Împreună pentru biserica de lemn din localitatea sălăjeană Borza

de | nov. 29, 2017 | Actualitatea religioasă

Tezaure de artă, istorie şi credinţă, cele 68 de biserici de lemn monumente istorice din Sălaj, „constituie unul dintre cele mai distincte elemente de identitate, Sălajul asumându-și astăzi numele de „județul bisericilor de lemn”. Aceste bijuterii arhitectonice de secole XVI-XIX,  păstrează în taina lemnului lor nu doar obida unui neam căruia secole întregi nu i s-a permis să dureze lăcașuri de piatră cât mai ales căldura, bucuria unui loc în care cerul și pământul se unesc prin măiestria omului, într-un mod inedit de predicare a evangheliei și de  pastrare a  identitatii naționale.

Un astfel de locaş este şi Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, ridicată pe un  stan de piatră  în anul 1758 de meşterul Brează Ianoş pentru cele 20 de familii  de iobagi şi jeleri din modesta aşezare Borza. De atunci, ca într-un legământ nescris între vii şi morţi, ea işi pleacă streşinile peste mormintele ce aşteaptă în nădejdea învierii viaţa de veci şi în acelaşi timp, tot ca urmare a acestui legământ îşi provoacă fii la neutare.

Astfel s-a născut proiectul „Împreună pentru biserica de lemn din Borza”, iniţiat de Episcopia Sălajului și Direcția pentru Cultură Sălaj, proiect, în care au fost implicaţi în calitate de parteneri, Consiliul Județean Sălaj, Instituția Prefectului Județului Sălaj,  Parohia Borza, Primăria Creaca, Centrul de Cultură și Artă Sălaj, Asociația Filantropia Porolissum, Asociația Colț Românesc și Sălăjeanul TV, având ca scop sensibilizarea tuturor celor ce iubesc acest edificiu, locaș de cult și monument istoric, deopotrivă, în vederea înlocuirii acoperișului de șindrilă degradat de trecerea timpului.

În cadrul acestui proiect, derulat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, vineri, 24 noiembrie, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă Salaj, maestrul Ștefan Doniga, unul dintre cei mai apreciați pianiști români alături de Diana Jipa au prezentat pro bono publicului o avanpremieră a recitalului pentru pian şi vioară ce va fi susţinut în Varşovia de Ziua Naţională a României în spectacolul organizat de ICR. Muzica sublimă, interpretată de cei doi artişti virtuoşi şi imaginile derulate în timpul evenimentului cu starea actuală a acestei biserici au găsit ecou în sufletele celor participanţi, fii ai satului, conducători ai instituţiilor implicate în proiect şi a altor suflete generoase, aşa încât, în urma donaţiilor a fost adunată pentru acest obiectiv , suma de 9300 lei.

Marţi, 28 noiembrie, în cadrul Centrului de voluntariat al Asociaţiei Filantropia Porolissum, a fost prezentat acest proiect, ca exemplu de bună practică în vederea realizăzării proiectelor şi evenimentelor pentru strângerea de fonduri în scopuri caritabile. La final, cei 35 de voluntari prezenţi au propus şi alte activităţi pentru reabilitarea bisericii de lemn.

În acelaşi demers, de a asigura fondurile necesare reabiltării acoperişului acestei biserici, luni, 4 decembrie, acest proiect va fi prezentat în cadrul unei întâlniri ai oamenilor de afaceri din judeţ care şi-au arătat disponibilitatea pentru a se implica în această activitate.

 

Pr. Claudiu Nechita

Ultimele articole

Binecuvântarea arhierească în Parohia Sâmboieni

Binecuvântarea arhierească în Parohia Sâmboieni

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 5 iunie 2021, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Sâmboieni, Protopopiatul Gherla, județul Cluj....

Vindecare și mărturisire

Vindecare și mărturisire

Aspecte introductive Episodul tumultos al mărturisirii divinității, realizată de Hristos în fața fariseilor care sunt de-a dreptul contrariați, este urmat în relatarea ioaneică de o minune cu profunde semnificații. Trecând, Domnul vede un om. Nu orice fel de făptură...

Marea poruncă a iubirii

Marea poruncă a iubirii

Astăzi medităm împreună la o virtute de mare folos pentru noi, creștinii, la o poruncă și o virtute capitală - marea poruncă a iubirii; ne vom ajuta în demersul nostru de volumul Părintelui Mitropolit Andrei, „Repere de morală creștină”.

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului: „Tinerii creștini vor salva Europa”

Mitropolitul Clujului și-a exprimat în cadrul deschiderii oficiale a Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj, îngrijorarea pentru continentul European, care a intrat în derivă, nu doar din punct de vedere spiritual, ci și demografic. În opinia...

Tineri sirieni  și iordanieni, în vizită la Radio Renașterea

Tineri sirieni și iordanieni, în vizită la Radio Renașterea

Un grup de tineri din Siria și Iordania, majoritatea liceeni care studiază la școlile din România, au venit special la Cluj pentru a lua parte la Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa. De dimineață au trecut și pe la Radio Renașterea, unde au stat de...

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

Cu adevărat, Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj-Napoca este un tur de forțe. În primul rând, de forțe pozitive, de energie, de viață, pentru că asta înseamnă tinerețea, de care Arhiepiscopia Clujului și-a dorit să aibă grijă. „Tinerii sunt cei ce...