Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, Vindecatoarea de cancer, de la Mănăstirea Nușeni

de Documentare

Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea, şi a fost adusă, de către obştea lui Gheron Iosif Vatopedinul, de la Nea Skiti la Mănăstirea Vatoped. Icoana se află pe proschinitarul din stânga al bisericii mari. Maica Domnului si Pruncul Iisus stau asezati pe un tron imparatesc impodobit, iar de o parte si de alta, in spate, se afla doi arhangheli cu mainile intinse in rugaciune. Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Sunt cunoscute foarte multe cazuri de oameni vindecaţi, după citirea acatistului sau a paraclisului Maicii Domnului „Pantanassa”.

Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, Vindecatoarea de cancer, de la Mănăstirea Nușeni
Foto: Ovidiu Muraru, Tipografia Renașterea

Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:

Într-o zi un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că fața Maicii Domnului strălucește. În același moment o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce și-a revenit a mărturisit cu lacrimi părinților că era necredincios, disprețuind poruncile lui Dumnezeu și se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenția miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-și schimbe viața și să devină un bun credincios.

La Mănăstirea Vatoped, icoana Maicii Domnului „Pantanassa” este sărbătorită pe 15 Octombrie, în timp ce la Metocul „Sfântul Nicolae” din Porto Lagos prăznuirea se face pe 11 septembrie. În Rusia, icoana este sărbătorită pe 18 August.

Copii ale acestei icoane se gasesc și la noi în țară, iar una dintre ele o puteți găsi la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din localitatea bistrițeană Nușeni.

Icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, Vindecatoarea de cancer, de la Mănăstirea Nușeni
Foto: Darius Echim

Mănăstirea cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din localitatea bistriteană Nuşeni a fost înfiinţată în 1991 de către arhiepiscopul Teofil Herineanu, originar din zona Becleanului. Un merit deosebit l-a avut la ridicarea manastirii pr. Marius Avram, paroh în localitatea Nuşeni, care a fost unul dintre primii ctitori ai asezamantului monahal. Printre stareţii mănăstirii de la Nuşeni s-au numărat pr. Ilie Cira, în timpul căruia, în 1994, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu, avea să se pună piatra de temelie a noului aşezământ monahal. Începând cu anul 2002, s-a ridicat casa monahală cu bucătărie, sală de mese, chilii, paraclis, camere de arhondar, beciuri şi alte spaţii aferente necesare slujirii şi desfăşurării bunului program al vieţii monahale. În Biserica mănăstirii, pictura a fost realizată de soţii Ioan şi Daniela Moldoveanu. S-a mai ridicat o clopotniţă, gospodărie anexă precum si un atelier de icoane.

Obştea monahală este condusă de protosinghelul Paisie Iloaie, un adevărat părinte spiritual pentru mulţi credincioşi din zonă, dar nu numai.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

DATE VECHI ȘI NOI PRIVITOARE LA GENERAȚIILE UNEI FAMILII ROMÂNEȘTI DIN LANCRĂM De-a lungul istoriei, de pe meleagurile albastrului Lancrăm, au pornit în lume personalități de marcă, nume ale vieții culturale și științifice românești, precum Ioan Pavel, Dorin Pavel,...

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

În această săptămână, proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invită pe domeniul poetului Octavian Goga de la Ciucea, pentru a descoperi frumoasa poveste a bisericii de lemn din Gălpâia, găzduită de complexul muzeal de aici. Istoricul bisericii...

AUDIO  Biserica de lemn din Gârbău Dejului

AUDIO Biserica de lemn din Gârbău Dejului

În ediția din această săptămână a rubricii „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invităm printre dealurile domoale din jurul Dejului, pentru a descoperi o biserică veche, aparent modestă, dar fermecătoare. Este vorba de biserica de lemn din Gârbău...

AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

Unul din monumentele istorice din lemn care se remarcă prin frumusețea și starea de conservare bună în care se găsește este Biserica din Bica, județul Cluj. Ea își dezvăluie încă de la intrare vârsta, prin inscripţia în chirilică de pe portalul intrării, care ne spune...