Împreună pentru biserica de lemn din localitatea sălăjeană Borza

de | nov. 29, 2017 | Actualitatea religioasă

Tezaure de artă, istorie şi credinţă, cele 68 de biserici de lemn monumente istorice din Sălaj, „constituie unul dintre cele mai distincte elemente de identitate, Sălajul asumându-și astăzi numele de „județul bisericilor de lemn”. Aceste bijuterii arhitectonice de secole XVI-XIX,  păstrează în taina lemnului lor nu doar obida unui neam căruia secole întregi nu i s-a permis să dureze lăcașuri de piatră cât mai ales căldura, bucuria unui loc în care cerul și pământul se unesc prin măiestria omului, într-un mod inedit de predicare a evangheliei și de  pastrare a  identitatii naționale.

Un astfel de locaş este şi Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, ridicată pe un  stan de piatră  în anul 1758 de meşterul Brează Ianoş pentru cele 20 de familii  de iobagi şi jeleri din modesta aşezare Borza. De atunci, ca într-un legământ nescris între vii şi morţi, ea işi pleacă streşinile peste mormintele ce aşteaptă în nădejdea învierii viaţa de veci şi în acelaşi timp, tot ca urmare a acestui legământ îşi provoacă fii la neutare.

Astfel s-a născut proiectul „Împreună pentru biserica de lemn din Borza”, iniţiat de Episcopia Sălajului și Direcția pentru Cultură Sălaj, proiect, în care au fost implicaţi în calitate de parteneri, Consiliul Județean Sălaj, Instituția Prefectului Județului Sălaj,  Parohia Borza, Primăria Creaca, Centrul de Cultură și Artă Sălaj, Asociația Filantropia Porolissum, Asociația Colț Românesc și Sălăjeanul TV, având ca scop sensibilizarea tuturor celor ce iubesc acest edificiu, locaș de cult și monument istoric, deopotrivă, în vederea înlocuirii acoperișului de șindrilă degradat de trecerea timpului.

În cadrul acestui proiect, derulat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, vineri, 24 noiembrie, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă Salaj, maestrul Ștefan Doniga, unul dintre cei mai apreciați pianiști români alături de Diana Jipa au prezentat pro bono publicului o avanpremieră a recitalului pentru pian şi vioară ce va fi susţinut în Varşovia de Ziua Naţională a României în spectacolul organizat de ICR. Muzica sublimă, interpretată de cei doi artişti virtuoşi şi imaginile derulate în timpul evenimentului cu starea actuală a acestei biserici au găsit ecou în sufletele celor participanţi, fii ai satului, conducători ai instituţiilor implicate în proiect şi a altor suflete generoase, aşa încât, în urma donaţiilor a fost adunată pentru acest obiectiv , suma de 9300 lei.

Marţi, 28 noiembrie, în cadrul Centrului de voluntariat al Asociaţiei Filantropia Porolissum, a fost prezentat acest proiect, ca exemplu de bună practică în vederea realizăzării proiectelor şi evenimentelor pentru strângerea de fonduri în scopuri caritabile. La final, cei 35 de voluntari prezenţi au propus şi alte activităţi pentru reabilitarea bisericii de lemn.

În acelaşi demers, de a asigura fondurile necesare reabiltării acoperişului acestei biserici, luni, 4 decembrie, acest proiect va fi prezentat în cadrul unei întâlniri ai oamenilor de afaceri din judeţ care şi-au arătat disponibilitatea pentru a se implica în această activitate.

 

Pr. Claudiu Nechita

Ultimele articole

Planul activităților catehetice din Maramureş şi Sătmar, în 2016

Planul activităților catehetice din Maramureş şi Sătmar, în 2016

Întâlnirea preoţilor responsabili cu activităţile de catehizare din Episcopia Maramureșului și Sătmarului s-a desfășurat la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, judeţul Satu Mare, joi, 29 octombrie....

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

La Reședința Patriarhală a avut loc astăzi, 28 octombrie 2015, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul ședinței, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar...

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, la Cluj-Napoca

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, la Cluj-Napoca

Credincioşii clujeni vor avea privilegiul şi bucuria de a se închina Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, care va fi adus la Cluj-Napoca la începutul lunii noiembrie 2015, de la Mănăstirea Kato Xenia, din Mitropolia de Volos, Grecia la iniţiativa şi cu binecuvântarea...