Iertarea face parte din noblețea sufletească, o artă pe care putem să ne clădim viața frumoasă și de omenie. Rugăciunea domnească o știm cu toții, rugăciunea Tatăl Nostru, rugăciunea cu care ne-a învățat Mântuitorul nostru să ne rugăm, și ne iartă, zicem acolo într-una din cereri, “și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Profesorii, dascăli sunt ca niște părinți pentru elevii sau studenții lor și iartă ca niște părinți iubitori, pedepsesc, atrag atenția doar pentru a-i face pe cei care îi învață să primească o lecție. Părinții pentru copii din nou îi iartă pentru că sunt copiii lor. Nu se poate clădi o societate frumoasă, o comunitate fără iertare. Suntem oameni și oricând putem greși. Sigur, nici cel în cauză să nu se mulțumească numai cu iertarea ci să se îndrepte. Mare orgoliu are cel care nu poate ierta, trăiește ca și cum el singur în toată viața sa nu a greșit cu nimic, nu a făcut niciodată nici măcar din neatenție o greșeală. Îngăduința, iertarea face parte din dragostea comunitară “cum v-am iertat Eu iertați-vă, cum v-am iubit Eu iubiți-vă”, aceasta este dacă vreți chemarea creștină chemarea Mântuitorului Iisus Hristos, dar dacă vreți și chemarea omului de omenie în societate, în bună rânduială, într-o armonie frumoasă.
Ura e demonică, e bolnăvicioasă, e urâtă, e misterioasă, pe când iertarea e divină, iertarea face minuni, iertarea aduce raiul în sufletul omului, în sufletul comunității, aduce dacă vreți cerul pe pământ. Sfântul Apostol Pavel zice „purtați-vă sarcine unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 2, 6). Dacă vreți, dacă-mi este permis să spun lucrul acesta, purtați-vă sarcinile unii altora, iertați-vă unii pe alții și așa veți împlini legea lui Hristos. Iertarea în societatea laică, între creștini nu mai vorbesc, nu poți să te rogi, nu poți să zici Tatăl nostru, dacă-mi este permis, dacă nu ierți. De asemenea, într-o lume plină de greutăți iertarea duce raiul pe pământ. Preasfințitul Macarie avea și are o vorbă frumoasă de fiecare dată la o anumită onomastică sau la serbarea unei zile, când cineva își sărbătorește ziua îi urează cuvântul acesta și-i zice “la mult Rai”. Ce frumos este să ai în sufletul tău cât mai mult Rai, cât mai multă bucurie, ce frumos este în inima oamenilor care trăiesc în iertare și acordă iertare! Nu se poate să nu vină prilejul de ispitire, de păcătuire, dar e așa o binecuvântare să poți ierta din toată inima cu dragoste, căci dragostea acoperă totul, rabdă totul, suferă totul, dragostea nu cade niciodată. Și, dacă îmi permiteți dragi ascultători, într-o lume plină de greșeli pe care le facem și unul și altul, permiteți-mi să spun că iertarea nu cade niciodată, Să nu lipsească niciodată dintre noi Iertarea.
A iubi cu adevărat înseamnă a ierta cu adevărat. Să ne cerem iertare și să oferim iertare. Românii au o vorbă “ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” sau cum zice Mântuitorul Iisus Hristos “ceea ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor asemenea”. Cu alte cuvinte, e firesc să greșim, adică nu se poate să nu vină prilejul de păcătuire. E mare lucru să fii tare! Sfântul Pavel zice „pot totul în Hristos care mă întărește”. Acordă iertarea, aceasta te face să strălucești ca om, te înnobilează ca și creștini. Gândiți-vă la Mântuitorul Iisus Hristos pe cruce, expresia aceea celebră “Tată, iartă-i că nu știu ce fac”. Era pe cruce, se ruga pentru cei care L-au răstignit, pentru cei care îl batjocoreau. Când era pe cruce se ruga și a spus cuvintele acestea “iartă-i, că nu știu ce fac”, ce mare exemplu, ce mare model! Nu fi rigid, nu te închide, acordă iertarea, aceasta te luminează, te îndumnezeiește, dacă vreți te ridică pe treptele pământești, pe treptele cerești, dacă vreți pe treptele desăvârșirii. Și când acorzi iertare se poate spune despre tine că ești om de omenie, om adevărat.
Elefantul este un animal uriaș cu o putere uriașă, pe spatele lui poate purta care întregi de povară, iar cu trompa lui poate arunca pe om ca pe o minge. Cât de grozav este un astfel de animal, când se înfurie, când este înfuriat și cât de primejdios și de periculos este! Și totuși, auziți, un elefant furios se poate domoli foarte ușor datorită unei însușiri foarte ciudate pe care o are în firea lui. Când se înfurie elefantul, stăpânul lui îi arată un miel, când îl vede pe acest miel elefantul oricât de furios ar fi îndată își pierde furia și se domolește. Ce pildă minunată nepoate fi nouă creștinilor acest lucru! Și noi avem clipe de mânie, e în sângele nostru acest rău, dar avem și noi un leac pentru acest rău, avem și noi un mielușel spre care îndată pentru a pierde această mânie, trebuie să privim la Mielul lui Dumnezeu care a fost înjunghiat pentru noi și Mântuirea noastră.
De câte ori ne fură ispita mâniei, omul manierat, tânărul educat, copilul ascultător știe să fie chibzuit, face față prin virtutea răbdării și a înțelepciunii și ascultării și a cumințeniei, nu răspunde răului cu rău. De câte ori ne fură ispita mâniei să privim la cel care ca un miel nevinovat spre junghiere s-a adus, așa cum spunea Profetul Isaia în capitolul 53 versetul 7.
Un creștin adevărat nu cunoaște mânia, oferă iertare, acordă iertarea, trăiește în iubire pentru că are în fața ochilor lui pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele oamenilor, Mielul ceresc. Arhimandritu Teofil Părăian zicea „nu faceți supărare nimănui, trăiți-vă viața în așa fel încât să nu aduceți confuzie, nedumerire și nemulțumire”. Ce frumos! De asemenea părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia spunea că “greșiților noștri le iertăm greu sau dacă iertăm nu uităm și iertarea fără uitare e ca și cum n-ar fi, bătătură fără câine gură fără dinți, ne iertăm și mai greu pe noi înșine și această ținere de minte otrăvește”. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem prin căință dincolo de căință la a ne ierta. Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice, înseamnă neîncrederea în Dumnezeu, în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpățânatei și contabilei noastre răutăți. E și cazul lui Iuda, zice părintele Nicolae Steinhardt, care n a crezut nici în puterea lui Hristos că îl poate ierta și nici în bunătatea lui Hristos că vrea să-l ierte. Iertați-vă mai ales în conduita aceasta de creștini, conduita aceasta morală a creștinătății, iertați-vă unii pe alții cum v-a iertat Hristos, iubiți-vă unii pe alții cum v-a iubit Hristos.
Mântuitorul Iisus Hristos spune la un moment dat în Evanghelie “aveți grijă, păziți-vă cumva, dacă vreți, pentru că dragostea în zilele cele din urmă, dragostea celor mai mulți se va răci.” Să nu ne răcim dragostea creștină, dragostea de a face bine, dragostea de al urma pe Dumnezeu, dragostea de armonie în societate, în comunitatea în care suntem și să acordăm iertare. Să fim oameni ai dragostei, dacă vreți să fim oameni așa cum spune Sfântul Apostol Pavel într-una din Epistolele sale “oameni credincioși care răspândim credința prin iubire, credința lucrătoare prin iubire”, numai așa poate lucra credința prin iubire, prin iertare, prin armonizarea lucrurilor.
Așadar, cum zice Scriptura “să nu apună soarele peste mânia voastră”, adică să ne respectăm, să trăim în armonia iubirii lui Dumnezeu ca oameni credincioși și să fim cu adevărat oameni ai iertării. Iartă din toată inima și acordă iertare, dăruind bucurie în jurul tău. Doamne ajută!
