Evanghelia zilei: Mt 10, 16 – 22
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: iată Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Deci fiţi înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca şi porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. Chiar înaintea domnilor şi a împăraţilor veţi fi duşi pentru Mine, ca mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, să nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în acel ceas ce să grăiţi, fiindcă nu voi veţi fi cei care veţi răspunde, ci Duhul Tatălui vostru, Acela va grăi prin voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu; şi se vor scula copiii asupra părinţilor şi-i vor omorî. Iar voi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu, dar cel care va răbda până la sfârşit acela se va mântui.
În mijlocul lupilor
Trimiterea celor doisprezece, în misiune de probă, a însemnat pregătirea lor pentru ceea ce îi aştepta, pentru greutăţile ce aveau să le întâmpine.
Apostolatul nu este lipsit de primejdii. Oamenii sunt diferiţi; au fost şi sunt diferiţi. Sunt amestecaţi, buni şi răi, mai mult răi dacât buni.
Spune Domnul Hristos, în Evanghelia după Ioan, în capitolul al XV-lea: „Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni”;[1] cu alte cuvinte: dacă-L mărturisim pe Domnul Hristos nu ne putem aştepta să avem bucuria unei tratări speciale. Trebuie să conştientizăm că între un mărturisitor adevărat şi un martir nu este diferenţă decât de împrejurări. Creştinii au fost persecutaţi din cele mai vechi timpuri şi continuă să fie persecutaţi. Nu departe de noi, în timpul dictaturii comuniste, mulţi mărturisitori, fie preoţi, fie credincioşi, au murit în închisori; au devenit astfel din mărturisitori martiri sau mucenici.
Atunci când Domnul Hristos i-a trimis pe Apostoli doi câte doi în cetăţile Iudeii, să propovăduiască apropierea Împărăţiei cerurilor, i-a avertizat că vor fi prinşi de oameni, vor fi duşi la dregători şi la regi, vor fi judecaţi şi vor fi bătuţi;[2] ei însă să nu se îngrijească de ceea ce vor vorbi la judecată, de felul cum se vor apăra, pentru că nu vor fi lăsaţi singuri. Spune Domnul Hristos:
„Nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi (…) Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri.” (Mt 10, 19 – 20; Lc 12, 11 – 12; 21, 14 – 15).
Citim în cartea Faptele Apostolilor că, după Pogorârea Sfântului Duh, atunci când S-a împlinit făgăduinţa Domnului Hristos, Apostolii propovăduiau fără frică cuvântul lui Dumnezeu. După ce a vindecat un olog din naştere, Petru a început să predice poporului că minunea vindecării ologului din naştere s-a făcut prin numele lui Iisus, Cel pe care ei L-au omorât, dar Dumnzeu L-a înviat din morţi. Şi îi îndemna Petru zicând:
„Fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut rău ca şi mai-marii voştri. Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre.” (Fapte 3, 17, 19).
Şi ne spune cartea Faptele Apostolilor că:
„Mulţi din cei ce auziseră cuvântul au crezut şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a făcut ca la cinci mii.” (Fapte 4, 4).
Totuşi această lucrare nu a trecut neobservată de mai marii evreilor, adică de preoţi, de farisei şi de saduchei. Apostolii au fost prinşi şi puşi sub pază, până a doua zi. Iar a doua zi, când s-au adunat căpeteniile lor, împreună cu bătrânii şi cărturarii din Ierusalim, Petru şi Ioan au fost aduşi la judecată înaintea arhiereului Anna şi a celor ce erau din neamul arhieresc: Caiafa, şi Ioan şi Alexandru. Şi punându-i în mijloc, îi întrebau:
„Cu ce putere sau în al cui nume aţi făcut voi aceasta?” (Fapte 4, 7).
Atunci Petru, fiind plin de Duhul Sfânt, le-a vorbit:
„Căpetenii ale poporului şi bătrâni ai lui Israel. Fiindcă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere-de-bine unui om bolnav, cunoscut să vă fie vouă tuturor şi la tot poporul Israel, că în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru Acela stă acesta sănătos înaintea voastră! Acesta este piatra cea neluată în seamă de către voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului; Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.” (Fapte 4, 8 – 12).
Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus. De asemenea, văzându-l pe omul cel tămăduit stând cu ei, n-aveau nimic de zis împotrivă. Le-a poruncit însă ca nicidecum să nu mai grăiască, nici să mai înveţe în numele lui Iisus. Iar Petru şi Ioan, răspunzând, au zis iarăşi către ei:
„Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit.” (Fapte 4, 19 – 20).
Iată ce face puterea Duhului Sfânt cu nişte oameni neînvăţaţi. De fapt cele 12 volume din Vieţile sfinţilor ne stau mărturie că toţi creştinii judecaţi pentru Iisus erau luminaţi de Duhul Sfânt ce şi cum să vorbească.
Într-o lume a păcatului, mărturisitorii Domnului Hristos sunt trimişi întocmai ca nişte oi în mijlocul lupilor, dar nu sunt trimişi ca pradă, ci pentru ca să mărturisească prin înţelepciunea şi prin blândeţea lor. Spune Domnul Hristos:
„Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.” (Mt 10, 16).
Compară înţelepciunea ucenicilor Săi cu înţelepciunea şerpilor, adică le atrage atenţia că precum şarpele sacrifică totul şi nu se împotriveşte, chiar de-ar trebui să i se taie trupul, numai ca să-i rămână capul întreg, tot aşa şi creştinul, în caz de nevoie, trebuie să se lipsească de tot, chiar şi de viaţă, dar să-şi păstreze credinţa.
Dacă cineva îşi păstrează credinţa, chiar dacă ar pierde totul, pe toate le poate dobândi, cu mai multă strălucire. Dacă însă cineva îşi pierde credinţa şi cade în necredinţă sau în deznădejde, nu numai că îşi pierde viaţa, ci şi mântuirea.
[1] In 15, 20.
[2] Mt 10, 17 – 18; Lc 21, 12.
