Importanța culturii în evoluția unui popor, adusă în atenția preoților clujeni

de | sept. 29, 2016

Preoții din Protopopiatele Cluj I și II au participat joi, 29 septembrie 2016, la conferința de toamnă, organizată de Centrul Eparhial, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu.

Întâlnirea a început la ora 10:00 cu un Te-Deum, oficiat de un sobor de preoți în capela unității de învățământ, în prezența clericilor din cele două  protopopiate. În debutul conferinței, ce a avut loc în Aula Facultății, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, i-a îndemnat pe preoți să ia aminte la viața Sfântului Antim și să-i urmeze exemplul de mărturie:

A fost invitat pentru a le vorbi preoților despre personalitatea Sfântului Antim Ivireanul și rolul său în istoria Bisericii și a culturii românești, Pr. Lect. Univ. Dr. Cosmin Cosmuţa, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Preoții participanți au putut afla aspecte importante din viața și activitatea ierarhului, dar și contextul istoric în care el a trăit. A fost subliniată de asemenea importanța culturii și rolul ei în evoluția unui popor. În finalul întâlnirii, părintele vicar administrativ Iustin Tira a făcut o serie de comunicări cu privire la activitatea administrativă și pastorală a preoților.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor la Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda 

Liturghia Darurilor la Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda 

Vineri, 5 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat obștea monahală de la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, județul Cluj.  Cu acest prilej, de la ora 17:00, în biserica...