Să ne amintim cu recunoștință și să cinstim memoria înaintașilor jertfitori, Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu.
Primind moarte martirică, Atanasie Todoran și cei împreună cu el și-au vărsat sângele pentru credința strămoșească și pentru drepturile românilor transilvăneni. Felul în care au murit reprezintă, totodată, o dovadă a faptului că motivele pentru care au refuzat cu atâta îndârjire să se convertească la catolicism, erau bine întemeiate. De atunci și până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conștiințele ortodocșilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi așază alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el.
Ne-a fost alături și am scris o nouă păagină a emisiunii Dialoguri, dl Paul Ersilian Roșca, istoric, teorlog, autor și directorul Muzeului Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Salajului. Într-o expunere complex a contextului istoric, social și confessional în care au avut loc evenimentele care au marcat martiriul din 12 noiembrie 1763.
