Ierom. dr. Maxim Morariu a devenit cetățean de onoare al localității natale, Salva

de | iun. 29, 2020 | Actualitatea religioasă

Ieromonahul dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, redactor și realizator de emisiuni la Radio Renașterea, a devenit cetățean de onoare al comunei Salva, județul Bistrița-Năsăud, titlu onorific acordat în semn de apreciere și recunoștință pentru bogata activitate de cercetare științifică și de promovare a culturii, istoriei și a valorilor locale în plan cultural, religios și publicistic.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 27 iunie 2020, la Casa Costumului Popular „Virginia Linul” din Salva, unde primarul Gheorghe Onul, în cadrul unei ceremonii speciale, a acordat titulul de „Cetățean de onoare” pentru trei personalități care și-au pus amprenta asupra vieții culturale, religioase și sociale din zonă. Este vorba despre părintele Maxim Morariu, doctor în teologie, în prezent la studii doctorale în ştiinţe sociale la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, autorul mai multor cărţi, dar şi membru fondator al revistei „Astra Salvensis”, ce îşi are rădăcinile la Salva, creatoarea de artă populară Virginia Linul, doctor în etnologie, păstrătoare și promotoare a tradițiilor și costumului popular autentic, și profesorul de matematică Ioan Morariu, fost director al Școlii „Tiberiu Morariu” din Salva, colaborator activ la Gazeta Matematică şi coautor al mai multor culegeri de matematică.

De asemenea, ca semn de recunoaștere a meritelor deosebite, cei trei cetățeni de onoare au primit și distincția „Academician Tiberiu Morariu”, din partea directorului Școlii „Tiberiu Morariu” din Salva, prof. Romona-Iulia Fetti.

 „Daca pentru ceilalți cetățeni de onoare, titlul acesta a însemnat recunoașterea meritelor de o viață, pentru mine, ca tânar, înseamnă recunoașterea meritelor pe care le-am avut până acum în slujirea comunității și promovarea valorilor ei, dar și un imbold înspre a continua pe drumul pe care am mers până acum. În același timp, e un adevărat feedback, care îmi arată că munca de promovare a culturii și spiritualității locale pe care am desfasurat-o in ultima vreme, nu a fost în van”, a declarat ierom. Maxim Morariu, pentru Radio Renașterea.

De asemenea, prin intermediul revistei de cultură și istorie „Astra Salvensis”, recunoscută la nivel internațional, părintele Maxim Morariu a reușit să pună Salva pe harta cercetării științifice.

„Consider că prin «Astra Salvensis» am demonstrat că și mediul rural poate fi reprezentativ pentru cercetarea științifică de ținută.”

Tot sâmbătă, în deschiderea festivitatății de decernare a titlurilor, a fost inaugurată Casa Costumului Popular „Virginia Linul”. Cu acest prilej, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, a oficiat slujba sfeștaniei, alături de un sobor de preoți.

Au luat parte oficialități locale, județene și centrale, teologi, oameni de cultură, prieteni, membrii familiei și numeroși localnici.

Neobosit cercetător și misionar al lui Hristos

Ieromonahul Maxim (Iuliu-Marius) Morariu (n. 4 aprilie 1991, Salva) este doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia, unde pregătește un al doilea doctorat.

A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 27 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei „Astra Salvensis”, recunoscută la nivel internațional (revista este indexată în Scopus, ErihPlus, EBSCO, CEEOL, Index Copernicus, Ulrichsweb şi Repec, având colaboratori din România, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii, Grecia, Germania, Slovacia, Polonia, Franţa, Austria, Ucraina, Rusia, Germania şi Elveţia), secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

La Radio Renașterea este colaborator din anul 2013, fiind realizatorul emisiunilor „Oameni de ieri si de azi”, „Cărți vechi și noi”, „Fapte și personaje ale istoriei”. De asemenea, realizează și meditații la Apostolul zilei.

Sursă foto: facebook.com

Ultimele articole

7 august –  Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

Această floare duhovnicească şi mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători – Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu. Tatăl ei, Ştefan Joldea...

7 august –  Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

7 august – Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul

Cuviosul Pafnutie, vestit iconar cunoscut cu numele de Pârvu ,,Mutul”, s-a născut în Câmpulung-Muscel, la 12 octombrie 1657, ca fiu al preotului Ioan Pârvescu (1623-1702) și al credincioasei sale soții, al cărei nume nu s-a păstrat. La botez a primit numele nașului...

7 august – Sfântul Cuvios Mucenic Dometie Persul

7 august – Sfântul Cuvios Mucenic Dometie Persul

Acest cuvios a trăit pe vremea marelui împărat Constantin şi era de neam pers. El a fost povăţuit la credinţa creştinească de un oarecare creştin, Uar, şi lăsându-şi păgânătatea părintească şi rudeniile a mers la hotarele greceşti, în cetatea care se numea Nisibe şi,...

Hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Băișoara

Hramul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Băișoara

Luni, 20 iulie 2020, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Băișoara, județul Cluj, cu...

Duminica a 6-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Duminica a 6-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Duminica a 6-a după Rusalii (a Vindecării  slăbănogului din Capernaum), 19 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și...