În 12 februarie 2023 se împlinesc 10 ani de la mutarea la Domnul a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Serafim Man

de | feb. 12, 2023

Arhimandritul Serafim (Ştefan) Man s-a născut la 27 noiembrie 1935, în satul Boiereni, de lângă Rohia. La vârsta de 17 ani, la 23 noiembrie 1952, a intrat în obştea Mănăstirii Rohia, fiind primit de către stareţul Justinian Chira, Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului. După un noviciat de trei ani, la 20 iulie 1955, a fost tuns în monahism, primind numele Serafim. În martie 1957, a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, slujind la mănăstire până în anul 1959. Din anul 1959, după Decretul 410, până în 1971, a slujit ca preot în parohiile Cupşeni, Băiuş şi Costeni. În 1971 a revenit la mănăstirea de metanie, iar în anul 1973 a fost numit stareţ al Mănăstirii Rohia. A condus mănăstirea până în 1984, când din motive de sănătate, un cancer la gât, s-a retras. Părintele Serafim Man a fost cel care, în anul 1980, l-a primit pe Nicolae Steinhardt în obştea mănăstirii şi l-a călugărit.
Părintele Serafim a absolvit Seminarul Teologic din Cluj-Napoca şi a fost licenţiat al Institutului Teologic Universitar din Sibiu, promoţia 1979. În 6 decembrie 1973, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, a fost hirotesit protosinghel, iar la 15 august 1982, de hramul mănăstirii, a fost ridicat la rangul de arhimandrit. La 27 decembrie 2012, de sărbătoarea Sfântului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Preasfinţitul Părinte Iustin i-a conferit, în semn de preţuire şi respect, „Crucea voievodală maramureşeană“.
De sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, numele sfântului pe care l-a primit la botez, a fost ultima dată când a slujit Sfânta Liturghie, fiind împărtăşit de către Preasfinţitul Părinte Iustin, cel care i-a fost ucenic.
În noiembrie 2010, la împlinirea vârstei de 75 de ani, a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Târgu Lăpuş.
A iubit biserica, rugăciunea şi Sfânta Liturghie. După ce a fost hirotonit, a slujit timp de trei ani neîntrerupt. Slujirea Sfintei Liturghii şi a Sfântului Maslu reprezenta iubirea şi bucuria cea mai mare a sa. A fost duhovnicul monahilor şi monahiilor de la mănăstirile Rohia, Rohiţa, Lăpuşul Românesc, Căşiel, Habra, Breaza, al sutelor de preoţi şi al credincioşilor din toată ţara, dar mai ales al Înaltpreasfințitului Justinian, care s-a mărturisit la Preacuvioşia Sa. Arhimandritul Serafim Man s-a preocupat mereu de îmbunătăţirea stării patrimoniale şi materiale a mănăstirii, dar a avut şi intense preocupări publicistice, tipărind opt cărţi de folos duhovnicesc.
Părintele Serafim a trecut la Domnul la 12 februarie 2013, la ora 3:10 fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia.
De asemenea, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în anul 2020, la împlinirea a 85 de ani de la nașterea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Serafim Man, Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia l-a omagiat cu recunoștință prin apariția unui volum dedicat vieții părintelui. Volumul s-a intitulat „Arhimandritul Serafim Man – duhovnicul harnic și smerit de la Rohia” iar ediția este îngrijită de Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor și starețul Mănăstirii Rohia și apărut la Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
Cu acest prilej, duminică, 12 februarie 2023, după Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul împreună cu soborul părinților slujitori vor oficia Slujba Parastasului la mormântul preacuviosului părinte arhimandrit Serafim Man, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la mutarea la Domnul.
Veșnică să-i fie pomenirea şi Bunul Dumnezeu să-l odihnească împreună cu drepţii şi cuvioşii întru Împărăția Sa!
Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago vine pe lume într-o familie înstărită de origine greacă, binecuvântă de Dumnezeu cu șapte copii. Elena, născută Paximade, vede lumina zilei la data de 29 martie 1878 în Bârlad. Deși conform acestor câteva date biografice am putea spune că poeta a avut o...

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

„Bineînţeles că Stăpânul inelelor este în mod fundamental o operă religioasă şi catolică” spunea autorul celebrei trilogii, cunoscută azi mai ales în urma ecranizărilor din ultimii ani. J.R.R Tolkien, a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar britanic,...