Importanţa rugăciunii | Începutul Triodului

de | feb. 19, 2021 | Spiritualitate

„Vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul zicând: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului»” (Luca 18, 13)

Intrăm într-o perioadă specială din Anul Liturgic: începe perioada Triodului. Aceasta ţine zece săptămâni, până la Paşti. Este o perioadă specială de post, de rugăciune, de nevoinţă, de meditaţie. Sfânta Biserică a rânduit ca la începutul acestei perioade să se citească o pericopă evanghelică cu un profund caracter de smerenie şi de subliniere a importanţei rugăciunii şi a nevoinţei. Până la Paşti, am zis, Biserica, prin rânduielile sale, ne dă posibilitatea ca să ne îndreptăm viaţa, rugându-ne, nevoindu-ne, postind, smerindu-ne şi punând în practică toate celelalte virtuţi creştineşti.

Eu mă voi opri la un singur aspect pe care ni-l sugerează pericopa evanghelică a Vameșului și a Fariseului, anume că unul dintre mijloacele cel mai la îndemână pe care le avem pentru îndreptarea vieţii noastre, pentru apropierea de Dumnezeu, este rugăciunea.

Am plecat de la crâmpeiul de rugăciune al vameşului, pe care l-am citit din Evanghelia după Luca din capitolul 18, versetul 13: „Vameşul, departe stând nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul zicând: «Dumnezeule milostiv fi i mie, păcătosului»”. Vom vedea că această rugăciune făcută de vameş, despre care Mântuitorul spunea că el s-a întors acasă mai folosit decât fariseul care se lăuda pe sine, are cel puţin trei calităţi. Întâi de toate e făcută cu smerenie. Observăm acest lucru din faptul că vameşul nu cuteza să-şi ridice ochii către cer ştiindu-se păcătos. El se smerea în faţa lui Dumnezeu şi-I zicea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”

În al doilea rând, rugăciunea vameşului era făcută cu credinţă. Iată deci, cum a fost rugăciunea vameşului şi cum trebuie să fie făcută şi rugăciunea noastră: cu smerenie şi cu credinţă. Referitor la acest lucru, că rugăciunea trebuie făcută cu credinţă, Sfântul Iacov în Epistola sa în capitolul 1, versetele 5 şi 6, ne spune: „de este cineva dintre voi lipsit de înţelepciune să o ceară de la Dumnezeu cel ce dă tuturor toate fără deosebire şi fără înfruntare şi i se va da. Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoieşte este asemenea valului mării mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo. Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu”.

Aşadar, rugăciunea trebuie făcută cu smerenie, dându-ne seama că suntem păcătoşi, că suntem răi, că suntem nedrepţi, dar trebuie făcută cu credinţă, pentru că altfel nu e împlinită de Dumnezeu.

Aş mai adăuga o caracteristică a rugăciunii pe care a făcut-o vameşul şi pe care trebuie s-o facem şi noi: rugăciunea trebuie făcută cu pace în suflet. Atunci când eşti în vrajbă cu semenii tăi, atunci când eşti în duşmănie cu cei din casa ta, nu ai pacea sufletului şi rugăciunea nu se-mplineşte. În acest sens, Domnul Iisus Hristos, în Evanghelia după Marcu, în capitolul 11, versetul 24, spune câteva lucruri: „De aceea vă zic vouă: «toate câte cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea, iar când staţi de vă rugaţi iertaţi orice aveţi împotriva cuiva ca şi Tatăl vostru cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre. Că de nu veţi ierta voi, nici Tatăl vostru cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşelile voastre»”.

Aşadar, rugăciunea trebuie făcută cu smerenie, rugăciunea trebuie făcută cu credinţă şi rugăciunea trebuie făcută cu pace în suflet.

Părinţii preocupaţi de rugăciune, cei ce au subliniat faptul că rugăciunea trebuie făcută cu smerenie, cu credinţă şi cu pace în suflet, care se rugau mult şi-i învăţau şi pe alţii din experienţa lor, spuneau că rugăciunea noastră, oriunde ar fi făcută, acasă, la biserică, pe drum, rugăciunea noastră poate fi de o calitate bună sau proastă. Părinţii subliniază cinci trepte calitative ale rugăciunii credinciosului.

Treapta cea mai de jos este rugăciunea întinată. În timp ce omul se roagă îi trec prin minte tot felul de gânduri şi imagini păcătoase. În loc ca rugăciunea lui să fie ascultată îşi mai adaugă păcate la bagajul pe care l-a avut. Aceasta este rugăciunea întinată. Din nefericire, noi pământenii nu putem scăpa nici de această rugăciune.

Dar, dacă stăruim în rugăciune, pentru că învăţătoarea rugăciunii este însăşi rugăciunea, vom ajunge la a doua treaptă calitativă a rugăciunii. Este vorba de rugăciunea timpului pierdut. Pe această treaptă, când ne rugăm, nu ne gândim la lucruri rele, nu mai avem imagini păcătoase, dar ne gândim la tot felul de lucruri bune, la grija zilei care ne este înainte. Dimineaţa sau seara când ne facem rugăciunile, analizăm întreaga zi. Nu putem vorbi şi cu Dumnezeu şi cu oamenii. Sfântul Ioan Scărarul, în cartea sa „Scara Raiului”, zice că împăratul are oroare de cei ce vin în audienţă şi, când ar trebui să stea de vorbă cu el, stau de vorbă cu duşmanii. La fel şi creştinii care atunci când se roagă, în loc să stea de vorbă cu Dumnezeu, vorbesc cu gândurile lor păcătoase, cu dracul, îl supără pe Împăratul Cerului. Deci, a doua treaptă a rugăciunii, este rugăciunea timp pierdut. E mai bună decât rugăciunea întinată, dar nici aceasta nu ajunge la ţintă.

Dacă stăruim, ajungem pe a treia treaptă calitativă a rugăciunii, care este rugăciunea făcută cu mintea. De data aceasta omul nu se gândeşte nici la rele, nici la bune, el este atent la ce citeşte din cartea de rugăciuni, este atent la ce se spune în Biserică, este atent la ceea ce-i spune el lui Dumnezeu (pentru că omul poate avea şi o rugăciune liberă, spunându-i lui Dumnezeu toate necazurile), dar nu participă şi inima. Este doar o rugăciune cu mintea, este o rugăciune uscată. Aceasta este rugăciunea minţii.

Dacă stăruim mai departe, ajungem pe a patra treaptă calitativă a rugăciunii, la rugăciunea făcută cu mintea în inimă. Fie că citim rugăciuni, fie că le zicem pe dinafară, ne concentrăm la ceea ce spunem şi mintea se coboară în inimă şi toată fiinţa noastră participă la rugăciune şi strigăm din adâncuri către Dumnezeu şi Dumnezeu ne aude. Cred că aşa s-a rugat vameşul în templu: din toată inima, coborându-şi mintea în inimă, smerindu-se că era păcătos, având credinţă că Dumnezeu îl aude şi fiind în pace cu toţi semenii lui.

Sfântul Pavel mai pomeneşte şi de o a cincea treaptă calitativă a rugăciunii, care de fapt nici nu mai este rugăciune, ci e mai presus de rugăciune. Este starea de extaz sau de răpire la care au ajuns Sfinţii. Iată ce zice Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, în capitolul 8, în versetul 26, referitor la această rugăciune care este mai mult decât o rugăciune: „De asemenea şi Duhul vine în ajutorul slăbiciunilor noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie ci însuşi Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite”. Auziţi? Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, dacă am ajuns la măsura aceasta, dacă am ajuns nişte rugători deosebiţi şi am depăşit şi a patra treaptă calitativă a rugăciunii. Experienţa aceasta au avut-o Sfinţii Părinţi care la rugăciune erau în stare de extaz, de răpire. Chiar Sfântul Pavel o spunea din propria lui experienţă, pentru că el a fost răpit până la al treilea cer, fiind în stare de extaz şi de rugăciune.

Toate acestea ni le amintim acum când începem o perioadă specială din Anul Bisericesc, acum când începe Perioada Triodului care durează zece săptămâni, dintre care primele trei sunt de acomodare de introducere în atmosfera de post, apoi celelalte care constituie chiar perioada Postului Mare, perioadă de rugăciune, perioadă de nevoinţă. Aceasta este încă o şansă pe care Dumnezeu ne-o dă ca să ne apropiem de El şi să ne facem mai buni.


* Predică rostită în data de 5 februarie 2012, Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameşului şi Fariseului, în biserica cu hramul „Naşterea Domnului” din Cluj-Napoca.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ips-andrei/" target="_self">Mitropolitul Andrei</a>

Mitropolitul Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ultimele articole

Iisus Hristos – corect politicește | satiră ideologică

Iisus Hristos – corect politicește | satiră ideologică

Atunci când Iisus Hristos S-a născut, El, de fapt, s-a ferit de beneficiile unui sistem instituționalizat care punea pe primul plan siguranța și confortul majorității nou-născuților; Atunci când a rămas în templu, la doar doisprezece ani, vorbind cu învățătorii Legii,...

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne propune o ierarhie în interiorul procesului de cunoaștere. Și pornește de la cea mai importantă – cunoașterea ce vine din experiența duhovnicească, generată de străluminarea Duhului Sfânt și concretizată în discernământul spiritual....

Cuviosul Paisie Aghioritul şi tinerii

Cuviosul Paisie Aghioritul şi tinerii

În secolul XX, sufocat de atrocităţi şi ideologii devastatoare, pronia lui Dumnezeu a vegheat căutarea spirituală a poporului dreptcredincios prin călăuzirea excepţională a unor mari Părinţi duhovniceşti, câţiva dintre ei deja canonizaţi. Cuviosul Paisie Aghioritul,...

Grija Lui și grijile noastre

Grija Lui și grijile noastre

Introducere După ce enunță textul Rugăciunii Domnești, Mântuitorul oferă o serie de sfaturi ce privesc viața cotidiană și prioritățile ei. În același timp, are în vedere și aspecte ce țin de morală și rolul ei în urcușul spre veșnicie. Pentru a fi înțeleasă cum se...

Mai multe din Spiritualitate
Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea...

Lupta cu diavolul este o realitate

Lupta cu diavolul este o realitate

Nu numai Dumnezeu e o realitate evidentă, ci şi diavolul este o realitate. El umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită. Şi lucrarea lui o poate constata oricine începând din casă, uitându-se în ţară şi uitându-se în lume. Evanghelia ne pune în faţă un om...