Feodor M. Dostoievski:
„Durerea veche trece ca o taină mare a vieţii omeneşti, transformându-se puţin câte puţin într-o bucurie plină de calm şi duioşie; în locul tinereţii cu sângele care fierbe în vine, începe bătrâneţea senină şi blândă. În fiecare zi binecuvântez răsăritul soarelui, şi inima mea îi cântă ca şi înainte, însă acum am ajuns să iubesc şi mai tare asfinţitul lui, razele lui lungi şi piezişe şi, împreună cu ele, amintirile tăcute, duioase şi blânde, chipurile dragi din viaţa mea binecuvântată şi lungă; deasupra acestor fiinţe, evenimente şi fapte se află adevărul lui Dumnezeu, care te înduioşează, te face să te resemnezi şi te iartă!”
