Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Nicula

de | aug. 14, 2021 | Documentare

Anonimatul în care Nicula părea cufundată a fost sfărâmat în anul 1699, când Icoana Maicii Domnului a lăcrimat între 15 februarie – 12 martie a anului respectiv.

Toate izvoarele istorice sunt în concordanță atunci când atribuie icoana preotului Luca din Iclod[2], iar ca an al pictării anul 1681. E drept, există și surse care susțin că Luca(ci) pictorul era locuitor de origine rusă al satului[3] sau că era doar un meșter din Iclod[4], acestea însă rămân doar surse singulare, care nu aduc nicio umbră în defavoarea celor care-l susțin pe preotul Luca. Există chiar și o informație care spune că preotul Luca ar fi fost de origine ruteană. Informația e incorectă. Probabil în tinerețe preotul Luca să fi slujit în slavonă, dar după introducerea limbii române la slujbele religioase, acesta a slujit cu siguranță în limba română. Acesta este motivul pentru care cei ce scriau mai târziu despre icoana de la Nicula spuneau că preotul Luca ar fi fost rutean[5].

De o importanță hotărâtoare în urmărirea miracolului de la Nicula și a fenomenului care i-a urmat sunt:

1. Icoana

2. Minunea

3. Locul în care se păstrează icoana

Vitregia istoriei a dus la o confuzie generală în ceea ce privește Icoana Maicii Domnului de la Nicula. La câteva luni de la miracol ea devine obiect de dispută între săteni și Sigismund Kornis de la Benediug; mai târziu adăugându-li-se și iezuiții de la Cluj. Problema cea mai delicată rămâne însă absența procesului verbal original încheiat la 28 martie 1699, la parohia romano-catolică din Cluj.

Icoana

Așa cum am arătat, icoana a fost pictată de preotul Luca din Iclod la 1681. Preotul a vândut-o lui Ioan Cupșa (Kupsa János[6]), nobil român, care a donat-o bisericii din Nicula[7]. O descriere din 1736 o arată astfel: „Chipul Maicei Fecioare și al Fiului pe care-l ține în brațul stâng, cuprinde întreaga icoană într-o proporție potrivită. Fața Maicii Domnului e lungăreață de culoarea spicului de grâu, mai roșie în ambele obrazuri, cu ochii negri, iar corpul e înclinat puțin, cu o privire plină de grație și cu atât mai fermecătoare, fiindcă până acum niciun penel nu i-a redat așa splendoarea și farmecul ceresc. Micuțul e cu o înfățișare strălucitoare, cu capul descoperit. Maica își atinge sânul, fruntea e ascunsă într-un văl de culoarea cerului, peste care din afară, pe creștet în jos se lasă o haină purpurie umbrită cu negru și vânăt, pe dânsa stele strălucitoare. Întreaga icoană imitează ceea ce a vrut Sfântul Evanghelist Luca să deie icoanei sale. Afară de acestea Fecioara are două stele pe haină, una pe creștet, cealaltă pe umărul drept. Capetele ambelor figuri le înconjură glorie strălucitoare între cari se văd litere gotice, cari arată numele celor zugrăviți.”[8] Descrierea prezentată este cea mai veche descriere a icoanei lăcrimânde, tot această sursă aducând și informația că pictura s-a efectuat pe lemn de tei (tillia glabrata)[9].

O altă descriere făcută la 1930 spune: „Icoana e zugrăvită pe o scândură de brad cleită în două bucăți, întărită în dos cu două cingători, tot de brad. Icoana are o lungime de 86 cm și o lățime de 65 cm. Grosimea scândurei are 2 cm”[10]. Urmează o descriere aproape identică cu cea de la 1736, elemente discordante fiind doar:

 – inscripția: „Cum privești icoana în partea stângă sunt patru litere mari, care sunt litere grecești: Maria Teotokos, adică Maria Născătoare de Dumnezeu”.

– cei doi îngeri: „Întreaga icoană, împreună cu cei doi îngeri deasupra celor două colțuri…”[11]

O descriere făcută în 1977 spunea următoarele: „Icoana din Nicula e pictată pe lemn, capul copilului fiind cuprins de o aureolă sub formă de potcoavă. În colțurile de sus ale icoanei sunt doi arhangheli, deasupra umerilor Sfintei Fecioare sunt monograme cu litere grecești. Rochia ei este de culoare gri-albăstruie și arată cu mâna spre copilul său. Iisus își ridică mâna dreaptă pentru a binecuvânta, iar în mâna stângă are un pergament. Hainele sale seamănă cu ale mamei lui, dar mantia e de culoare mai deschisă. Fundalul icoanei e auriu, cu modele interesante pe ea.”[12]

Importante pentru lucrarea de față sunt descrierile făcute la 1736 și 1930 și nu atât datorită informațiilor pe care le aduc, ci mai ales discrepanțelor care apar între cele două descrieri:

a. Dacă Historia Thaumaturgae B.V. Mariae, editată la 1736, spune că icoana a fost pictată pe lemn de tei (tillia glabrata), descrierea făcută în 1930 spune că icoana a fost pictată pe lemn de brad.

b. Dacă Historia Thaumaturgae B.V. Mariae se mulțumește să descrie chipurile Maicii Domnului și al Fiului său, descrierea de la 1930, în afară de acestea, arată că în colțurile de sus sunt pictați doi îngeri.

c. Dacă în Historia Thaumaturgae B.V. Mariae literele „care arată numele celor zugrăviți” sunt caractere gotice, descrierea de la 1930 vorbește de 4 litere mari grecești.

Discrepanțele descrierilor duc la concluzia că autorii mai sus menționați au avut în față în momentul relatării, fiecare din ei, o altă icoană.

Minunea

Așa cum am arătat, icoana cumpărată de nobilul Ioan Cupșa a fost așezată în biserica satului Nicula. Miracolul s-a înfăptuit în 15 februarie 1699, astfel:

„În cursul anului 1699, militarii Regimentului Vasas al Măriei Sale Crăiești de Hohenzolern, fiind așezați la Nicula și în împrejurimi, mergeau deseori la biserica românească din Nicula. S-a întâmplat ca la 15 februarie a acelui an 1699, mergând în acea biserică uitându-se pe rând la icoane, ei au văzut primii chipul Fecioarei cu pruncul lăcrimând. Au încremenit în fața minunii și fugind la preotul local Mihail, de 60 de ani, l-au grăbit să vină repede să vadă marea lucrare a lui Dumnezeu. [Preotul] venind acolo s-a uitat uimit fără să-i poată înțelege motivul [plângerii].

Vestea acestei minuni dumnezeiești imediat și-a luat zborul; începând din acel februarie ziua a 22-a toți locuitorii Niculei au privit îngroziți aceasta și luând [icoana] din locul ei au examinat-o pe toate părțile. Din ținuturile din jur mulțimea a năpădit biserica din Nicula, ca să vadă cu ochii lor minunea de care au auzit. Au și văzut că ochii Fecioarei (mai mult din ochiul drept ca din cel stâng) curgeau boabe mari de lacrimi, unele ajungând până la gură, câteva rostogolindu-se până pe pământ.

Această minune a lăcrimării a ținut mai mult de trei săptămâni, începând cu 15 februarie, când a fost observată. Nu avea o regularitate de ceas și nici nu era continuă [lăcrimarea]; uneori se oprea și câte trei zile, așa că nici o umezeală nu se vedea pe portret, alteori zi și noapte nu înceta lăcrimarea. Cât de abundentă era lăcrimarea se dovedește din aceea că un tânăr din Nicula, neavând batistă, ștergea cu degetele picăturile de lacrimi și din același loc izbucneau noi stropi imediat, le scutura în colo și încoace ca să nu rămână pe icoană. O dovadă mai bună este faptul că seara câțiva soldați pioși, au pus sub icoană o maramă curată pe care dimineața au ridicat-o foarte umedă. Însuși căpitanul Vanner János, vicecăpitan a lui Lapatzek, comandantul de atunci al Dejului, nu odată, de față și cu alții, a șters cu pietate cu batistă curată, lacrimile icoanei, batistă pe care a arătat-o și altora. Aceștia sunt deci oameni de toată încrederea, între care s-a aflat și contele, de mare cinste, Sigismund Kornis, [care] văzând îndelungata lăcrimare, au examinat cu grijă și atenție portretul și împrejurările, dacă cumva nu e la mijloc vreo magie «superstiție», iluzie optică sau scamatorie, dar urmărind toate, examinându-le n-au găsit altceva decât semnul «degetul» făcător de minuni a lui Dumnezeu. Pentru aceasta, preamărind pe Dumnezeu prin Maica Precistă, au depus mărturie despre adevărul lucrurilor văzute.”[13]

Există însă o controversă legată de anul minunii, în decursul istoriei el a fost socotit uneori a fi 1670, iar alteori 1694, chiar dacă cele mai multe dovezi înclină spre 1699.

În ceea ce privește anul 1670, acesta cade de la sine. Dovadă că în acest an s-a înfăptuit minunea nu avem decât consemnarea care se găsește pe un exemplar al Cazaniei lui Varlaam aflat în colecția preotului Gavril Pop din Iclod, care spune: „De când a plâns o icoană S(fân)ta Precista în luna lui septe(m)vrie, v(ă)le(a)t 7179, o, Doamne, ce cumplit au fost atunce în Cer și s-au milostivit, milostivul Dumnezeu și nu (au) lăsat săminția Sa. Ce, fraților mici și mari, să ne părăsim de faptele noastre cele rele. O slav(ă)… Iisus Hristos. Amin.”[14] Anul 1670 nu este susținut nici mai târziu de niciunul din autorii care relatează fenomenul de la Nicula.

Celălalt an – 1694 – este citat ca an al minunii de către Nicola Nilles în Simbolae (vol. I), „Nec desunt in templis altaria Sanctorum Deique matris simulacris illustria. Una ex his Deiparentis effigies tertio abhinc anno lacrimari visa est in pago Claudiopolitano vicio” (Aceștia nu s-au putut dezvăța ca altarele bisericilor să nu fie iluminate cu reprezentări ale Sfinților Părinți și ale Fecioarei. Icoana unuia din acești sfinți înaintași acum trei ani a fost văzută lăcrimând într-un sat vecin Clujului)[15]. În lucrarea lui, Nilles citează scrisoarea unui iezuit de la 1697, scrisoare păstrată în Biblioteca Palatină din Viena[16]. Informația a fost preluată ulterior de autori moderni ca: Nicolae Bojor (1930); Ioan Podea (1995); PS Irineu Bistrițeanul (1994), aceștia susținând anul 1694 ca an al minunii.

În ceea ce privește anul 1699, argumentele în favoarea lui ca an al miracolului sunt copleșitoare. Procesul verbal încheiat la 28 martie 1699 nu s-a păstrat sau nu a fost găsit. S-au păstrat însă copii ale acestui proces, copia prezentată de noi având pretenția de a fi cea mai fidelă redare a procesului verbal original:

„Noi, Conventul Sfintei Fecioare Maria de Cluj-Mănăștur prin prezenta dăm de știre tuturor celor cărora li se cuvine că prezentându-se înaintea noastră cinstitul părinte George Szegedi, rectorul Colegiului iezuit din Cluj în numele său și a celorlalți părinți din Societatea iezuită din Cluj […] ne-au arătat și ne-au prezentat nouă scrisorile de cercetare și relatare scrise în limba latină pe hârtie simplă privind lăcrimarea Icoanei Sfintei Fecioare Maria, făcute legal; ne-au cerut nouă cu tot respectul cuvenit ca să transumăm acele scrisori ale noastre prin cele ce urmează, să trecem fiecare cuvânt […] sub sigiliul nostru autentic al conventului pentru cunoașterea în viitor a adevărului […];

Încuviințând ca juste aceste cereri, numitele scrisori de cercetare și rapoarte le copiem în cele ce urmează:

«Noi așadar din slujbele noastre adunând și pe ceilalți consilieri ai bisericii romano-catolice pentru începerea cercetării adevărate în problema întoarcerii tabloului Sfintei Fecioare Maria în satul românesc Nicula, situat în comitatul Dăbâca, în districtul Cluj, lângă Gherla, au hotărât să cercetăm martorii sub jurământ și la punctele care urmează să surprindem prin intermediul credinței dovezile.

1. Câți ani a rămas acea icoană în biserica în care se spune că s-a întors? A fost donată sau cumpărată? Care pictor a făcut-o? Dacă în nici un caz asemănător nu a fost dus înainte?

2. În ce loc se păstrează? Totdeauna se păstrează în Biserică? Dacă în Biserică a fost în același loc? Dacă a fost mutată în alt loc? A fost fixată pe mijloc sau pe părți, a rămas în loc umed sau uscat?

3. Cine a avut acces la acea icoană, alții în afară de preot? S-au putut apropia de icoană? Sunt sau nu oameni de reputație bună, nu sunt acuzații de superstiții sau magie sau de alte lucruri deocheate?

4. În ce zi a fost sesizată pentru prima oară lăcrimarea icoanei? În sfârșit, dimineața sau după masă sau în timpul serii. […]

5. De la prima zi când a fost menționată lăcrimarea icoanei, nu cumva a urmat alta și va fi continuat a treia [lăcrimare] sau s-a observat falsificarea plângerii? În care zi a continuat să plângă, în ce zi a fost îndepărtată?

6. Picăturile de lacrimi de grijă [necaz] au căzut și au alunecat evident? Și în ce măsură departe de ochi? Și dacă din ambii sau numai din unul? Dacă din dreptul sau din stângul? Dacă în pânză de muselină sau pe undeva se poate substitui alunecarea lacrimilor? Și așa unde se păstrează pânza?

7. Care oameni au venit des? Care este părerea lor? Ce ofrandă în cinstea icoanei s-a pus? Care binefacere intenționează să o primească de la aceea?

8. Din care loc pictura a fost mutată și primită? Dacă nu și-a dat seama de marea greutate a obiceiului? Sau n-au avut alte însemnări sau altele de același fel?

Răspunsuri:

Primul martor: juratul Michael Popa, de 60 de ani, preot, în biserica Sfântul Nicolae care a declarat că: Icoana Sfintei Fecioare Maria plânge. Astfel: tabloul a fost pictat de pictorul Luca din Iclod, situat nu departe de aici [Nicula], ea a fost donată de către persoana nobilă Ioan Cupșa și a fost depusă în Biserică în loc uscat și a fost pictată pentru prosternare, nimic asemănător nu a fost văzut. […] Icoana a început să picure în 1699, 15 februarie. În 22 februarie întreg satul a văzut tabloul înlăcrimat, care a fost sfințit, vestea s-a răspândit și mai mulți slujitori din miliția crăiască au asistat la lăcrimarea ochilor. La fel ca preotul ortodox. De mai multe ori s-a văzut lăcrimarea Sfintei Fecioare Maria. În acest timp 3 zile lăcrimarea nu s-a văzut. A doua oară când s-a mai văzut, a lăcrimat în mod consecvent întreaga zi; au văzut lăcrimarea; lacrimile au alunecat cu putere.

Al doilea martor: prealuminatul domn baronul Sigismund Kornis, catolic, a mărturisit cu credință în fața noastră următoarele: Am văzut cu ochii mei lacrimi în ochii icoanei Sfintei Fecioare Maria în același loc din biserică, mai multe în ochiul din dreapta și mai puține în ochiul din stânga […]. Ioannis Vaner din conducerea generalului Lapatzek a purificat prin sfințire icoana și toate cercetările nu au aflat înșelăciune directă sau vrăjitorie. Acestea toate le-a văzut în 12 martie 1699. Și pentru distingerea marii considerații care urmează să fie arătată a dus-o în cetatea sa Benediuc […]. Din castrul acela, venerabilul preot Sigismund Vizkeleti, parohul Clujului, și venerabilul preot Ladislau Baranyi spre același loc în care se spune că a plâns a întors-o cu multă cinste în 24 martie 1699.

Al 3-lea martor: Daniel Stoica, nobil catolic, în vârstă de 26 de ani. A văzut în ochiul drept al picturii Sfintei Fecioare Maria lacrimi care alunecă destul de des […].

Al 4-lea martor: Joannes Kis, 33 de ani, calvin, a făcut jurământ în fața noastră că a văzut în ochiul din dreapta al tabloului lacrimi în cantitate mică, în ochiul stâng, în cantitate mai mare. El a îmbrățișat religia catolică.

Al 5-lea martor: Francisc Olah, nobil catolic, 80 de ani, a mărturisit întru totul ca cel dinainte.

Al 6-lea martor: Bartholomeus Schaifride, nobil catolic, 21 de ani, a mărturisit întru totul ca cel dinainte.

Al 7-lea martor: Joannes Tamas, persoană nobilă, 45 de ani, a mărturisit ca mai sus.

Al 8-lea martor: Dimitrie Moroșan (Demetrius Morosan), nobil român, 60 de ani, a mărturisit că pe toate acestea le-a văzut cu ochii lui.

Al 9-lea martor: Ioan Cupșa (Ioannes Kopsa), nobil român, 50 de ani, mărturisește că toate acestea el le-a văzut.

Al 10-lea martor: Nicolaus Galambas, 90 de ani, mărturisește că toată grija lui a fost pusă și nici o înșelătorie nu a fost văzută în plângerea Icoanei Sfintei Fecioare Maria.

Al 11-lea martor: Gregorie Pop, nobil român, 35 de ani, a privit cu ochii lui lacrimile și a cercat cu sfeșnicul umezeala și nici o înșelătorie nu a fost cunoscută.

Al 12-lea martor: Ștefan Pop (Stephanos Pop), nobil român, 40 de ani, mărturisește ca mai sus.

Al 13-lea martor: Lucas Poturat, nobil, 30 de ani, a văzut una câte una lacrimile.

Al 14-lea martor: nobilul Ioan Pop de asemenea a văzut cu ochii lui lacrimile icoanei […]

Al 15-lea martor: Joannes David, darabant în cetatea Gherla, 50 de ani, a văzut și el lăcrimarea icoanei.

Al 16-lea martor: Mihai Cupșa (Michael Cupșa), persoană nobilă, 76 de ani, el special împreună cu doi vecini au venit cu sfeșnice.

Al 17-lea martor: Ioan Pop, fiul preotului, 16 ani, adesea a văzut icoana lăcrimând.

Al 18-lea martor: Samoilă Pop (Samuel Pop), cantorul bisericii din Nicula, 25 de ani, a mărturisit că a văzut icoana plângând.

Al 19-lea martor: Damian Deac, 20 de ani, a văzut toate cu ochii lui exact ca preotul din Nicula.

Al 20-lea martor: Bartholomeu Oltian, județele satului Nicula, 55 ani, a văzut lacrimile care au curs […].

Al 21-lea martor: Petru Drabant, 20 de ani, a văzut lacrimile […].

Al 22-lea martor, 33 de ani a mărturisit aceleași lucruri.

Al 23-lea martor: Petru Pașca, 35 de ani, a mărturisit aceleași lucruri.

Al 24-lea martor: Ioan Podea, 30 de ani, împreună cu doi vecini a văzut lacrimile Sfintei Fecioare Maria.

Al 25-lea martor: Iacobus Fivadar, 35 de ani, a văzut lacrimile Sfintei Fecioare Maria, lacrimi mari au curs din ochiul drept.

Al 26-lea martor: Alexandru Podea, 60 de ani, a mărturisit exact ca și ceilalți.

Al 27-lea martor: Ioan Simon, 40 de ani, a mărturisit ca și ceilalți.

Al 28-lea martor: Grigorie Gâmba, 25 de ani, a mărturisit ca și ceilalți.

Noi, așadar, cercetând cum se cuvine cele văzute cu ochii de către martorii de mai sus sub jurământ pentru cunoașterea adevărului, prin intermediul credinței noastre. Și pe acest lucru trebuie să-l atestăm în Cluj la Parohia romano-catolică în ziua de 28 martie 1699. Sigismund Vizkelet, parohul bisericii romano-catolice din Cluj, cu propria mână; Ladislau Baranyi, preotul bisericii romano-catolice din Alba Iulia, cu propria mână.»

Noi, așadar, la cercetarea celor de mai sus, făcută pentru acele cereri pe care le-au arătat venerabilii părinți […] să le trecem în scris prin prezentele sub sigiliul nostru conventual și autentic, cu credință și întocmai să prelungim și să încuviințăm.

Dat în sărbătoarea Sf. Ioan Apostolul și Evanghelistul în anul Domnului 1768.”[17]

Actul respectiv se află înscris în arhivele Colegiului iezuit din Cluj-Napoca, la Arhivele Statului din Cluj-Napoca. Importanța actului este extraordinară, în primul rând el nu menționează nimic despre mutarea icoanei în capela iezuită de la Cluj, ci dimpotrivă, despre întoarcerea ei la Nicula, în al doilea rând se cunoaște importanța Conventului Cluj-Mănăștur în ceea ce privește ratificarea actelor. În Transilvania existau trei centre de copiere a actelor și de autentificare a copiilor, centre înzestrate cu sigiliul principelui sau al administratorului Ardealului. Cele trei centre sunt: Conventul din Cluj Mănăștur, Capitlul din Oradea, Capitlul din Alba Iulia[18]. Cum la data la care procesul verbal este ratificat, actele Conventului Cluj-Mănăștur intraseră într-un amplu proces de secularizare, nu miră pe nimeni faptul că alături de pecetea conventului stă scris: „Dată și corectată și arătată de către Ioannes Lukats, canonicul bisericii Transilvaniei (de Alba Iulia), arhivarul conventului Sfintei Fecioare Maria de la Cluj-Mănăștur”.

O copie a procesului verbal încheiat la 28 martie 1699 a fost trimisă la Viena: „la contele Leopold Kolonics, cardinal și arhiepiscop de Esztergom, pentru ca și el să o cerceteze și purul adevăr să-l întărească cu autoritatea sa episcopală și să dispună încurajarea cinstirii icoanei și a Maicii Domnului”[19].

Pornind de la acest proces verbal încheiat la 28 martie 1699 și cunoscut prin copia de la 1768, istoriile mai vechi și marea majoritate a autorilor acceptă anul 1699 ca an al miracolului. Historia Thaumaturgae B.V. Maria, editată la Cluj în 1736; Istoria Fecioarei Lăcrimânde, Cluj, 1819; Nicolae Sabău, Zenovie Păclișanu, Adrian Pătruț, Ștefan Meteș, Cornel Irimie, Gheorghe Șincai etc., sunt numai câțiva din autorii care citează anul 1699 ca an al minunii.

Locul în care se păstrează icoana

Probleme legate de icoană au început să apară imediat după minune. Să urmărim consemnarea istorică:

„Sigismund Kornis […] constatând cu proprii ochi această minune, alegând un loc mai cuvenit și mai măreț pe propria moșie Fecioarei lăcrimânde, în amintitul an 1699 la 12 martie cu mare, cinstită pompă, a dus-o la capela castelului său din Benediug. Aici adunându-se mulțime de somități militare și nobiliare ardelene cu ceremonial bisericesc, cu Te Deum Laudamus, cu alte pioșenii creștine practicate câteva zile, dând mulțumire Dumnezeului atotputernic pentru această protectoare a săracei patrii și a avertizării pe care o binevoit-o prin lăcrămare. Iar pentru militarii pedeștri și călări care s-au adunat acolo și pentru o mai mare onoare și bucurie a dat trei focuri de artificii. Misionarul militar iezuit Ioan Rosenfeld s-a străduit în mod deosebit ca totul să se petreacă cu frumoasă rânduială și să se desfășoare cu cea mai mare cinste […]. Mergând vestea în toate părțile [despre minune] stările bisericești și laice au dispus unor anchetatori conștiincioși și cu frica lui Dumnezeu să examineze adevărul acestei minuni dumnezeiești și verificând cu metodă, sub jurământ, să le cerceteze și să le pună în scris. Acești anchetatori fură doi părinți iezuiți puternici și blânzi, adică părintele Vizkeleti Sigismund, pleban la Cluj, și Ladislau Baranyi, părinte la Alba Iulia, care ajungând la Nicula, au umblat cu siguranță în lucrurile sufletești și toate le-au cercetat cu grijă. Apoi, aducând mai mulți cu ei, au mers la Benediug, s-au închinat în fața portretului Maicii lăcrimânde. Pentru o mai mare cinstire a Maicii Fecioare anchetatorii s-au pronunțat pentru ca miraculosul portret să fie transportat la Cluj.”[20]

Ar fi și realizat aceasta dacă preafericitul conte Sigismund Kornis din Benediug nu i-ar fi împiedicat în intenție și românii nu s-ar fi opus strigând – nu permitem să fie lipsită biserica din Nicula de o așa prețioasă comoară. Pentru aceasta icoana a fost restituită românilor răzvrătiți cu o zi înainte de sărbătoarea Maicii Domnului, din timpul altoirii pomilor adică 24 martie, cu tot respectul amintiților anchetatori a fost așezată la locul ei de la Nicula. Și pentru a nu fi subtilizată în vreun fel, a fost acoperită și sigilată de anchetatori și s-a poruncit cu putere ca nimeni să nu îndrăznească să o descopere. Pe lângă aceasta, ca nu cumva cineva să o fure, a fost postată strajă militară în fața bisericii, care să apere zi și noapte icoana, până la răspunsul «hotărârea» arhiepiscopului de Esztergom, cardinalul conte Leopold Kolonics din Viena.

Și așa, o vreme, Fecioara lăcrimândă a stat ascunsă în biserica română din Nicula[21]. (vezi actul Conventului Cluj-Mănăștur). În castelul de la Benediug icoana Maicii Domnului a continuat să lăcrimeze și ca urmare a acestui fapt Sigismund Kornis ordonă dăltuirea unui text în limba latină pe frontispiciul podului suspendat care sună astfel: „Mira Dei Genitrix Nostra stillavit in aula, Filius ut sacris concilietur aquis, Maternaque Deum, quid mirum, flexerit unda Kornisia his lachrimis surgit in alta Domus.” [22] (Mama miraculosului Dumnezeu a lăcrimat între zidurile acestea să-și îmbuneze Fiul cu lacrimile sfinte. Ce demnă de admirație este! Lacrimile materne l-au impresionat pe Dumnezeu și casa Kornis s-a înălțat prin lacrimi.)

Forțat de împrejurări, fie sub presiunea sătenilor, fie sub cea a autorităților, Kornis reașează deci icoana la Nicula, punând-o sub pază militară până la sosirea unui ordin de la cardinalul Kolonics. După o oarecare așteptare a sosit ordin de la Kolonics, ordin care foarte probabil a uimit pe mulți, icoana Maicii Domnului fiind încredințată spre păstrare preoților Ordinului Iezuit și mutată la Cluj: „Existând permisiunea de la arhiepiscop și românii din Nicula fiind plictisiți de permanenta strajă militară, de deranjul veneticilor năpăditori, fără revoltă și împotrivire au acceptat ușor să fie transferată icoana la Cluj. Pentru aceasta acei părinți [iezuiți] pentru fastul și siguranța transportului icoanei au cerut comandantului militar al Clujului un contingent de nemți pe care părintele iezuit Ștefan Halászi luându-l cu sine a mers la Nicula și punând icoana într-o căruță înainte de Rusalii a adus-o cu mare cinste la Cluj Mănăștur.”[23]

Cu drumurile de la Nicula la Benediug, de la Benediug la Nicula, așa zisul drum de la Nicula la Cluj, se instaurează treptat climatul în care icoana Maicii Domnului de la Nicula avea să devină una din controversele de renume ale Ardealului, chiar dacă numai într-un cerc restrâns. În climatul respectiv n-a fost deloc greu pentru unii autori să afirme că icoana a fost dusă la Viena.

1. Historia Thaumaturgae Virginis Claudiopolitanae spune: „Icoana fusese ținută în secret în nișa de la Viena s-au făcut în ascuns slujbe pentru ea.”[24]

2. Gheorghe Șincai: „Icoana a fost dusă de la Nicula la iezuiți în Cluj […]. Iezuiții au dus-o la Viena unde s-a cercat și s-a dovedit a fi minunată […], a fost adusă iarăși în Ardeal și s-a pus în biserica iezuiților din Cluj, unde și astăzi este și cunoaște evlavie și cinste.”[25]

3. Samuil Micu: „La anul 1699 în mânăstirea Niculei lângă Gherla au plâns icoana Născătoare de Dumnezeu, carea iezuiții patării din Clujiu, o au louat și o au dus la Viena, de unde, după ce prin vălaturile și prin bună cercare s-au aflat a fi minunată, s-au dus iarăși în Ardeal și s-au pus în bisearica iezuiților în Clujiu, unde și astăzi iaste și cu mare evlavie se cinsteaște.”[26]

Mărturiile de mai sus sunt fără acoperire, cea mai mare parte a documentelor vremii nu menționează acest lucru. Cităm în acest sens copia procesului verbal aflată în arhivele Colegiului Iezuit din Cluj, unde se vorbește cât se poate de clar de întoarcerea icoanei la Nicula, în nici un caz de plecarea acesteia.

Pentru ca lucrurile să se complice și mai mult, în anul 1713, Sigismund Kornis dispune executarea unor copii după celebra icoană[27]. Contele Kornis, spune Istoria Fecioarei lăcrimânde de la Cluj, și-a prea dorit această minunată icoană fiind iubitor al Maicii Domnului. Cu multă durere spunea că nu se dă înapoi de la nici o oboseală și nici o cheltuială doar să-și procure această mare comoară și s-o poată transporta, pentru vecie în casa sa. Văzând că nu-și poate finaliza strădania sfântă s-a declarat mulțumit cu ceea ce a fost posibil. A făcut o copie a icoanei miraculoase și atingând-o de aceasta a dus copia la palatul său, a împodobit-o cu pietre prețioase și aur și a ținut-o în cinste spre consolarea și folosul palatului său.”[28]

Vestea minunii s-a răspândit cu repeziciune și, în afara celor care au asistat la miracol, au fost și alți doritori ai icoanei. Între cei care și-au dorit-o se poate enumera Antioh Cantemir, domnul Moldovei care a încercat să o cumpere cu „mai multe mii de taleri”[29].

Problema care se ridică în urma relatărilor de mai sus este: în care loc se află icoana Maicii Domnului, la Nicula sau la Cluj? Pentru a afla răspunsul la această întrebare, vom face mai întâi câteva mențiuni:

1. În ceea ce privește mutarea icoanei de la Nicula la Benediug și de la Benediug la Nicula, se cunosc ambele date: 12 martie și, respectiv, 24 martie, anul 1699 (vezi actul Conventului Cluj-Mănăștur).

2. Istoria plecării icoanei la Cluj este lipsită de orice datare.

3. Copia după procesul verbal original aflată în arhivele Colegiului Iezuit de la Cluj, nu menționează nimic despre mutarea ei la Cluj, or, Conventul Cluj-Mănăștur era o autoritate în ceea ce privește ratificarea actelor pe care le elibera drept copii ale originalelor.

4. Am văzut din descrierea icoanei că autorii aveau în față două icoane diferite.

În „Completări privitoare la istoria icoanei Sfintei Fecioare din Nicula”, un singur autor descrie cele două icoane menționând și principala diferență dintre cele două – absența celor doi arhangheli pe icoana de la Cluj[30]. Autorul articolului recunoaște că cele două icoane n-au fost făcute de același autor: „cele două icoane n-au fost pictate de același meșter”[31].

Icoana aflată la Nicula a fost restaurată[32] între 1 iunie 1990 – 23 decembrie 1991, moment în care s-a constatat că peste stratul original de pictură, deteriorat în timp, a fost adăugat un altul. Tehnica constatată la restaurare corespunde sfârșitului sec. al XVII-lea, fiind tempera pe lemn, iar suportul folosit de pr. Luca fiind lemn de brad. Se știe de altfel că în Transilvania lemnul de tei – folosit în Moldova și Tara Românească ca suport pentru icoanele pe lemn – era foarte scump, datorită faptului că era rar și greu de găsit. În condițiile respective, iconarii preferau lemnul de brad, mai ușor de găsit, chiar dacă era de esență mai slabă.

Icoana de la Cluj, așa cum am văzut, este pictată pe lemn de tei și după toate datele ea ar fi una din copiile comandate de Sigismund Kornis, dacă nu cumva ar putea fi chiar cea de la castelul din Benediug, „împodobită cu pietre prețioase și aur”[33]. În „Completări privitoare la istoria icoanei Sfintei Fecioare din Nicula”, se spune: „Sub îndrumarea boierului Sigismund Kornis, icoana a fost îmbrăcată, [acesta] a pus să se execute o coroană de argint împodobită cu mărgele atât lui Iisus cât și Sfintei Maria”; e posibil ca acum să se fi făcut și tivul hainei împodobit cu mărgele, mantia lui Iisus precum și fundalul aurit al icoanei împodobit cu motive florale[34].

Două surse diferite menționează numele contelui Kornis în legătură cu împodobirea icoanei, deci este foarte probabil ca icoana din Biserica Piariștilor să fie copia personală a contelui.

Apoi, e greu de crezut că românii, chiar dacă erau agasați (plictisiți) de atâția vizitatori, au încuviințat schimbarea icoanei originale cu o copie, când aceeași istorie menționează că aceștia și-au revendicat cu destulă tărie icoana încă în 1699[35]. Se știe, din alte cazuri similare că pelerinajele au adus localnicilor anumite avantaje materiale, care, cu precizie, au contrabalansat perturbările pe care le aduceau permanentele procesiuni. Nu trebuie uitat că între 1712-1714, la porunca și cu cheltuiala grofului (contelui) Sigismund Kornis, s-a reînnoit biserica care adăpostea icoana Făcătoare de minuni, biserică ce aparține Mânăstirii Nicula. Se ridică întrebarea: care a fost motivul pentru care a făcut această reînnoire dacă icoana era deja mutată la Cluj[36]?

Însă punctul cel mai important în istoria icoanei Maicii Domnului de la Nicula îl reprezintă existența icoanei Maica Milelor (Eleusa)[37], aflată în prezent în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

„Deși diferite din punct de vedere compozițional, apreciază Marius Porumb, tratarea în detaliu a fețelor cu un oval perfect, cu trăsături fine, cu ochii rotunzi, expresivi și mari, având sprâncenele arcuite în același chip, au fost argumente care îl făceau pe I.D. Ștefănescu să considere că pictorul s-a folosit de un model viu. Cromatica identică a veșmintelor, drapajul pictat în aceeași manieră, duc la concluzia firească a apartenenței comune a celor două icoane la bogata activitate artistică pe care bănuim că a avut-o talentatul pictor [preotul] Luca din Iclod.”[38]

Identitatea autorului celor două icoane, precum și faptul că suportul ambelor icoane este lemn de brad, duc firește la concluzia că icoana Maicii Domnului nu a părăsit niciodată Nicula. Folosindu-ne de părerea lui I.D. Ștefănescu cum că autorul ar fi folosit un model viu, putem spune că icoana de la Cluj reprezintă modelul la o vârstă mai tânără, iar cea de la Nicula modelul puțin îmbătrânit, explicabil prin cei aproximativ zece ani care despart icoanele.

Concluzia care se impune de la sine este că icoana Maicii Domnului de la Nicula nu a fost transportată la Cluj până în sec. XX, iar mai jos vom vedea care au fost condițiile transferării ei la Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului.

În perioada anilor 1712-1782, icoana a fost îngropată din cauza pericolului străin[39].

În 1948, odată cu retragerea călugărilor greco-catolici, icoana a fost ascunsă în Lunca Bonțului la țăranul Chezan Vasile, zis Moșuțu, care a zidit-o într-un geam al casei sale. Aici icoana a rămas ascunsă până în 30 ianuarie 1964, când acest țăran, fiind bătrân și bolnav, la insistențele starețului Serafim Măciucă, a predat-o sfintei mânăstiri[40].

După patru ore, icoana a fost ridicată de organele de securitate și transportată la Cluj-Napoca la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului. După o restaurare dificilă (1990-1991), care i-a redat aspectul inițial, alterat de o repictare și alte intervenții, precum și strălucirea cromatică, icoana a părăsit Clujul la 24 martie 1992, într-o ceremonie impresionantă, reluându-și locul la biserica Adormirea Maicii Domnului de la Sfânta mânăstire[41].

Minunile „minunii”

Icoana a rămas în biserica mânăstirii și în sufletul oamenilor. Oamenii au căutat-o mereu și și-au plâns amarul, așteptând mângâiere, iar mângâierea nu a întârziat să apară. Maica Domnului a plâns cu fiecare pelerin îndurerat, a primit pe cel ce a venit cu umilință și l-a vindecat pe cel bolnav.

Minunile întâmplate la icoană, istoria nu le-a uitat și nici nu le putea uita. Însă cine ar putea enumera toate aceste minuni săvârșite din mila lui Dumnezeu, prin icoana Maicii Domnului de la Nicula? Voi aminti doar câteva din minunile mai cunoscute, consemnate de istorie, pentru ca citirea lor să sporească în noi respectul, iubirea și încrederea în Dumnezeu.

Una dintre primele mărturii despre binefacerile icoanei de la Nicula o avem consemnată de căprarul regimentului princiar Hohenzollern, preotul iezuit Johann Rosenfeld, într-o scrisoare din 1701, la doi ani după întâmplare. Preotul era unul din cei care au propovăduit cultul fecioarei lăcrimânde: „Mărire – spune el – Domnului și Maicii sale Sfinte. Eu, Johann Rosenfeld, călugăr «monah» al Ordinului Iezuit, ceea ce relatez o dovedesc și în scris în fața lui Dumnezeu. Întâi: în satul Câțcău, aproape de Dej, ascultând spovedania de Paști a soldaților am ținut liturghia «missa» și cum am ajuns la Sanctus, m-a apucat pe neașteptate o mare durere că de-abia am putut sta în picioare; m-am rugat la Fecioara lăcrimândă și într-o clipită parcă s-a tăiat durerea mea. După ridicarea Sfintelor Taine «a Trupului Domnului» m-a ajuns din nou acea mare durere și n-am mai sperat că pot continua liturghia. Din nou m-am îndreptat spre ea și cu mare evlavie i-am făcut făgăduință și din nou, cât o clipită m-am scăpat. A și trecut [de atunci] doi ani că nu simt nimic de acelea.”[42]

Anul 1701 este plin de consemnări privitoare la minunile Maicii Domnului, puterea miraculoasă de tămăduire a icoanei putând fi simțită de toți cei care cu credință cădeau înaintea icoanei rugându-se: militari din regimentul Hohenzollern, mame cerând viață copiilor lor aflați pe patul de moarte; inclusiv fiul contelui Sigismund Kornis, fostul guvernator, a cunoscut puterea și milostivirea Maicii Domnului. În anii următori lăcrimării, incendiile și nevoile cedează, alți oameni se vindecă[43].

Consemnările istorice sunt bogate. Ele acoperă din secolul al XVIII-lea până astăzi parte din minunile Maicii Domnului de la Nicula, căci Maica Domnului n-a vindecat și ajutat doar în anii apropiați minunatei plângeri.

Ea rămâne alături de noi bucurându-se și răsplătind credința noastră. Dovezile cele mai palpabile rămân mărturiile istorice, dar și faptul că oamenii se bucură și azi la umbra iubitoarei Maici a Domnului aflată la Nicula. Iată doar câteva dintre minunile consemnate de la sfârșitul secolului al XIX-lea până azi. La începutul perioadei amintite, aici a fost vindecat un băiețel de 6 ani al domnului János Thoraczkai, care fusese lovit de un cal. Toate strădaniile doctorilor s-au dovedit zadarnice. A rămas credința părinților în Maica Domnului. Și aceasta i-a ajutat.

La fel s-a întâmplat cu soția căpitanului Lörincz Barri, comandantul garnizoanei din Cluj, Kristina, care, după cum spuseseră doctorii, urma în scurt timp să-și piardă vederea. Cu credința că Maica Domnului o va ajuta, și-a lipit icoana ei (copie a celei din Nicula) de ochi și s-a vindecat. Tot prin rugăciunea și credința unei femei, soția comandantului garnizoanei din Gherla, fiul acesteia, suferind de epilepsie, și-a aflat alinarea. Soția unui alt căpitan aflat în cantonament la Cluj, căpitanul Horn, avea tumori interne încât nu putea înghiți nimic, existând deci realul pericol al morții prin inaniție sau sufocare. Femeia, credincioasă, a cerut fie să se bucure de o moarte ușoară, fie să-și recapete sănătatea. A fost ascultată împlinindu-i-se a doua rugăciune[44].

În șirul de minuni cunoscute se află și aceea din 1904 prin care un bolnav din părțile Sibiului a fost vindecat după ce zăcuse în pat aproape șapte ani. În anul următor vizitei făcute la Nicula, el a putut veni pe propriile-i picioare pentru a-i mulțumi Maicii Domnului[45].

Minunile n-au încetat să fie săvârșite, multe rămânând necunoscute până în ziua de azi, multe răspândindu-se fie în scris, fie verbal. Iată ce spunea o fetiță din Cluj-Napoca, care în 1993 fusese vindecată de o umflătură a mâinii drepte pe care doctorii o socotiseră incurabilă: „De atunci vin cu și mai multă credință la mânăstire și îi mulțumesc Maicii Domnului că prin mila ei m-am vindecat. Eu cred că aceasta este o minune dumnezeiască, deoarece medicii mi-au spus că nu mă voi putea vindeca nici prin operație și totuși m-am vindecat. Acestea le spun nu din mândrie, ci fiindcă vreau ca toată lumea să știe ce poate face această icoană slăvită, vreau ca toți oamenii să vină spre a o cinsti și a se închina ei.”[46]

Amintim și unul din frecventele vindecări de cancer. Tânărul Fabian Cătălin Ceuca din Câmpeni, Alba, str. Teiului E6/7, datorită credinței în puterea taumaturgică a Icoanei, s-a vindecat de cancer în fază de metastază în februarie 2002.

Minunile consemnate fac parte din puținele cunoscute, marea lor majoritate nefiind consemnate și păstrate nicăieri. Ceea ce rămâne sunt darurile votive încredințate de cei vindecați Maicii Domnului drept mulțumire: inele, inimi, ochi, picioare, mâini, toate lucrate în metale prețioase; bucăți de aur și statuete[47]. La 1948 darurile mai sus menționate au dispărut. Toate sunt forme modeste de mulțumire aduse Maicii lui Dumnezeu, care este și Maica noastră.

Sursa: Textul articolului poate fi regăsit în Arhim. Dumitru Cobzaru, Monografia Mânăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Nicula. Cuvânt înainte de Preot Iustin Tira. Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2020.


[2] Historia Thaumaturgae Virginis Claudiopolitanae, Cluj, 1736, p. 122.

[3] A Kolosvári Könyezö Szüznek historiaja, Kolosvárt, 1819, p. 14.

[4] Nagy Margit, Stilusok müvek mesterek, București, 1977, p. 24.

[5] G. Mânzat, „Vechile mânăstiri din ținutul Someșului”, în Cultura Creștină, nr. 10, Blaj, 1936, p. 12.

[6] În Istoria Fecioarei Lăcrimânde de la Cluj, toate numele nobililor români sunt maghiarizate.

[7] A Koloszvári Könyezö Szüznek historiaja, ed. cit., p. 14.

[8] Historia Thaumaturgae Virginis Claudiopolitanae, p. 121.

[9] Ibidem.

[10] Victor Bojor, Maica Domnului dela Nicula, Editura Mânăstirii de la Nicula, Gherla, 1930, p. 96.

[11] Ibidem, p. 99.

[12] Nagy Margit, op. cit., p. 26.

[13] Historia Thaumaturgae Virginis Claudiopolitanae, ed. cit., p. 24-28; A Kolosvári Könyezö Szüznek historiaja, ed. cit., p. 15-18.

[14] Florian Dudaș, Cazania lui Varlaam în Transilvania, Arhiepiscopia ortodoxă română a Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca, 1983, p. 302.

[15] Nicola Nilles, Simbolae, vol. I, Insbruck, 1885, p. 144.

[16] Victor Bojor, op. cit., p. 17.

[17] A se vedea Anexa la Arhim. Dumitru Cobzaru, Monografia Mânăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Nicula, ed. cit., pp. 174-181.

[18] Andrei Kiss, „Locurile de adeverire din Transilvania în timpul secularizării lor”, în Revista arhivelor, nr.1/1994, p. 58-67.

[19] A Kolosvári Könyezö Szüznek historiaja, p. 28.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem, p. 19-23.

[22] Mikolai máskép Kolozsvari csodaterö Szent Szüz kegyképének Dörténeti váslata, Gherla, 1898, p. 11.

[23] A Kolosvári Könyezö Szüznek historiaja, ed. cit., p. 34-35.

[24] Historia Thaumaturgae Virginis Claudiopolitanae, p. 138.

[25] Gh. Șincai, Cronica românilor, București, 1886, p. 306.

[26] Samuil Micu, Istoria Românilor, Editura Viitorul românesc, București, 1995, p. 284.

[27] Monumente istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Editată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca, 1982, p. 200.

[28] A Kolosvári Könyezö Szüznek historiaja, ed. cit., p. 31.

[29] Ibidem, p. 32.

[30] Nagy Margit, op. cit., p. 26.

[31] Ibidem.

[32] Restaurarea a fost executată de doamna Dorina Idiceanu din Cluj, specialistă în restaurări.

[33] A Kolosvári Könyezö Szüznek historiaja, ed. cit., p. 32.

[34] Nagy Margit, op. cit., p. 27.

[35] A Kolosvári Könyezö Szüznek historiaja, ed. cit., p. 22.

[36] Victor Bojor, op. cit., p. 82; Monumente istorice și de artă…, p. 200.

[37] Ibidem, p. 200-201.

[38] Marius Porumb, Pictura românească din Transilvania, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 92.

[39] Adrian Pătruț, De la normal la paranormal, vol. II, Editura Sincron, 1992, p. 202; Victor Bojor, op. cit., pp. 122-123.

[40] Ioan Podea, op. cit., p. 26.

[41] Adrian Pătruț, op. cit., pp. 202-203.

[42] A Kolosvári Könyezö Szüznek historiaja, ed. cit., p. 57.

[43] Ibidem, p. 60 și urm.

[44] Mikolai máskép Kolozsvari csodaterö Szent Szüz kegyképének Dörténeti váslata, ed. cit., pp. 28-29.

[45] † Irineu Bistrițeanul, episcop-vicar, op. cit., p. 51.

[46] Ibidem, p. 54.

[47] Victor Bojor, op. cit., pp. 127-129; Kádár József, Szolnok – Dobokovarmegye monographiája, vol. V, Dej, 1901, p. 181.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/dcobzaru/" target="_self">Arhim. Dumitru Cobzaru</a>

Arhim. Dumitru Cobzaru

Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului

Ultimele articole

Crucea și urmarea

Crucea și urmarea

Aspecte introductive Conținutul pericopei evanghelice din această duminică e atât de cunoscut, încât este de-a dreptul dificil a vorbi despre el. După ce săvârșește tămăduirea unui orb și-l mustră pe Petru pentru refuzul lui de a înțelege esențialul mesajului pe care...

Un Jurnal cât o Școală

Un Jurnal cât o Școală

Am admirat mereu oamenii care au reușit să își descrie devenirea întru ființă în paginile unui Jurnal. Desigur că Jurnalul de la Păltiniș sau, mai aproape acela a lui Sașa Pană ori Kafka, asupra cărora sper să-mi îngăduie Dumnezeu să pot reveni, s-au întretăiat în...

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia este un model pentru orice mamă creștină. Ea este pomenită în calendarul creștin în data de 17 septembrie, alături de cele trei fiice ale sale. Sofia era o tânără creștină care trăia în Italia, la Roma, în timpul împăratului păgân Adrian (117-138). S-a...

Nașterea și Împărăția

Nașterea și Împărăția

Aspecte introductive Hristos primește astăzi o vizită la nivel înalt. Cel care vine să-i vorbească îi va împrumuta ulterior mormântul și se va lega puternic sufletește de Dânsul. E fruntaș al unei tagme cu care Învățătorul nu prea are multe de împărțit, cea a...

Mai multe din Documentare
Prețiosul monument istoric de lemn al Mănăstirii Nicula

Prețiosul monument istoric de lemn al Mănăstirii Nicula

  Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului", mica bijuterie aflată în incinta Mănăstirii Nicula, este cu siguranță unul din cele mai cunoscute monumente de acest fel din România. Are o istorie bogată și a întreprins o lungă călătorie până să ajungă...

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni

Inițiativa înființării Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea bistrițeană Nușeni, Protopopiatul Beclean, a aparținut vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. Acesta a aprobat, în 1991, înființarea unei mănăstirii în ținutul său...