În Săptămâna Patimilor, ÎPS Andrei a oferit pachete cu alimente pentru familiile nevoiașe

de | apr. 27, 2021

În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, marți, 27 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit cu persoanele aflate în evidența Sectorului Social-Filantropic și Misionar al Eparhiei, printre care se află și rromii din comunitățile de la Pata Rât și Turda.

Astfel, în curtea Centrului Eparhial, din Piața Avram Iancu, de la ora 13:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit pachete cu alimente pentru sărbătorile pascale, la aproximativ 300 de familii nevoiașe. În total, au fost pregătite 600 de pachete, celelalte urmând a fi împărțite în zilele următoare.

Darurile oferite au fost achiziționate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu sprijinul Asociațiilor „Filantropia Ortodoxă” și „Christiana” din Cluj-Napoca.

Acțiunea social-filantropică s-a desfășurat cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările în vigoare la nivel național, în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

 

Periodic, la sărbătorile mari de peste an, sunt oferite pachete substanțiale, cu alimente și produse de igienă. De asemenea, în fiecare săptămână, Arhiepiscopia Clujului, prin intermediul sectorului social-filantropic, oferă ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) persoanelor aflate în situații dificile, în special în această perioadă de pandemie.

De întreaga acțiune social-filantropică se ocupă consilierul misionar-social al Arhiepiscopiei Clujului, Liciniu Câmpean, alături de inspectorul social Carmen Bârsan și de asistentul social Adela Timar, din cadrul Sectorului Social-Filantropic și Misionar al Eparhiei.

În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 55 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Astfel, anul trecut au fost cheltuiți 15.945.730 milioane de lei în scop filantropic, la nivelul Eparhiei Clujului.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Binecuvântare arhierească în Parohia Cuzdrioara

Binecuvântare arhierească în Parohia Cuzdrioara

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne), 10 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din Cuzdrioara,...