În Școala Altfel, copiii din Cluj sunt aproape de Biserică

de | apr. 20, 2016

Sfânta Liturghie a darurilor, oficiată miercuri, 20 aprilie, la biserica parohiei ortodoxe „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, a fost un prilej de bucurie pentru comunitatea creștină din cartierul Gheorgheni. Au luat parte la slujbă în jur de 100 de elevi de la școala „Constantin Brâncuși”. Școlarii au fost însoțiți de profesoara de religie, Daniela Necula și de învățătorii Rodica și Mircea Văscan. Cei mici, dar cei mai mari s-au rugat împreună cu credincioșii din biserică, s-au spovedit și s-au împărtășit cu Sfintele Taine, pentru a putea întâmpina cu sufletele curate  și cu bucurie, Învierea Domnului.

Tot miercuri, cu prilejul proiectului „Școlii Altfel”, biserica „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a fost gazdă și a două  grupe de copii de la grădinița „Lumea copiilor” din municipiu. Micuții preșcolari au venit însoțiți de doamnele educatoare și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Părintele Ciprian Taloș a fost cel care i-a întâmpinat pe copii și le-a vorbit despre importanța prezenței lor la biserică, apreciind grija celor mari pentru sufletele celor mici, a transmis pentru radio Renașterea, reprezentantul parohiei Marilena Asănică.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...