Astăzi vă împărtășesc câteva reflecții pe marginea unei lucrări semnate de părintele arhimandrit Vasilios Gondikakis, intitulată Împăratul Slavei. Deși volumul a fost publicat în anul 2018, readucerea lui în atenția noastră astăzi reprezintă un modest omagiu adus părintelui Vasilios, care a trecut de curând la cele veșnice.
Înainte de a prezenta câteva aspecte legate de structura și conținutul cărții, îngăduiți-mi să evoc, pe scurt, câteva repere din viața și personalitatea autorului. Părintele arhimandrit Vasilios Gondikakis a fost una dintre figurile duhovnicești marcante ale Ortodoxiei din epoca recentă, un teolog de mare finețe și un slujitor înzestrat cu o adâncă sensibilitate spirituală. Prin scrierile și prin lucrarea sa pastorală, el a reușit să transmită lumii întregi suflul viu al tradiției athonite, într-o formă profundă și totodată accesibilă omului contemporan. De numele său se leagă, în chip firesc, reînnoirea vieții duhovnicești de la Muntele Athos din anii ’70 ai secolului trecut, o mișcare care a adus un suflu nou monahismului și teologiei ortodoxe.
Cartea Împăratul Slavei reunește șapte eseuri, precedate de o introducere, iar cheia de interpretare a întregului text o consider a fi Dumnezeiasca Liturghie: „inima care ne hrănește și școala teologică care ne învață adevărul este Dumnezeiasca Liturghie” (p. 132). Toate cele șapte eseuri gravitează în jurul Tainei Sfintei Liturghii și a lucrării pe care o săvârșește acolo Hristos: „Își varsă propriul sânge și Își jertfește propriul suflet pentru a-i mântui pe toți, chiar și pe cei care Îl răstignesc. Aceasta este dezarticularea răului și biruința vieții” (p. 26).
În introducere suntem lămuriți asupra motivului pentru care Biserica Ortodoxă Îl reprezintă pe Hristos ca Împărat al Slavei în momentul Răstignirii, acolo unde „tăcând, le spune pe toate” (p. 19). Argumentul părintelui se concentrează în cuvintele: „Domnul nu este prezentat ca Împărat al Slavei în Înviere, ci în Răstignire… La întrebarea cine le înțelege pe toate acestea, răspunsul este: nu le înțelege, dar le trăiește omul care iubește, suferă și așteaptă” (p. 21).
În primul eseu, intitulat Viață ai venit să dai și nu moarte, autorul subliniază că ultimul cuvânt nu îl are moartea, ci Cuvântul cel dintru început. Faptul că lumea de astăzi nu pare conștientă de acest adevăr se explică prin faptul că vocea sfântului, a omului Învierii, se face tot mai rar auzită. În schimb, domină vocea teologilor conservatori sau liberali care nu au gustat din Înviere: „cei care nu au gustat din Înviere, fie că sunt liberali, fie conservatori, fie că vorbesc despre rai, fie despre iad, aceștia te lasă flămând de harul vieții, așa cum sunt și ei înșiși. Nu pornesc de la Biserică și nici nu trimit la ea, ci la propria lor autoritate” (p. 59).
În cel de-al doilea eseu, intitulat Educația religioasă a copiilor lumii, este evidențiat duhul în care se poate realiza o adevărată formare religioasă: „în acest praznic al vieții și al bucuriei așază educația ortodoxă pe copii. Să simtă căldura iubirii și bucuria jocului”(p.74).
Cel de-al treilea eseu, De la avva Isaac la Dostoievski, surprinde analogiile profunde dintre cei doi mari interpreți ai tainelor sufletului omenesc, uniți în aceeași respirație duhovnicească. Autorul notează: „Avva Isaac este un Dostoievski sfințit. Iar Dostoievski este un avva Isaac luptat. Nici Dostoievski nu rămâne la descrierea confuziei, făcând din slăbiciunea omenească filosofia lui. Nici avva Isaac nu uită ispitele prin care a primit bucuria de negrăit”(p.101). Mesajul comun al celor doi este, așadar, Învierea.
Eseul al patrulea este dedicat Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în câteva pagini părintele Gondikakis reușește să transmită vibrația teologică a scrierilor marelui dascăl al Bisericii, în care simțim „cutremurul Învierii care dărâmă stricăciunea și învie viața” (p. 108).
Următoarele două eseuri, cel despre Liturghie și cel despre Sinoade, se completează reciproc, subliniind importanța centrală a Dumnezeieștii Liturghii pentru lume și pentru teologie: „nu este de conceput sinod, nici Biserică în afara Sfintei Liturghii”(p. 157).
Ultimul eseu reprezintă o evocare a darurilor revărsate în Biserică prin teologia și personalitatea Sfântului Cuvios Porfirie.
În încheiere, Cartea Împăratul Slavei se dovedește a fi mai mult decât o simplă colecție de eseuri teologice. Ea este o sinteză vie a experienței liturgice și duhovnicești a Bisericii, așa cum a fost trăită și exprimată de părintele arhimandrit Vasilios Gondikakis. Prin paginile sale se descoperă o teologie care nu se oprește la nivelul discursului intelectual, ci izvorăște din trăirea euharistică, din întâlnirea vie cu Hristos cel Răstignit și Înviat, adevăratul Împărat al Slavei.
Autor: Pr. Grigore Toma Someșan
