Împreună pentru biserica de lemn din localitatea sălăjeană Borza

de | nov. 29, 2017 | Actualitatea religioasă

Tezaure de artă, istorie şi credinţă, cele 68 de biserici de lemn monumente istorice din Sălaj, „constituie unul dintre cele mai distincte elemente de identitate, Sălajul asumându-și astăzi numele de „județul bisericilor de lemn”. Aceste bijuterii arhitectonice de secole XVI-XIX,  păstrează în taina lemnului lor nu doar obida unui neam căruia secole întregi nu i s-a permis să dureze lăcașuri de piatră cât mai ales căldura, bucuria unui loc în care cerul și pământul se unesc prin măiestria omului, într-un mod inedit de predicare a evangheliei și de  pastrare a  identitatii naționale.

Un astfel de locaş este şi Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, ridicată pe un  stan de piatră  în anul 1758 de meşterul Brează Ianoş pentru cele 20 de familii  de iobagi şi jeleri din modesta aşezare Borza. De atunci, ca într-un legământ nescris între vii şi morţi, ea işi pleacă streşinile peste mormintele ce aşteaptă în nădejdea învierii viaţa de veci şi în acelaşi timp, tot ca urmare a acestui legământ îşi provoacă fii la neutare.

Astfel s-a născut proiectul „Împreună pentru biserica de lemn din Borza”, iniţiat de Episcopia Sălajului și Direcția pentru Cultură Sălaj, proiect, în care au fost implicaţi în calitate de parteneri, Consiliul Județean Sălaj, Instituția Prefectului Județului Sălaj,  Parohia Borza, Primăria Creaca, Centrul de Cultură și Artă Sălaj, Asociația Filantropia Porolissum, Asociația Colț Românesc și Sălăjeanul TV, având ca scop sensibilizarea tuturor celor ce iubesc acest edificiu, locaș de cult și monument istoric, deopotrivă, în vederea înlocuirii acoperișului de șindrilă degradat de trecerea timpului.

În cadrul acestui proiect, derulat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, vineri, 24 noiembrie, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă Salaj, maestrul Ștefan Doniga, unul dintre cei mai apreciați pianiști români alături de Diana Jipa au prezentat pro bono publicului o avanpremieră a recitalului pentru pian şi vioară ce va fi susţinut în Varşovia de Ziua Naţională a României în spectacolul organizat de ICR. Muzica sublimă, interpretată de cei doi artişti virtuoşi şi imaginile derulate în timpul evenimentului cu starea actuală a acestei biserici au găsit ecou în sufletele celor participanţi, fii ai satului, conducători ai instituţiilor implicate în proiect şi a altor suflete generoase, aşa încât, în urma donaţiilor a fost adunată pentru acest obiectiv , suma de 9300 lei.

Marţi, 28 noiembrie, în cadrul Centrului de voluntariat al Asociaţiei Filantropia Porolissum, a fost prezentat acest proiect, ca exemplu de bună practică în vederea realizăzării proiectelor şi evenimentelor pentru strângerea de fonduri în scopuri caritabile. La final, cei 35 de voluntari prezenţi au propus şi alte activităţi pentru reabilitarea bisericii de lemn.

În acelaşi demers, de a asigura fondurile necesare reabiltării acoperişului acestei biserici, luni, 4 decembrie, acest proiect va fi prezentat în cadrul unei întâlniri ai oamenilor de afaceri din judeţ care şi-au arătat disponibilitatea pentru a se implica în această activitate.

 

Pr. Claudiu Nechita

Ultimele articole

Tămâia în cultul ortodox

Tămâia în cultul ortodox

Fumul de tămâie este întotdeuna expresia unei teofanii, adică a unei arătări sau descoperiri a lui Dumnezeu. Aplicată la etica vieții creștine, înțelegem că toate acțiunile noastre sunt acte sinergetice sau împreună-lucrare. Viața aceasta nu trebuie parcursă de unul...

Părintele Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase

Părintele Petroniu Tănase face parte din galeria marilor duhovnici români ai veacului al XX - lea, ocupând între aceștia un loc cu totul aparte. Dânsul aparține unei generații extrem de viguroase de monahi români. După şapte ani de vieţuire la Schitul Românesc...

Elisabeta Rizea și sufletul românesc

Elisabeta Rizea și sufletul românesc

„Au venit, maică, nenorociții ăștia de comuniști la putere și ne-au luat tot: păru’ din cap, pământu’, căruța. Un singur lucru nu ne-au putut lua: sufletu’!” Sunt cuvintele Elisabetei Rizea, țăranca simplă, dar curajoasă din Nucșoara, județul Argeș, simbol al...

Rugăciunea îi dă aripi omului

Rugăciunea îi dă aripi omului

Antim, Bătrânul din Chios: „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi...

Dascălul de religie să creadă în noblețea profesiei lui

Dascălul de religie să creadă în noblețea profesiei lui

Dascălul de religie trebuie să creadă în noblețea profesiei lui și să le-o insufle și elevilor, a spus Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului la consfătuirea județeană a profesorilor de religie. Întrunirea a avut loc marți după-masa în sala...

Oaspeți din Ucraina pe meleaguri bistrițene

Oaspeți din Ucraina pe meleaguri bistrițene

50 de români din Ucraina au petrecut o săptămână de neuitat pe meleaguri bistrițene. Ei au fost oaspeții Centrului de Tineret „Pr. prof. Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi al Arhiepiscopiei Clujului. Aici, în perioada 8-15 septembrie, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud,...

Cruce sfințită pe Dealul Măgura, de Mitropolitul Clujului

Cruce sfințită pe Dealul Măgura, de Mitropolitul Clujului

În ziua Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii din parohia Morlaca au participat la sfințirea unei Troițe pe Dealul Măgura, ce îi va ocroti de acum pe locuitorii din zonă. Binecuvantarea Crucii de o înălțime de 12 metri a fost oficiată de Înaltpresfințitul Părinte...

Hramul mănăstirii Cășiel, în prezența ÎPS Părinte Andrei

Hramul mănăstirii Cășiel, în prezența ÎPS Părinte Andrei

De praznicul Înălțării Sfintei Cruci, marcat pe 14 septembrie 2015, mii de oameni au participat la hramul Mănăstirii Cășiel din Arhiepiscopia Clujului, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. Mântuirea o dobândim dacă împlinim trei...