Icoana Maicii Domnului „Odighitria” este denumirea dată tipului iconografic în care Fecioara Maria ţine Pruncul pe braţul stâng şi arată spre El, cu mână dreaptă. Pruncul Iisus ţine în mână un sul de hârtie, reprezentând Evanghelia. Veşmântul Pruncului Iisus este auriu, semn al divinităţii. Maica Domnului se simte învăţată şi ocrotită de Fiul pe care-L poartă în braţe, aşa cum sfinţii ierarhi ţin Sfânta Scriptură. Chiar şi mâna dreaptă imită gestul de binecuvântare.  Numele icoanei vine de la cuvântul grecesc odigos, care înseamnă „călăuză” ori „arătătoare a căii”, adică „povăţuitoare”.

Odighitria a fost una dintre icoanele făcătoare de minuni din Constantinopol. Ea îşi datorează unei legende bizantine numele de „Îndrumătoarea”. Maica Domnului i-a călăuzit pe doi orbi pe drum şi le-ar fi redat vederea. Icoana originală este atribuită Sfântului Luca, evanghelist şi pictor. Se spune că el a zugrăvit icoana încă din vremea în care trăia Maica Domnului. Iar Ea, văzând icoana, a binecuvântat-o. Sfântul Apostol Luca a trimis icoana la Antiohia lui Teofil, iar după moartea lui Teofil, icoana a fost adusă în Ierusalim. De aici a fost trimisă la Constantinopol, unde a fost aşezată în Mănăstirea Odigon. În secolul al IV-lea, potrivit tradiţiei, se spune că icoana a fost dusă la Roma, iar în secolul al VI-lea, Sfântul Grigore cel Mare Dialogul o aşează în Biserica „Sfântul Petru”.

O copie după această icoană este considerată a fi cea din Mănăstirea Xenofont. Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” s-a aflat vreme îndelungată în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Însă în anul 1730, în vreme ce porțile bisericii erau încuiate, icoana a dispărut nu numai din biserică, ci şi din mănăstire, iar călugării crezură că a fost furată de tâlhari. Însă au aflat curând că se află la Mănăstirea Xenofont, cale de trei ore distanță de Vatoped. Toți credeau că cineva a furat-o pe ascuns și, în consecință, icoana a fost adusă înapoi la locul ei, monahii vatopedini luând măsuri de pază mai stricte și pecetluind biserica. Dar nu după multe ore, când biserica a fost deschisă pentru slujbă, icoana lipsea iarăși din locul ei, foarte curând sosind și veste de la Mănăstirea Xenofont că ea se afla din nou în locul din biserica mare, pe care singură și-l alesese. Adusă din nou la Vatoped, icoana a apărut din nou în Mănăstirea Xenofont Înduplecaţi de faptul că aceasta era cu adevărat o minune a Maicii Domnului, monahii vatopedini au fost atunci convinși că este vorba despre o minune și au hotărât să nu se mai împotrivească voinței Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Au dat fuga la Mănăstirea Xenofont pentru a se închina Maicii Domnului „Îndrumătoarea” și multă vreme de atunci încolo îi trimiteau untdelemn și ceară la noul ei sălaș. De atunci, monahii vatopedini și xenofondini prăznuiesc împreună această minune.

O copie după aceată icoană se găsesște în Arhiepiscopia noastră, a Vadului, Feleacului și Clujului la Mănăstirea „Mihai Vodă” din localitatea clujeană Turda.

Mănăstirea „Mihai Vodă”, cu Hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este înființată în anul 2002 (10 septembrie), la inițiativa vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Mitropolit Bartolomeu Anania, pe atunci păstorul acestei eparhii, fiind și singura mănăstire din cuprinsul mitropoliei care a luat naștere la propunerea sa. În anul 2001, în cadrul unor festivități dedicate comemorării voievodului Mihai Viteazul, la care a participat și Înaltpreasfinția Sa, a exclamat că ar fi potrivit ca pe locul unde și-a sfârșit viața voievodul întregitor de țară, să se înalțe o mănăstire în memoria lui, iar numele să-i fie pomenit la acest sfânt altar necontenit. Receptive la această inițiativă, autoritățile locale, la scurt timp, au donat terenul pentru mănăstire și astfel, în anul 2002, a început construcția ei, care a fost încredințată vrednicului părinte Vasile Știopei din Turda, ctitor renumit de lăcașuri sfinte.

Mănăstirea Necropolă este o copie arhitecturală și, în același timp, o restituire a demnității vechii mănăstiri Mihai Vodă din București, ctitorie a voievodului din 1591, pe vremea când era ban al Craiovei și care a fost mutilată în vremea regimului comunist.

Interiorul bisericii este înfrumuseţat cu pictură în tehnica „al fresco”, cu iconostas şi mobilier specific bisericesc. Pe frontispiciu s-a realizat un mosaic ce reprezintă pe Maica Domnului și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, protectori ai lăcașului monahal. Decorația fațadei se remarcă prin jocul ritmic de cărămidă, ce se desfășoară pe întreg edificiul. Incinta mănăstirii are formă dreptunghiulară, închisă pe trei laturi în formă de cetate, iar latura de răsărit se încheie cu un zid placat cu piatră. În partea vestică a incintei se află intrarea principală. Deasupra intrării se află turnul-clopotniță, care adăpostește două clopote cu sunete armonioase. În partea de sud-est clădirea adăpostește un Paraclis, cu Hramul Sfântul Siluan. Chiliile sunt rânduite pe două nivele, în fața cărora se găsește o galerie cu arcade în semicerc, sprijinite de coloane în formă cilindrică.

În 19 august 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului având alături un sobor de 8 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, au oficiat slujba de sfințire a bisericii.

Această mănăstire păstrează o candelă nestinsă la monumentul ridicat în cinstea celui ce s-a jertfit pentru neamul românesc, Domnitorul Mihai Viteazul, întregitorul de țară.