Icoana Maicii Domnului „Prodromița” ajunge pentru câteva zile în municipiul Câmpia Turzii

de | iul. 25, 2015

Credincioșii din Câmpia Turzii se vor putea închina săptămâna aceasta la o copie a icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, „Prodromiţa”, primită în dar de Mănăstirea „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca de la Sfântul Munte Athos, din Grecia. Ea va fi adusă de la mănăstirea clujeană, unde se află spre păstrare și va fi așezată spre închinare la biserica „Învierea Domnului” din oraș. Evenimentul marchează împlinirea pe 30 iulie, a 72 de ani de la punerea pietrei de temelie a locașului de rugăciune, dar și începutul postului Adormirii Maicii Domnului, un răstimp în care creștinii de pretutindeni aduc cinstire Născătoarei de Dumnezeu, cea care este numită protectoarea municipiului Câmpia Turzii.

Acest moment important pentru comunitatea din municipiul Câmpia Turzii va fi marcat prin ample manifestări, ce se vor desfășura pe parcursul a patru zile, după cum am aflat de la preotul paroh Daniel Vălean. Potrivit acestuia, sărbătoarea va începe joi seara, când va fi primită în biserica cu hramul „Învierea Domnului”, icoana Maicii Domnului „Prodromița”.Câmpia_Turzii-Pia_a_Mihai_Viteazu,nr.9-IMG_2063

Se va oficia cu acest prilej paraclisul Maicii Domnului și se vor cânta pricesne și imnuri închinate Preasfintei Fecioare Maria. În următoarele zile, în fiecare dimineață, va fi săvârșită Sfânta Liturghie, iar pe parcursul zilei se vor citi acatiste și paraclise ale Maicii Domnului, timp în care credincioșii se vor putea închina și ruga icoanei făcătoare de minuni. Manifestările se vor încheia duminică, 2 august 2015, când de la ora 18.00, va fi săvârșită slujba Paraclisului Maicii Domnului, de Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord. Vor fi prezenți de-a lungul celor patru zile de manifestări mai mulți preoți din protopopiatul Turda, ieromonahi de la mănăstirile din zonă, dar și invitați din țară, a mai spus într-un interviu acordat postului de Radio Renașterea, preotul paroh Daniel Vălean.

Potrivit părintelui Vălean, există deja o tradiție în parohia „Învierea Domnului” ca în fiecare an să fie adusă o icoană a Maicii Domnului. În 2013, credincioșii s-au putut închina la icoana de la Mănăstirea Dragomirești, iar anul trecut a fost adusă în comunitate icoana Maicii Domnului de la Catedrala din Cluj-Napoca.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Inaugurarea grădiniței cu program prelungit din localitatea Baciu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat duminică, 17 martie 2024, la inaugurarea noii grădinițe cu program prelungit din localitatea Baciu, județul Cluj. Cu...