Această sărbătoare se prăznuieşte la data de 21 noiembrie, ea nefiind regăsită între sărbătorile vechi ale bisericii şi nici nu este inclusă ca episod în Sfânta Scriptură, ci, ea se află în evangheliile apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacob. Se consemnează că Andrei Criteanul a cunoscut-o la Ierusalim în secolul al VI-lea, fiind amintită cu un veac mai târziu la Constantinopol, în vremea Sfântului Patriarh Tarasie. În Apus, Papa Grigorie al XI-lea a celebrat-o în anul 1374[1]. Cea dintâi reprezentare iconografică se pare că este cea dintr-o biserică rupestră din Capadocia, din veacul al IX-lea.
Reprezentarea iconografică compune de la stânga spre dreapta momentul în care Maria asemeni unui prunc păşeşte în curtea templului, lângă intrarea în Sfânta, fiind întâmpinată de preotul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul ce se află pe prima treaptă a scării. Se aminteşte că arhiereul a dus-o pe Fecioară în cele mai dinăuntru ale templului, unde numai preotul intra o dată pe an. Maria a rămas doisprezece ani, în cuviinţă până s-a apropiat vremea Bunei Vestiri[2]. Ea este redată în plină mişcare cu braţele întinse către Zaharia. De asemenea, este reprezentată din nou la capătul celor cinsprezece trepte, trepte ce corespund celor cinsprezece psalmi ai treptelor[3], acolo unde este întâmpinată de îngerul Domnului, ce îi slujeşte. Vârsta la care ea a fost consacrată Domnului a fost de trei ani. Îmbrăcămintea şi elementele caracteristice tipologiei mariale corespund întru totul descrierii din Erminie. Alături de Fecioară se află părinţii ei. Reţinem că acest eveniment al ducerii Mariei la templu, sau la biserică a fost făgăduit lui Dumnezeu de către Ana care stearpă fiind s-a rugat alături de Ioachim pe Domnul să le dăruiască un copil[4]. Dreptul Ioachim şi Ana ce sunt pictaţi în dosul cortegiului de tinere fete ce poartă făclii aprinse în mâinii. Ei o însoţesc pe Maria la templu. Spre deosebire de Fecioara şi de Sfânta Ana ce poartă maforion, fetele au capul descoperit. Deasupra imaginii tronează un văl de culoarea roşie ce simbolizează faptul că scena ce se petrece în interior. Faţadele şi porticurile templului sunt inspirate din arhitectura bisericilor de rit răsăritean.
Dionisie descrie scena astfel: templu [mare]şi la margine, în faţa uşii, pe cele trei trepte, proorocul Zaharia, îmbrăcat în veşminte arhiereşti, şi stând [cu cuviinţă], îşi întinde mâinile înainte, şi Prea Sfânta Fecioară, fiind de trei ani, se suie pe trepte înaintea lui, având o mână întinsă către el, şi în cealaltă ţinând o făclioară. Şi dinapoia ei Ioachim şi Ana, uitându-se unul la altul şi arătându-şi-o. Şi lângă ei mulţime de fecioare purtând făclii. Şi deasupra tempului un baldachin frumos [împodobit], sub care şezând Pre Sfânta Fecioară primeşte pâinea pe care arhanghelul Gavriil i-o aduce, şi o binecuvântează[5].
Printre cele mai vechi şi frumoase reprezentări iconografi ce din spaţiul răsăritean reţinem Menologul lui Vasile sau mozaicul de la mănăstirea Daphni, ambele de veac al XI-lea. Dintre detaliile specifice temei menţionăm prezenţa luminilor aprinse din mâinile tinerelor fecioare ce sunt considerate reminiscenţe din ritul nupţial al Antichităţii. În aria artei occidentale această temă surprinde prin caracterul tradiţional descris de apocrife. În anumite exemple de retabluri şi tablouri religioase din perioada Evului Mediu, sau mai târziu din Renaştere ori Baroc, Fecioara este uneori ajutată de mama sa, sau de un înger să urce treptele spre templu. Alteori, ea se întoarce din urcuşul său spre a-i vedea pentru o ultimă dată pe însoţitorii ei. Detalii pitoreşti sunt incluse în subiect, astfel perspectiva exagerată a scării ca de altfel şi vânzătoarea de ouă, elemente ce compun pânza semnată de Tizian în secolul al XVI-lea, impresionează prin laicizarea ei.
Reluând şirul prezentării praznicului în diversitatea sa liurgică reţinem că în troparul de la Vecernia sărbătorii se face referire nu doar la momentul sărbătoresc ci şi la importanţa Fecioarei în actul naşterii Domnului: Astăzi înainte-însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templu lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm. Bucură-te plinirea rânduielii Ziditorului (tropar, glasul al 4-lea).
În Acatistul sărbătorii se consemnează: Pe cea mai aleasă din toate neamurile, pe Sfânta Pruncă care se aduce astăzi de Sfinţii săi Părinţi în Biserica Domnului şi se aşează în Sfânta Sfintelor, spre sălăşuirea Împăratului tuturor, cu cântări de laudă şi cu mulţime de făclii să o întâmpinăm. Iar tu care ai milostivire nemărginită, slobozeşte-ne din toate nevoile pe noi care îţi cântăm: Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară (Condacul I).
În acelaşi context ea este numită Bucură-te, fiindu-i atribuite unele ca acestea: vasul cel sfinţit, că David mai înainte a proorocit despre Intrarea ta în Sfânta Sfintelor, că ai fost hrănită de îngeri, cortul lui Dumnezeu, singura binecuvântată între femei, scaunul Stăpânului, sălăşuirea luminată a Mântuitorului, izvorul darului, mieluşea curată, porumbiţă neântinată, Maica luminii, Pruncă cu trupul, desăvârşită cu sufletul, locul bucuriei, că ai sticat blestemul Evei, crin cu dulce miros, mirul cel de mult preţ, holdă nearsă, spic Dumnezeiesc, luceafărul dimineţii, că ai purtat pe soarele Hristos, uşa prin care a trecut Cuvântul, cea cu totul lăudată, scara care înalţi pe cei de pe pământ la cer, că prin tine am văzut lumina, stea neapusă, că ai deschis raiul cel închis, mântuirea credincioşilor, vasul mirului celui dumnezeiesc, folositoarea lumii.
În pictura bisericească de sorginte postbizantină existentă şi azi specifică monumentelor eclesiale din aria ortodoxă se continuă a fi reprezentată acestă temă cu caracteristicile ei subliniate în Erminia de pictură; ea fiind inclusă în decoraţia naosului destinat subiectelor mariologice. În cazul în care iconostasul este amplu el poate cuprinde între praznice şi acest eveniment închinat Mariei. În rândul icoanelor cunoscute sub numele de icoane împărăteşti sau dogmatice, tema este inclusă doar dacă ea este hramul bisericii. De asemenea, ca icoană de mici dimensiuni ea se aşează pe tetrapod în ziua praznicului.
[1] Leonid Uspensky Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sofi a, Bucureşti, 2003, p. 166.
[2] Mineiul pe Noiembrie, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1983, p. 293
[3] Louis Réau, Iconographie de L’art Chrétien,Tome second, Ed. Presses Universitaires de France, Paris, 1957, p. 164. Psalmii 120-134, intonat de pelerini în urcuşul lor la Ierusalim.
[4] Proloagele, op. cit, p. 74.
[5] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sofi a, Bucureşti, 2000, p. 138
