În a treia zi de Paști, Mănăstirea clujeană „Sfânta Elisabeta” și-a sărbătorit hramul

de | apr. 30, 2019

În a treia zi de Paști, 30 aprilie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca, cu prilejul hramului.

Sfânta Cuvioasă Elisabeta este prăznuită anual la data de 24 aprilie, dar pentru că anul acesta data de 24 aprilie coincidea cu Sfânta și Marea zi de Miercuri, iar sărbătorirea unui hram sau a unei zile onomastice presupune bucurie, care nu se integrează cu perioada Săptămânii Patimilor, conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, slujba și prăznuirea sfintei a fost mutată astăzi, în a treia zi de Paști.

Astfel, pe o scenă special amenajată în curtea așezământului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, pr. Alexandru Constantin Ciui, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox, arhim. Samuel Cristea, directorul Radio Renașterea, pr. lect. Ioan Bizău, duhovnicul mănăstirii, protos. Siluan Popescu, alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat: „Pe Hristos Cel înviat Îl cunoaștem la Sfânta Liturghie”, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre descoperirea Domnului Hristos Cel înviat prin Sfânta Euharistie, asemenea ucenicilor Luca și Cleopa. În continuare, Ierarhul a oferit-o ca model în lupta cu patimile pe Sfânta Elisabeta, ocrotitoarea mănăstirii.

La final, duhovnicul mănăstirii, protos. Siluan Popescu, i-a multumit Ierarhului pentru purtarea de grijă și binecuvântare, dăruindu-i o icoană cu Maica Domnului. De asemenea, ÎPS Andrei a oferit cărți de rugăciune tuturor copiilor prezenți.

Răpunsurile liturgice au fost date de Grupul de muzică bizantină Anastasios, dirijat de protopsaltul dr. Iustinian Ioachim Simion. Grupul este format din medici și studenți la medicină, precum și studenți teologi.

Mânăstirea „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca a fost înființată în anul 1934 de vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Ivan, la propunerea Societății Ortodoxe a Femeilor Române.

A funcționat o perioada în clădirea „vechii teologii” de pe strada Avram Iancu, nr. 6, punându-se astfel, bazele unui Institut al surorilor de caritate.

Desființat în timpul regimului comunist, așezământul monahal a fost reînființat în anul 2011, la inițiativa ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Mănăstirea este situată pe strada Arţarului, în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca, aici vieţuind până în prezent 7 maici, fiind conduse de maica stareță, stavrofora Maria Asaftei.

Pe lângă programul duhovnicesc de rugăciune, călugăriţele desfășoară activităţi administrative și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte preoţeşti, precum și cu alte activități duhovnicești.

Sfânta Cuvioasă Elisabeta s-a născut în cetatea Heracleea Traciei. Din fragedă vârstă a învăţat pe de rost vieţile Sfinţilor, astfel încât să poată urma totdeauna pilda lor de trăire după poruncile Evangheliei. Rămânând orfană la vârsta de 12 ani, şi-a împărţit averea săracilor, a eliberat slugile şi a intrat în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe – Dealul Mic, din Constantinopol, unde era egumenă sora tatălui său. Mai multe despre viața sfintei AICI

Mai multe fotografii găsiți AICI

În a treia zi de Paști, 30 aprilie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Marţi, 30 aprilie 2019

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințire de troiță la Detașamentul de Pompieri Huedin

Sfințire de troiță la Detașamentul de Pompieri Huedin

La Detașamentul de Pompieri din Huedin, ce face parte din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Avram Iancu al județului Cluj, a  avut loc miercuri, 31 mai 2017, o slujbă religioasă de sfințire a troiței amplasată în curtea instituției, informeaz[...

Conferință preoțească de primăvară, la Huedin

Conferință preoțească de primăvară, la Huedin

La împlinirea a 1230 de ani de la cel de-al Șaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, care a condamnat iclonoclasmul și a restabilit cultul sfintelor icoane, în Patriarhia Română au loc o serie de manifestări culturale și misionare, menite să promoveze această tematică....