Icoana și tradiția din Transilvania, promovate pe meleaguri italiene

de | iun. 8, 2016 | Actualitatea religioasă

Italienii au putut cunoaște și admira în aceste zile frumusețea icoanei și tradiției din Transilvania. Mai multe lucrări realizate de monahia Justiniana Khiraly în atelierul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea clujeană Florești au fost expuse la începutul lunii iunie la Padova și în Veneția.

O primă expoziție a fost găzduită în perioada 3-5 iunie de parohia românească „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, cu sprijinul Pr. Paroh Gheorghe Verzea. Cea de-a doua expoziție a fost deschisă în seara zilei de 7 iunie în sala „San Pasquale” a Mănăstirii „San Francesco dellaVigna”, aflată în cartierul Castello, cu sprijinul Pr. Prof. Univ. Dr. Roberto Giraldo și al Institutului Teologic „San Bernardino” din Veneția. La vernisaj au luat parte invitați din presa locală, dar și italieni, români și străini.

„Acest eveniment cultural românesc a fost primit cu mult entuziasm atât de către comunitatea românească din Italia, cât și de publicul italian și nu numai”, a declarat pentru radio Renașterea Părintele Protosinghel Dr. Anastasie Berbecel, organizatorul acestui eveniment cultural internațional.

„Aceasta artă se dorește a fi o punte de întâlnire între Orient și Occident. Icoanele pe sticlă transilvănene sunt și o expresie a interferenței între gândirea religioasă răsăriteană ortodoxăși arta apuseană”, a mai spus părintele Anastasie de la Mănăstirea Florești.

Expoziția „Icoană și tradiție din Transilvania” va mai rămâne deschisă la Mănăstirea „San Francesco dellaVigna” din Veneția până pe 13 iunie.

Ultimele articole

15 mai – Ziua internaţională a familiilor

15 mai – Ziua internaţională a familiilor

În data de 15 mai este serbată Ziua Internaţională a Familiei. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește, în duminica cea mai apropiată de această dată, o zi națională a familiei. Anul acesta. Duminica Familiei Creștine este serbată în 14 mai. Cu această ocazie, vă...

Festivalul Produsului Tradițional, la USAMV Cluj-Napoca

Festivalul Produsului Tradițional, la USAMV Cluj-Napoca

Festivalul Produsului Tradițional, la USAMV Cluj-Napoca. Între produsele prezentate de studenți se numără palaneț cu brânză de Mociu, sarmale cu păsat de Vama Oaș, tochitură moldovenească sau bere tradițională din Dorna Candrenilor Universitatea de Științe Agricole și...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin

Clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin s-au reunit vineri, 12 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârșit în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta protopopiatului, în prezența Preasfințitului...

Sfințirea capelei mortuare din Gârbău

Sfințirea capelei mortuare din Gârbău

Joi, 11 mai 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Gârbău, județul Cluj. Cu acest prilej, de la ora 12:00, Părintele...