În Duminica Mironosițelor, PS Benedict Bistrițeanul a slujit la Mănăstirea Pantocrator

de | mai 3, 2020

În Duminica a III-a după Paști (a Mironosițelor), 3 mai 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit și a predicat la Mănăstirea Pantocrator din Beclean.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită fără accesul credincioşilor, doar în prezența unui sobor restrâns de clerici, cu respectarea regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

La momentul rânduit, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre „Femeile Mironosițe ca ambasadoare ale Învierii”.

„Astăzi, în mod special, sărbătorim Învierea Domnului prin mărturia pe care o aduc Femeile Mironosițe. Pe femeile bune, pe femeile cuminți le sărbătorim astăzi. Ele sunt cele care nu s-au rușinat nici de Cruce, care nu s-au înfricoșat nici de mormânt; și care au devenit ambasadori, apostoli ai acestei vești bune, a Învierii. În mod special, ne rugăm Domnului pentru toate femeile, pentru toate mamele și pentru toate creștinele noastre. Noi știm că și în aceste momente ele își pleacă genunchii și în felul acesta țin casa și familia lor, țin neamul nostru, pentru că ele știu să se roage așa cum nu știe să se roage nimeni, iar Dumnezeu le întărește în lucrarea lor.”, a spus ierarhul.

 

În cadrul slujbei, Preasfințitul Benedict s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. Totodată, a citit rugăciunea specială pentru încetarea noii pandemii.

Mănăstirea Pantocrator, singurul așezământ monahal din România închinat Sfântului Paisie Aghioritul

Mănăstirea a fost înființată la data de 1 iunie 2017, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, fiind situată în cartierul Valea Viilor din orașul Beclean, jud. Bistrița-Năsăud.

Așezământul se află pe locul unei vechi clopotnițe, construită în prima jumătate a secolului al XX-lea.

În prezent biserica de zid a mănăstirii este pregătită pentru a fi pictată. De asemenea, se lucrează la ansamblul monahal, care va cuprinde chilii, o trapeză și o sală de conferințe. Starețul mănăstirii este protosinghelul Luca Gheberta.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Postul Mare este o șansă | Părintele Mitropolit Andrei

Postul Mare este o șansă | Părintele Mitropolit Andrei

Luni, 18 martie 2024, începem Postul Paștilor . Unora li se pare o mare greutate postirea. De fapt, postirea pe măsura puterii fiecăruia este o șansă. Cu pântecele plin nu poți cugeta la cele dumnezeiești. Cei sănătoși postim toate cele șapte săptămâni din post, iar...