ÎMPREUNĂ CU HRISTOS PRIN LUME ÎN MILENIUL III –  a VI-a ediție  a concursului online cu participare internațională

de | nov. 25, 2021

În aşteptarea slăvitului praznic al Naşterii  Domnului Iisus Hristos în lume, dorim să vă anunţăm cu bucurie organizarea, în data de 18 și 19 Decembrie 2021, a celei de-a VI-a ediţii a concursului online cu participare internaţională „ÎMPREUNĂ CU HRISTOS PRIN LUME ÎN MILENIUL III” în Românnia și în întreaga diasporă românească. Concursul este organizat de  Mitropolia Clujului, Sălajului și Maramureșului în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu Colegiul Naţional Pedagogic “Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca şi cu Platforma educaţională „red-religie.ro”.

Partenerii care se implică în buna desfășurarea a acestui proiect sunt:

  1. Mitropolia Clujului, Maramureșului si Sălajului (organizator)
  2. Episcopia Ortodoxă Romana a Italiei (organizator)
  3. Mitropolia Europei Meridionale si Occidentale;
  4. Mitropolia Germaniei, a Europei Centrale si a Europei de Nord;
  5. Mitropolia Ortodoxă Română a celor Doua Americi;
  6. Mitropolia Chișinăului si a Întregii Moldove;
  7. Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei si Portugaliei;
  8. Episcopia Ortodoxă Română a Canadei;
  9. Episcopia Ortodoxa a Keniei – Africa;
  10. Parohia Ortodoxă Română „Sf. Ioan Botezătorul” – Sydney – Australia;
  11. Parohia Ortodoxă Română „Sf. Gheorghe” – Tokyo, Japonia – Asia;
  12. Inspectoratul Școlar Județean Buzău.

Tematica acestei ediţii este legată de Nașterea Domnului și se intitulează: ,,Hristos Se naște, slăviți-L!”

Concursul se adresează copiilor şi tinerilor creştini cu vârste între 6 şi 18 ani din România şi întreaga Diaspora românească.

Pentru a trezi motivația participării la orele de religie, dar și la cursurile școlilor catehetice de pretutindeni din lume, venim să oferim finalitate și feedback atât elevilor, cât și profesorilor/preoților/cateheților, ca o satisfacție pentru munca depusă și misiunea mărturisirii lui  Dumnezeu.  Înainte de  toate,  acest  concurs  se  dorește  a  fi  o altă  formă  a  mărturisirii  lui Dumnezeu, prin aplecarea spre studiul biblic, prin participarea la orele de religie/cateheză, prin timpul dedicat studiului învățăturilor celor sfinte și prin răspunsul fiecărui copil la chemarea din partea lui Dumnezeu.

Din partea participanților este necesar un calculator, tabletă sau telefon, o conexiune bună la internet şi o adresă de e-mail valabilă, utilizată frecvent. Cei care vor avea de realizat eseuri în cadrul concursului trebuie să se asigure că au instalat programul/aplicaţia Microsoft Word pe dispozitivul de pe care lucrează.

Pentru a veni în întâmpinarea participanților care nu cunosc limba română, subiectele de concurs se vor transmite și în limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă și rusă. Acestea vor fi distribuite în format bilingv, pentru familiarizarea cu limba română.

Regulamentul desfăşurării acestui concurs AICI.

Concursul nu prezintă un grad ridicat de dificultate. În plus, participanţii au posibilitatea să utilizeze oricând materialele bibliografice puse la dispoziţie. Din acest motiv, vă rugăm să îndemnaţi pe toţi copiii din parohiile sau școlile dumneavoastră la o participare cât mai numeroasă.

Ca premiu din partea organizatorilor, elevii vor primi pe lângă diplomă și o carte digitală cu ISBN, ai cărei autori vor fi chiar  ei. Cartea  va cuprinde eseurile și creațiile  plastice  ale tuturor copiilor participanți  la concurs. Premierea se va desfășura în data de 30 ianuarie, de ziua Sfinților Trei Ierarhi. În această zi, copiii participanți din întreaga lume, îmbărcați în ie românească, împreună cu părinții lor, vor participa la Sfânta Liturghie, unde vor fi premiați și apreciați în fața comunităților creștine.

Înscrierea la acest concurs se va putea face în perioada 16 noiembrie – 17 decembrie 2021 prin completarea de către cateheţi sau de către coordonatorii de şcoli parohiale a următorului formular de înscriere, în limba română şi engleză:

 https://forms.gle/aC3BZMGuMyGifvmg8

Se va completa formularul de înscriere pentru fiecare copil în parte, în mod indivudual.

Pentru corectitudinea datelor, coordonatorii vor înscrie participanții unul câte unul, în formular. Nu există număr limită de elevi pentru înscriere.

Pentru a respecta cu strictețe înscrierea datelor, modalitatea de ataşare a fotografiilor  și a documentului în format word cu eseurile, vă rugăm să urmăriți   următorul tutorial:

https://www.youtube.com/watch? v=1jwyG_hKxlw – în  limba  română,  https://www.youtube.com/watch?v=YoltlUKj62c –  în limba engleză.

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la adresa concursului: alaturidehristos2021@gmail.com


prof. dr. Ionița Timiș

Colegiul Național Pedagogic „Gh. Lazăr” Cluj-Napoca

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Orar de vacanță | CTP

Orar de vacanță | CTP

Începând din data de 19 iunie, odată cu începerea vacanței școlare, Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. adaptează programele de circulație pe liniile de transport urban și metropolitan la fluxurile de călători. Toate detaliile privind programele de...

Consiliul Județean Cluj lansează o aplicație turistică nouă

Consiliul Județean Cluj lansează o aplicație turistică nouă

Aceasta vine în sprijinul turiștilor, în pragul vacanței și al sezonului festivalurilor clujene Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, invită clujenii și turiștii care vizitează județul Cluj să utilizeze...