În mormânt Viaţă

de | apr. 22, 2022 | Eseu

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu de ce M-ai părăsit?” (Mt. 27, 46). Strigătul acesta arată realitatea suferinţei şi a morţii lui Iisus, realitatea participării Lui totale la condiţia noastră de existenţă până la capătul său cel mai tragic: moartea. Strigătul lui Iisus arată că suferinţa Sa a fost reală nu aparentă; este strigătul omului care voieşte să trăiască veşnic, fiind creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu, dar în clipa morţii el constată că suportul ultim al vieţii nu se află în el însuşi, ci în Dumnezeu-Creatorul. Omul cere un răspuns sau un sens al morţii, însă niciun cuvânt nu se dă la această întrebare, pentru că Dumnezeu Cel viu nu Se recunoaşte în moarte, moartea fiind urmarea păcatului lui Adam, a căderii lui libere din comuniunea de viaţă cu Dumnezeu-Izvorul vieţii.

Tăcerea Tatălui la strigătul lui Iisus este şi semnul durerii Lui maxime, pe care niciun cuvânt nu o poate exprima, atunci când Fiul Lui, devenit om, moare pe cruce, asumând până la capăt condiţia umană de existenţă. Trebuie precizat însă că strigătul lui Iisus pe cruce nu este o expresie a despărţirii Dumnezeirii Fiului de firea Sa omenească, deoarece unirea ipostatică rămâne veşnică. Acest strigăt exprimă realitatea chenozei Fiului lui Dumnezeu, Care, prin atotputernicia iubirii Sale, devine în mod liber neputincios în faţa morţii, pentru a împărtăşi deplin experienţa comună a istoriei umane, în care nu numai se moarte, ci şi care, adesea, omoară pe cei nevinovaţi: “S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filip. 2, 8). Cel ce moare pe cruce este Fiul lui Dumnezeu devenit om, Care a acceptat în mod liber moartea, pentru a rămâne până la capăt în adevăr şi în starea de iubire faţă de Tatăl, Care L-a trimis în lume, şi faţă de oameni (cf. In 10, 17-18; 13, 1). Domnul, înainte de a muri pe cruce, a iertat pe cei ce-L răstigneau şi S-a rugat pentru ei: “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Lc. 23, 34). Iar în clipele de pe urmă a strigat cu glas mare: “Părinte, în mâinile Tale încredinţez Duhul Meu” (Lc. 23, 46).

Moartea Domnului pe cruce este rezultatul urii semenilor Săi, însă El nu se lasă antrenat de ură şi nu se desparte de Dumnezeu, chiar şi atunci când se părea părăsit de El. Pentru Iisus, iubirea este mai tare decât moartea sau decât instinctul conservării (Lc. 9, 24-25; Mt. 10, 39), fiindcă “mila Domnului este mai scumpă decât viaţa” (Ps. 62, 4). Ca singurul fără de păcat (1Pt. 2, 22), El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, purtând pe cruce “în trupul Său păcatele noastre, pentru ca noi, morţi fiind păcatelor, să-i vieţuim dreptăţii” (1Pt. 2, 24). Scopul jertfei Sale nu este acela de a şterge păcatele în sens legalist sau de a rezolva un conflict exterior între Dumnezeu şi oameni, ci de a restitui viaţa veşnică şi adevărată ca o nouă relaţie cu Dumnezeu. Deoarece noi nu putem intra în comuniune cu Dumnezeu altfel decât în stare de jertfă, înţeleasă ca renunţare deplină la egoismul nostru şi dăruire totală lui Dumnezeu, iar noi nu ne putem dărui Lui prin noi înşine ca jertfă curată, ci Iisus Hristos a luat această jertfă asupra Sa pentru ca, intrând la Tatăl în stare de jertfă curată pentru noi, să ne introducă şi pe noi la Tatăl, atrăgându-ne în starea Lui de jertfă.

După ce Domnul a murit cu trupul pe cruce, a coborât cu sufletul în iad şi a binevestit sufletelor de aici (1 Pt. 3, 18-19; 4-6; Efes. 4, 9), indicând prin aceasta universalitatea mântuirii în Hristos, mântuire care înglobează creaţia însăşi, istoria şi cosmosul întreg. Căci prin prezenţa Sa în iad, Hristos se face părtaş al stării celor de aici şi biruieşte iadul ca separaţie şi îndepărtare totală de Dumnezeu prin însuşi faptul că introduce în el starea de comuniune cu Dumnezeu.

Învierea începe prin biruirea morţii ca separaţie între Dumnezeu şi om. Această biruinţă se manifestă în întregime când puterea dumnezeiască de viaţă făcătoare, care umple sufletul omenesc al lui Iisus coborât la iad, pătrunde şi în trupul Său din mormânt şi-l ridică din moarte pentru a intra în planul vieţii veşnice. Astfel, între moartea Domnului pe cruce şi învierea Sa din morţi există o profundă legătură interioară, ambele nefiind decât două feţe ale aceleiaşi mari taine ale iubirii divino-umane. Dacă Crucea este puterea iubirii lui Hristos Care, ca om, Se dăruieşte total lui Dumnezeu, Învierea este dăruirea totală şi veşnică a lui Dumnezeu acestei umanităţi jertfite a lui Hristos. Umanitatea lui Hristos trece prin moarte, dar nu rămâne în ea, ci ajunge în Dumnezeu pentru că S-a dăruit total Lui. Învierea lui Iisus Hristos este astfel un act al lui Dumnezeu-Sfânta Treime. Iisus Hristos a înviat la viaţa veșnică a lui Dumnezeu ca om, pentru că S-a dăruit, din iubire pentru Dumnezeu și pentru oameni, total lui Dumnezeu. Ca om a fost înviat din morţi de Dumnezeu care a primit Jertfa Lui.

 

„La umbra Crucii Tale am înţeles așa,
Că drumul către viaţă trece prin moartea Ta”

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/vbel/" target="_self">Pr. Prof. Valer Bel</a>

Pr. Prof. Valer Bel

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specialitățile „Misiologie” și „Dogmatică Ortodoxă”

Ultimele articole

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay este un artist care a pictat în mai multe stiluri. Mai întâi picta în stil neo-impresionist, după care a pornit mișcarea orfistă în artă. Este reprezentantul principal al acestui curent. De asemenea a creat împreună cu soția sa, Sonia, simultaneismul....

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare...

Mai multe din Eseu
Andrei Marga | Întâlnirea cu Bartolomeu Anania

Andrei Marga | Întâlnirea cu Bartolomeu Anania

În februarie 1993, pe scaunul arhiepiscopal de Cluj, Biserica Ortodoxă aducea un om ce avea deja o operă literară remarcabilă, o implicare în istoria Transilvaniei, şi a României în întregime, dintre cele mai elocvente printre contemporani, o concepţie profilată...

Sfântul Efrem Sirul (306-379), teolog și imnolog

Sfântul Efrem Sirul (306-379), teolog și imnolog

Imnele bisericești aflate în cărțile de cult (Octoih, Triod, Penticostar, Mineie, Liturghier, Ceaslov etc.) sunt creații ale unor imnografi și melozi bisericești, începând din primele veacuri ale creștinismului. Producția cea mai bogată de imne începe după libertatea...

Sfânta Xenia, cea nebună pentru Hristos

Sfânta Xenia, cea nebună pentru Hristos

Sfinții sunt mărturisitori și purtători ai lui Hristos, sunt vase cinstite în care locuiește Dumnezeu. Și dacă El, Atotputernicul, S-a plecat atât de mult încât a venit pe lume în chip smerit, așa cum noi, fiii oamenilor, nu suntem, atunci cei care-L iubesc și vor...

Cine este Sfântul Serafim de Sarov?

Cine este Sfântul Serafim de Sarov?

În ziua de 2 ianuarie 1833, de ani a trecut de la viață la Viață Sfântul Serafim de Sarov. Probabil că o mare parte dintre ortodocșii români nici nu au auzit de el. Numele lui nu apare în calendarul de perete obișnuit tipărit de noi, ci doar în Sinaxarul general...

Sfântul Vasile cel Mare – schiță biografică

Sfântul Vasile cel Mare – schiță biografică

Unul dintre marii capadocieni care are legătură cu Origen și opera lui este Sfântul Vasile cel Mare[i], despre care s-a scris mult în literatura de specialitate[ii] . Știrile despre viața sfântului Vasile cel Mare le găsim, în primul loc, în propriile sale scrieri, și...