Ierarhii Sfântului Sinod s-au rugat pentru victimele din clubul Colectiv

de | oct. 29, 2016

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu mai mulți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-au rugat sâmbătă, 29 octombrie 2016, pentru victimele incendiului din clubul Colectiv.

Slujba Parastasului a avut loc în salonul Sfinților Români din Reședința Patriarhală și a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. În cadrul slujbei, au fost pomeniți nominal toți cei trecuti la cele veșnice în urma incendiului.

În cuvântul părintesc de consolare, Preafericirea Sa a evidențiat faptul că Biserica se roagă pentru cei care au decedat în urma tragicului eveniment.

Rugăciunile de pomenire a celor decedați în incendiul de la Clubul Colectiv sunt binefacere spirituală pentru sufletele acestora, dar şi consolare pentru familiile lor îndoliate, deoarece iubirea izvorâtă din credinţă şi rugăciune este mai tare decât moartea (cf. Ioan 11, 25). Pe lângă pomenirile anterioare, şi acum, la împlinirea unui an de la tragicul eveniment din 30 octombrie 2015, Biserica săvârșește slujbe de pomenire a celor decedați atunci, sporind astfel, prin rugăciune şi prin fapte de milostenie, comuniunea de iubire frățească şi solidaritate umană cu cei îndoliați şi cu cei suferinzi în urma tragicului eveniment, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul României a mulțumit tuturor clericilor și credincioșilor care s-au implicat în ajutorarea victimelor de la Colectiv și a familiilor acestora.

Totodată, mulţumim tuturor celor ce imediat după tragicul eveniment din 30 octombrie 2015 au ajutat, cu rugăciunea şi cu fapta, familiile îndoliate şi pe cei răniți (arși). În mod deosebit, mulțumim eparhiilor care au ajutat financiar fiecare familie îndoliată în etape diferite (Arhiepiscopia Bucureștilor, Arhiepiscopia Clujului şi Arhiepiscopia Dunării de Jos), preoţilor de caritate din spitale, preoţilor duhovnici care au consolat pe cei îndoliați şi au îndrumat spiritual pe cei răniți, precum şi tuturor credincioșilor mireni milostivi, medici, asistenți şi donatori de sânge, care au arătat compasiune cu cei îndoliați şi solidaritate cu cei răniți, a precizat Preafericirea Sa.

În data de 30 octombrie 2015, în urma unui puternic incendiu ce a avut la clubul Colectiv din Capitală, 64 de persoane și-au pierdut viața, iar alte peste 100 de persoane au fost grav rănite. Imediat după tragicul eveniment, Biserica Ortodoxă Română s-a implicat în ajutorarea victimelor din clubul Colectiv, precum și a familiilor acestora.

Sursa: basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească în biserica din Tăuţii de Sus

Liturghie Arhierească în biserica din Tăuţii de Sus

Sfânta Liturghie Arhierească de azi, duminică, 13 martie, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi a lăsatului sec de brânză, a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în biserica cu hramul...

Episcopia Sălajului premiată la „Gala culturii sălăjene”

Episcopia Sălajului premiată la „Gala culturii sălăjene”

Vineri, 11 martie 2016, în municipiul Zalău a avut loc cea de-a șasea ediție a „Galei culturii sălăjene”. Organizatorul acestui eveniment a fost Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj, în frunte cu directorul acestei instituții, Doamna Doina...