Apostolul de astăzi este străbătut de ideea împăcării (vv. 14-17) dintre Dumnezeu și omenire, prin Jertfa Mântuitorului, relația de comuniune fiind amplu periclitată de păcatul lui Adam. Teologia împăcării o vedem sintetizată de apostolul Pavel doar în textele de la Romani 5, 10; 2Corinteni 5, 18; Efeseni 2, 11-17; Coloseni 1, 20-22, iar cuvintele grecești importante pe care le folosește sunt: katallagē; katallassō și apokatallassō. Verbele din urmă presupun existența unei vrăjmășii, care acum a fost îndepărtată prin intervenția salvifică a Domnului Iisus, căci Scriptura ne spune că păcătoșii sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu (Romani 5, 10; Coloseni 1, 21; Iacob 4, 4). Această pace, săvârșită de Hristos pentru noi, se numește răscumpărare, sau mântuirea în sens obiectiv, însă alături de aceasta este nevoie de îndreptarea noastră, care este un act permanent de sfințenie, sau în limbaj dogmatic, mântuirea subiectivă, hotărârea noastră de a-I urma zi de zi lui Dumnezeu. De aceea spune apostolul Pavel într-un alt context, folosind aceeași idee a împăcării următoarele: “În numele lui Hristos vă rugăm: împăcați-vă cu Dumnezeu” (2Corinteni 5, 20). Prin urmare, vedem că Iisus Hristos a realizat împăcarea noastră cu Dumnezeu, în sens obiectiv, dar totodată trebuie și noi să ne împăcăm cu Dumnezeu, în sens subiectiv, printr-o viață neîntreruptă de pocăință și sfințenie.
