În societatea actuală trăim în comunicare, dar nu în comuniune, spune PS Iustin

de | mai 11, 2020

În cuvântul de învățătură rostit în Duminica vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, pornind de la pericopa evanghelică, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a vorbit despre singurătate, arătând că este cel mai cumplit lucru pe care omul îl trăiește în societatea actuală.

„Câtă singurătate este pe lumea aceasta! Trăim în lumea virtuală, comunicăm prin mesaje și imagini, ne bucurăm de tehnologie, dar nu mai trăim în comuniune. Trăim în comunicare, dar nu în comuniune. Comuniunea o dă doar familia și Biserica”.

„Biserica constată cu durere cât de singură este lumea astăzi”, a adăugat Preasfinția Sa, subliniind faptul că singurătatea a fost sporită în acestă perioadă de restricțiile impuse de pandemia mondială, mai ales prin despărțirea credincioșilor de Sfintele slujbe.

Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre izolarea pe care au suferit-o deţinuţii politici din închisorile comuniste şi care au supraviețuit datorită rugăciunii.

„În puşcăriile comuniste, cei ce au avut credinţă puternică, au rezistat. Când eşti credincios, te rogi pentru ceilalţi. Şi ai conştiinţa că şi ceilalţi se roagă pentru tine. Se creează o punte între persoane, în comunitate, în societate, în Biserică. Aceasta este starea pe care o trăim când suntem în Biserică, pe care nu ne-o poate oferi nimeni. Simţim că suntem cu toţii împreună. Aşa şi cei din închisorile comuniste au trăit această dramă a singurătăţii, a izolării, a nu avea pe nimeni. Ba, dimpotrivă, erau prigoniţi, batjocoriţi, ca şi Hristos la proces şi pe Cruce. Şi cu toate acestea, au avut forţa, prin credinţă, să reziste. Şi cei ce au supravieţuit,când au ieşit afară, viaţa li s-a părut paradis. Părintele Nicolae de la Rohia, după ce a devenit creştin, tot era lumină. El ne spunea că izolarea aşa se depăşeşte. Și așa am depăşit şi noi această perioadă dificilă”.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a săvârşit duminică, 10 mai 2020, Sfânta Liturghie în Paraclisul Episcopal din Baia Mare, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, din incinta Centrului Eparhial, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Foto: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii Mănăstirii Budeşti

Târnosirea bisericii Mănăstirii Budeşti

Marţi, 21 mai 2024, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa Elena, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat slujba de târnosire și a slujit Sfânta Liturghie cu ocazia hramului la biserica Mânăstirii „Sfinţii Împăraţi...

Hramul Mânăstirii Ieud

Hramul Mânăstirii Ieud

În Duminica a III-a după Paști (a Sfintelor Femei Mironosițe), 19 mai 2024, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Ieud cu ocazia hramului și a binecuvântat lumânărarul nou construit....

Hramul Mânăstirii Rohia

Hramul Mânăstirii Rohia

Vineri, 10 mai 2024, de praznicul Izvorului Tămăduirii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rohia, cu ocazia hramului sfântului locaş de închinare, în fruntea unui mare sobor de...