapoi la mănăstire. Anunțul a fost făcut marți, 28 februarie, de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, care a oficiat Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi.

Icoana Maicii Domnului se găsește în Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae”, de la demisolul bisericii noi a Mănăstirii „Sfânta Ana”- Rohia. Aceasta a fost pictată de călugărul Nicanor din Sfântul Munte Athos. În deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, icoana a scăpat dintr-un incendiu când, din cauza unei lumânări nesupravegheate, suportul lemnos al icoanei a luat foc fiind mistuit în întregime, în timp ce icoana păstrează doar câteva urme care mărturisesc minunea săvârșită. În anul 2004, icoana a fost restaurată de profesorul universitar Teo Mureșan, din Cluj-Napoca.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA