Icoana Maicii Domnului Eleusa resprezintă deplinătatea iubirii dintre Dumnezeu și om, o iubire care nu poate fi obținută decât cu intermediul unui apropiat al Bisericii, în acest caz Maica Domnului. Maica Domnului îl ține pe Fiul ei, care Își ține fața îndreptată spre ea și are cel puțin o mână în jurul gâtului ei sau al umărului. Maica Domnului simbolizează Biserica în acest caz.

Istoria care este legată de această icoană este următoarea:

Pe data de 8 iulie 1337, un îngrijitor de la Biserica „Sfânta Treime” din Novgorod a auzit un zgomot în interiorul bisericii și a mers să vadă ce se întâmplă. Acesta a fost uimit să vadă că icoana Maicii Domnului care era așezată pe al doilea nivel de icoane, deasupra ușii dinspre nord a iconostasului, a părăsit locul său și plutea în aer. Din ochii Fecioarei Maria curgeau lacrimi. Îndată a fost înștiințat Arhiepiscopul Alexie, care a venit la biserică înconjurat de cler și de o mulțime de oameni. După aceasta, a fost făcut un iconostas special, în care a fost așezată icoana Maicii Domnului, după care s-a stabilit ca dată de prăznuire, ziua de 8 iulie. În același an, orașul Novgorod a fost cuprins de ciumă. Oamenii au mers în număr foarte mare să se roage înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ciuma a dispărut. În anul 1352, Arhiepiscopul Vasile a instituit o procesiune anuală cu icoana Fecioarei Maria, care se face de la Biserica „Sfânta Treime”, până la Biserica „Sfânta Sofia”. În vara anului 1366, Biserica „Sfânta Treime” a ars, dar icoana „Eleusa” plutea în aer, deasupra flăcărilor. Arhiepiscopul Alexie a venit îndată la biserică și, după ce a rostit mai multe rugăciuni, icoana a coborât în mâinile lui. Imediat după aceasta, focul s-a stins în mod minunat, dar pe spatele icoanei a rămas o urmă de arsură de șapte centimetri, ca mărturie a minunii. Marele Cneaz Ivan al III-lea a luat icoana și a dus-o la Moscova în anul 1397, unde a rămas până în anul 1508. În acea perioadă, Maica Domnului i-a apărut în vis Cneaghinei Maria și i-a poruncit ca să ducă icoana înapoi la Novgorod.

Faorte multe copii ale acestei icoane au fost făcute de-alungul timpului. Iar una dintre ele se poate vedea la Mănăstirea „Sfântul Evanghelist Luca” din localitatea bistrițeană Dobric.

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat iniţial ca schit în 1992, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean. În cadrul mănăstirii Dobric funcţionează de câţiva ani Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”, unde sunt primite cazuri sociale de bătrâne care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă. În 2013, pe 21 mai, Părintele Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie pentru un nou Centru Social pentru persoane vârstnice, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În prezent se lucrează în interiorul bisericii mari de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fiind pregătită pentru a fi pictată. De asemenea, se lucrează la amenajarea unei săli de evenimente culturale și a unei biblioteci, care va adăposti cele peste 40.000 mii de volume din colecția mănăstirii. Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi „Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mici. La mănăstirea Dobric vieţuiesc cinci maici, conduse de stareța stavrofora Veronica Coţofană și de părintele duhovnic, protos. Siluan Farcaş. Mănăstirea se ocupă și de construirea unei bisericii în satul Agrieșel, situat la 30 de kilometric de așezământul monahal, pe Valea Țibleșului.