Despre istoria georgienilor la Muntele Athos nu găsim date atât de exhaustive, pentru că Ivironul este o mănăstire grecească, cu origini giorgiene. Istoria georgienilor la Athos o putem descoperi din câteva surse de referință: 1) Sinodiconul de la Iviron, publicat în patru volumele de către Jacques Lefort, N.Oikonolides, D. Papachryssantou și V. Kravari – care atestă prezența la Athos a georgienilor încă din secolul al X-lea, atingând apogeul la începutul secolului al XII-lea, când Ivironul a fost una dintre cele mai puternice mănăstiri de la Muntele Athos; 2) Viețile celor trei egumeni ai Ivironului, Ioan, Eftimie și Gheorghe, care oferă o documentație cu privire la viața aghiorită și relatări despre viața la Curtea Constantinopolului în timpul perioadei cuprinsă între domnia împăratului Nichifor al II-lea Focas și Constantin al X-lea Ducas.
Arhiva mănăstirii dispune de manuscrise și documente prețioase, unele pierdute iar altele ferecate. Dintre cele pierdute amintim aici de Evanghelia scrisă pe la 1624 de mâna lui Luca Cipriotul, fost Mitropolit al Țării Românești, închinată mănăstirii Iviron, însă din nefericire, azi nu se știe unde se află[1].
Istoria Mănăstirii Iviron poate fi împărțită în două perioade: a) epoca georgiană ( 972-1350); b) epoca grecească, până în zilele noastre. Aici trebuie să punctăm următorul aspect: chiar dacă are rădăcini georgiene, Ivironul este sub toate aspectele o mănăstire grecească, încă din secolul al XII-lea.
Comunitatea greacă de la Iviron a jucat un rol exponențial în viața mănăstirii. Grecii au eradicat aspirațiile naționaliste ale comunității georgiene, fiind bine-primiți în comunitate, însă, încetul cu încetul, georgienii au fost asimilați.
Mănăstirea Iviron deține cea mai importantă icoană din Muntele Athos, ,,Icoana Maicii Domnului Portărița”. Conform unei tradiții, ea a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Chiar dacă acest aspect este unul de interes pan-ortodox, icoana ascunde o poveste în spatele căreia există o profeție. Icoana a aparținut unei femei evlavioase din Niceea, însă în perioada împăratului iconoclast Teofil, casele creștinilor erau vandalizate, cu scopul distrugerii sfintelor icoane. Și așa cum scrie în sinaxar: ,, Unul dintre soldați a descoperit Icoana Maicii Domnului și a lovit-o cu o suliță. Îndată a curs sânge din locul în care icoana a fost lovită”. Văzând minunea, femeia i-a implorat pe soldați să nu înjunghie sfințenia, cerându-le să revină a doua zi după ea. După plecarea soldaților, femeia și fiul ei au luat icoana și au trimis-o pe mare, plutind deasupra apei până la Muntele Athos.
Ajungând la Athos, icoana așteptă să fie preluată de pe apă de către Cuviosul Gavriil Iviritul, căruia Maica Domnului i se arată în vis, zicându-i să meargă după icoană. Acest eveniment a fost marcat cu priveghere, însă în ziua următoare, călugării n-au mai găsit icoana așezată în biserică. Ea a fost zărită deasupra porții mănăstirii, fapt neînțeles de călugări. După nenumărate mutări ale icoanei înapoi în biserică și regăsirea ei deasupra porții mănăstirii, Maica Domnului i se arată din nou Cuviosului Gavriil, spunându-i că nu dorește ca icoana să fie păzită de monahi, ci mai degrabă ea să-i păzească pe ei de atacurile vrăjmașilor.
O profeție spune despre această icoană că, după cum a venit pe mare, tot așa va pleca. Aceasta este profeția Sfântului Nil Athonitul, care leagă plecarea acestei icoane de plecarea harului Maicii Domnului din Grădina ei.
Raportându-ne la evenimentele care au succedat acestor profeții, Icoana Maicii Domnului de la Iviru ar fi trebuit să părăsească Athosul, iar monahismul athonit să fie dizolvat, ceea ce nu s-a petrecut. Amintim aici două evenimente petrecute după moartea sfântului Nil, în urma cărora icoana Maicii Domnului ,, Portărița” ar fi putut să părăsească Athosul, odată cu harul Preasfintei. Primul eveniment este legat de disputa colivarilor ( 1754-1755), controversă care a împărțit Athosul în două partide și care a creat puternice tensiuni între călugări ( bătăi), obligând Patriarhia Ecumenică la un șir de intervenții oficiale. Iar al doilea eveniment a culminat cu implicarea Athosului în revoluția insurecției antiotomane când, la 2 mai 1821, steagul a fost ridicat la Protaton, recunoscând autoritatea lui Emanuel Papas, liderul insurecției antiotomane din Macedonia. Timp de șapte luni, împreuna cu 1500 de monahi din 3000 câți avea Muntele, egumenii de la Iviru și Esfigmenu au luat parte activ la operațiunile militare antiotomane care s-au dovedit un eșec total . La 30 octombrie, otomanii invadează Muntele Athos, iar mulți monahi care supraviețuit au fugit în insulele apropiate, luând cu ei odoarele de preț. Timp de nouă ani, mii de soldați ortomani au rămas pe Munte, trupele fiind retrase în 13 aprilie 1830[2].
Motivul prezenței harului Maicii Domnului pe acest tărâm, în pofida decăderilor duhovnicești ale comunității athonite, se leagă în special de statutul ei de ,,Maică”, care nu părăsește așa cum o facem noi atunci când credem că suntem îndreptățiți să o facem, ci veghează necontenit peste toată suflarea athonită. Această profeție a Sfântului Nil Athonitul a fost tâlcuită de Cuviosul Dionisie de la Colciu, care este de părere că proorocia se va împlini, însă călugării nu pot cunoaște pe deplin această taină prin semnele vremii[3].
Un sfânt contemporan, îndrăgit de către întreaga lume ortodoxă, Porfirie Kavsokalivitul, atinge coarda acestei sensibilități a omului legată de profeții și afirmă cu tărie că noi putem schimba decizia lui Dumnezeu prin schimbarea vieții noastre. Unele profeții nu se împlinesc tocmai pentru că Dumnezeu vede schimbarea minții și conștientizarea păcatului, chiar dacă aici vorbim de o mâna de oameni. Datorită râvnei lor, peste unele profeții au trecut timpul. Timp istoric în care evenimentele trebuiau să se petreacă.
[1] Teodor Bodogae, Ajutoarele românești la mănăstirile din Sfântul Munte Athos, editura Paralela 45, Pitești, 2003, p. 148.
[2] Diac. Ioan Ică jr, ,,O dezbatere crucială despre Tradiția ortodoxă în Imperiul Otoman(1750-1821), în istorie și actualitate”, în: Atanasie din Paros și Nicodim Aghioritul, Apologii și Mărturisiri de credință. Tradiția ortodoxă și sensurile ei în controversa,,colivelor, studiu introductiv și traducere diac. Ioan. I. Ică jr, editura Deisis, Sibiu, 2021, pp. 7-8.
[3] Starețul Dionisie, Despre monahism și Sfântul Munte Athos, vol. III, editura Prodromos, 2010, pp. 102-103.
Autor: Teologul Grigore Constantin
sursa foto: doxologia.ro
