În prima saptămână din Postul Mare, elevii clujeni au oferit daruri celor nevoiași

de | mart. 5, 2020

Zeci de elevi din clasele II-VII  ai Școlii Gimnaziale ,,Constantin Brancuși” din Cluj-Napoca s-au  implicat, în prima săptămână din Postul Mare, în proiectul de  voluntariat ,,Un semn de carte, un semn de iubire”. Ei au realizat semne de carte, care au fost valorificate în cadrul unei expoziții, în spațiul instituției de învățământ. Din banii obținuți au cumpărat pâine, cozonac și dulciuri pentru 30 de persoane nevoiașe din parohia ,,Nașterea Domnului”, din cartierul Gheorgheni. Produsele au fost duse de elevi în lăcașul de cult și oferite celor nevoiași miercuri, 04 martie 2020, după slujba Vecerniei, în cadrul proiectului derulat de parohie ,,O pâine pentru aproapele meu”.

„Prin această activitate, elevii au fost sensibilizați cu privire la nevoile celor din jur, prin implicarea lor în activități caritabile de voluntariat. Totodată, este o dovadă că tinerii au înțeles și dimensiunea duhovnicească a Postului Sfintelor Paști, pentru că, în  prima săptămână a postului,  ei  au încercat, prin lucrul mâinilor lor, sub îndrumarea dascălilor, să facă o faptă bună”, a precizat penru radio Renașterea coordonatorul activităților din cadrul parohiei „Nașterea Domnului”, Marilena Asănică.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Duminica a 3-a după Învierea Domnului (a Mironosițelor) a fost ,,o zi de poveste” pentru tinerii parohiei Sălișca, protopopiatul Dej. Aceștia s-au bucurat de activitățile organizate și coordonate de către voluntari ai Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Români...

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Bucuria Învierii  s-a coborât peste sufletele credincioșilor  și în inimile  lor ascultând și trăind împreună cu cei 35 de coriști pricesnele pe care atât de înalțător  le-au prezentat de pe soleea bisericii parohiale. S-au întâlnit la acest concert, emoția celor care...

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

Cerc preoțesc la Mănăstireni, Protopopiatul Huedin

În ziua prăznuirii Izvorului Tămăduirii, preoții aparținători Cercului preoțesc Râșca, precum și alți preoți din Eparhia Clujului, s-au întrunit în biserica parohială din Mănăstireni, Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în...