Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoare”, adusă în parohia clujeană „Sfântul Nicolae”

de | aug. 11, 2015 | Activități parohiale

Duminică, 9 august, credincioşii parohiei „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, dar şi din parohiile învecinate, au avut parte de un moment de aleasă bucurie. În locașul de cult, situat pe strada Horea, a fost adusă în procesiune solemnă icoana Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoare”.

”Aceasta este o copie a icoanei făcătoare de minuni din mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos și a fost donată bisericii noastre de familia Sabău Cornel și Angela, cu fiicele Adelina și Maria, buni credincioşi ai parohiei”, a precizat pentru radio Renașterea părintele slujitor Florin Daniel.

Icoana a fost adusă din Sfântul Munte de duhovnicul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Floreşti, părintele protosinghel Visarion Paşca şi depusă în altarul mănăstirii pentru un scurt popas.

Icoana a fost întâmpinată la biserică la ora 18:00 de credincioși și de un sobor de preoți și diaconi, condus de exarhul mănăstirilor Arhiepiscopiei Clujului, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, părintele protopop de Cluj II, Gheorghe Braica. După înconjurarea locașului de cult, s-a săvârşit Acatistul Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoare”, rugăciunea fiind împodobită de cântarea deosebită a grupului psaltic ” Sfântul Ioan Damaschin”.  În final, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre preacinstirea Maicii Domnului, iar părintele paroh Vasile Nemeş a adresat mulțumiri tuturor celor implicaţi în acest eveniment duhovnicesc.

Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoare” va rămâne permanent spre închinare în biserica parohiei „Sfântul Nicolae”.

Ultimele articole

Liviu Rebreanu (27 noiembrie 1885 – 1 septembrie 1944)

Liviu Rebreanu (27 noiembrie 1885 – 1 septembrie 1944)

„Pădurea spânzuraților”, „Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii” sau „Ciuleandra” fac din Liviu Rebreanu unul dintre marii scriitori ai României secolului al XIX-lea. S-a născut pe 27 noiembrie 1885 la Târlișua, în județul Bistrița - Năsăud, fiind primul dintre...

Agenda ierarhilor în Duminica a 30-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 30-a după Rusalii

În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 28 noiembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului...

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...