Icoana Maicii Domnului „Prodromița” , în mijlocul credincioșilor parohiei Vultureni

de | dec. 5, 2016

Cea de-a treia Duminică a Postului Nașterii Domnului a avut pentru credincioșii parohiei ortodoxe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din localitatea Vultureni, un profund caracter spiritual. În Biserica parohială a fost săvârșită taina sfântului maslu, de la ora 16:00, de preoții din cercul pastoral Răscruci, în fruntea cărora s-a aflat protos. Natanael Zamfirache, duhovnicul mănăstirii „Sfânta Elisabeta”, din Cluj-Napoca, cel care a împărtășit bucurie și binecuvântare comunității, prin aducerea copiei icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, spre cinstire și spre închinare.

În cuvântul de învățătură, părintele duhovnic Natanael a subliniat importanța comuniunii creștinilor în Biserică, dimpreună cu toți sfinții și, îndeosebi, cu Maica Domnului. De asemenea, i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să fie mai buni, mai iertători, mai iubitori, după modelul Mântuitorului Hristos, pe care înseși colindele străbune ni-L prezintă: „Noi în seara de Crăciun, lăudăm pe cel preabun, bun ești, Doamne, bun!”. Virtutea bunătății trebuie sădită mereu în sufletele noastre, cu atât mai mult acum, când străbatem împreună calea postului, deoarece dacă ne vom umple de bunătate, vom ști și să iubim cu adevărat pe semenul nostru, întrucât iubirea este izvorul tuturor virtuților creștinești, implicit a bunătății, a mai adăugat părintele Natanael.

La sfârșitul slujbei maslului, un grup de teologi clujeni a susținut un concert de colinde, iar credincioșii parohiei Vultureni au fost binecuvântați de părintele duhovnic Natanael Zamfirache, îndată după ce părintele paroh Vlad Ciceo a mulțumit Maicii Sfinte, precum și tuturor preoților și credincioșilor împreună-rugători pentru seara de rugăciune și de bucurie.

Icoana Maicii Domnului numită „Prodromița” este una dintre icoanele făcătoare de minuni, păstrate în Schitul românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos. Prăznuirea acestei icoane are loc în fiecare an, pe data de 12 iulie, cu priveghere de întreaga noapte. Schitul Prodromu mai păstreaza și alte icoane făcătoare de minuni, printre care: icoana Sfântului Ioan Botezatorul și icoana Maicii Domnului Apărătoarea de Foc. O copie a icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, adusă ca odor de mare preț din sfântul munte Athos în anul 2014, se află așezată în biserica mănăstirii clujene „Sfânta Elisabeta”.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte...

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....